Atenție, judecători! Promovare la Curtea Supremă! Până când pot fi depuse cererile de înscriere (DOCUMENTE)

  • În Secțiunea Document pot fi consultate Anunțul privind organizarea concursului, precum și Calendarul detaliat al desfășurării examenului, puse la dispoziție de CSM.
 
Nu mai puțin de 17 posturi au fost scoase la concursului pentru promovarea în funcția de judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție, desfășurat începând din această lună și până în luna martie 2024.
 
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii, care au precizat că ultima zi de depunere a cererilor de înscriere la concurs este luni, 20 noiembrie 2023.
 
Lista candidaților care îndeplinesc condițiile de participare va fi afișată la data de 4 decembrie 2023, iar lista finală, după soluționarea contestațiilor va fi publicată în perioada 7-12 decembrie 2023.
 
Între 13 și 19 decembrie 2023 vor fi anonimizate și transmise către comisia de evaluare lista hotărârilor judecătorești pronunțate și redactate de către candidați, iar lucrările candidaților transmise de către curțile de apel vor fi anonimizate și transmise comisiilor de evaluare în perioada 6 -22 ianuarie 2024.
 
Lucrările în completare, dacă vor fi necesare, vor fi transmise anonimizate către comisii în perioada 6 – 12 februarie.
 
Evaluarea lucrărilor cadidaților va avea loc în perioada 23 ianuarie 2023 – 29 februarie 2024, iar rezultatele finale ale primei probe, după contestații, vor fi afișate pe 19 martie 2024.
 
Interviul și publicarea rezultatelor finale ale concursului vor avea loc după data de 19 martie 2024.
 
În cadrul acestei sesiuni de promovare la Curtea Supremă sunt disponibile trei posturi la Secția I Civilă, două posturi la Secția a II-a Civilă, șase posturi la Secția Penală și șase posturi la Secția de Contencios administrativ și fiscal.

 
În Secțiunea Document pot fi consultate Anunțul privind organizarea concursului, precum și Calendarul detaliat al desfășurării examenului, puse la dispoziție de CSM.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
ANL-urile din Palazu Mare, pe masa Tribunalului Constanța! Judecătorii au nevoie de mai mult timp pentru deliberări
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lupta pentru conducerea instanțelor din Constanța! Când susțin candidații proiectul managerial

01 Apr 2024 647

Adrian Glugă, printre ei Iată cine sunt noii judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție! Lista

29 Mar 2024 857

Peste 30 de judecători vor să devină inspectori judiciari! Printre ei, un fost judecător din Constanța (DOCUMENT)

24 Mar 2024 747

Candidații pentru conducerea Judecătoriei Medgidia și a Judecătoriei Mangalia, confirmați de CSM

17 Mar 2024 627

Concurs pentru președinte la Judecătoria Medgidia, Judecătoria Mangalia, Tribunalul Tulcea și Judecătoria Măcin

04 Feb 2024 828

Examen de capacitate al magistraților stagiari! Consiliul Superior al Magistraturii publică lista candidaților înscriși în prima zi lucrătoare din 2024

31 Dec 2023 902

Mihaela Cristina Mocanu și Claudiu Iulian Răpeanu Vicepreședinții Curții de Apel Constanța vor să avanseze la Înalta Curte de Casație și Justiție

05 Dec 2023 1266

CSM organizează examenul de capacitate pentru judecătorii și procurorii stagiari

30 Oct 2023 945

Judecătorii care vor să conducă instanțele din țară, testați psihologic

19 Oct 2023 799

Emoții la admitere! Candidații pentru magistratură și INM au susținut examenele scrise eliminatorii (FOTO)

08 Oct 2023 1773

Justiția Constanța Niciun judecător din Constanța sau Tulcea nu s-a înscris la concursul pentru funcțiile de conducere din instanțe (DOCUMENT)

29 Sep 2023 1053

Lupta pentru conducerea instanțelor din Constanța! Mâine e ultima zi pentru depunerea candidaturilor

21 Sep 2023 987

Ce judecători au promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție a României. LISTA

21 Sep 2023 1938

Concurs Înalta Curte Doar trei magistrați admiși la interviu pentru Secția I Civilă a instanței supreme și unul pentru Secția Penală (DOCUMENTE)

21 Sep 2023 960

Judecător din Constanța, programat la interviu pentru avansare la Curtea Supremă

13 Sep 2023 1042