Peste 30 de judecători vor să devină inspectori judiciari! Printre ei, un fost judecător din Constanța (DOCUMENT)

Foto cu rol ilustrativ. Sursa foto: Facebook.com - Consiliul Superior al Magistraturii
  • În Secțiunea Document poate fi consultat Tabelul judecătorilor care îndeplinesc condițiile de participare la concurs, publicat de CSM.
Nu mai puțin de 31 de judecători și-au depus candidaturile pentru concursul de inspector judiciar în cadrul Direcției de Inspecție pentru Judecători, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.
 
Informația a fost publicată de CSM, care a precizat că cele 31 de candidaturi au fost admise.
 
Printre judecătorii care doresc să devină inspectori judiciari se numără și magistratul Luminița Simona Moțîrlichie, fost judecător al Judecătoriei Constanța, în prezent desfășurându-și activitatea în cadrul Tribunalului Dolj, având grad de judecător de curte de apel.
 
Judecătorii ale căror candidaturi au fost admise pentru a participa la concurs sunt, conform CSM:
 
Ionel Alexandru
Luciana Aydîn
Constanin Chelcea
Iulian Chișcă
Ionuț Daniel Constantinescu
Carmen Cosma
Mihaela Camelia Cristescu
Anca Cristoi

Cristina Dobrițoiu
Liviu Marian Dogaru
Adina Pretoria Dumitrache

Lucian Durdea
Iuliana Mădălina Fluturaș
Aurelia Irina Grejedeanu
Andrei Iacuba
Mihaela Angelica Iacuba
Camelia Lucaciuc
Mihai Bogdan Mateescu
Daria Isabela Miheț
Luminița Simona Moțîrlichie
Virginia Opăriuc
Florentina Mihaela Pitulac
Cătălina Rădulescu
Emilia Secure
Narcis Violin Stoica
Constantin Tăutu
Florentin Teișanu
Ciprian Tița
Rodica Turcu
Valeria Vîrlan
 
Potrivit Calendarului de desfășurare a concursului publicat de CSM, judecătorii vor susține proba interviului din cadrul concursului în perioada 30 mai – 3 iunie 2024, iar susținerea probei scrise – test grilă – va avea loc pe 15 iunie 2024.
 
Pe 3 iulie 2024 va fi publicat Tabelul de clasificare a candidaților.
 
În Secțiunea Document poate fi consultat Tabelul judecătorilor care îndeplinesc condițiile de participare la concurs, publicat de CSM.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Izabela Stoian rămâne președinte în Tribunalul Tulcea! Andra Chișbora, șef cel puțin încă o lună al Judecătoriei Măcin
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 833

Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară a rămas în pronunțare în cazul judecătoarei Popoviciu, de la Mangalia

24 Apr 2024 475

Tragedia de la 2 Mai Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța, de la Judecătoria Mangalia (DOCUMENT)

16 Apr 2024 1028

Monica Mariana Drumea, prim-procurorul PJ Hârșova, vizată de acțiunea disciplinară demarată de Inspecția Judiciară. Decizia CSM (MINUTA)

03 Apr 2024 656

Concurs Inspecția Judiciară Aproape 50 de procurori s-au înscris pe 10 posturi vacante la Direcția de inspecție pentru procurori din cadrul IJ! Niciunul din Constanța (DOCUMENT)

03 Apr 2024 630

Inspecția Judiciară caută zece magistrați pentru Direcția de Inspecție pentru Procurori! Până când se depun cererile de înscriere în concurs

22 Mar 2024 744

Judecătoria Mangalia, termen nou azi în dosarul tragediei de la 2 Mai! Matei Vlad Pascu, judecat pentru moartea a doi tineri (VIDEO)

13 Mar 2024 926

Pe înțelesul tuturor Cât ar putea dura verificările Inspecției Judiciare în cazul Ioanei Ancuța Popoviciu, judecătorul din dosarul lui Vlad Pascu

27 Feb 2024 1342

Inspecția Judiciară s-a autosesizat în cazul judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia! A întrebat dacă Sebi, decedat în accidentul de la 2 Mai, este în sală

23 Feb 2024 3220

Foștii procurori – inspectori judiciari Adina Florea și Silviu Ciocoiu, răspuns negativ de la Tribunalul Constanța (MINUTA)

12 Feb 2024 1046

Fostul magistrat Adina Florea, victorie la Curtea de Apel Constanța! (MINUTA)

29 Jan 2024 1993

Instanța s-a retras pentru deliberări în procesul deschis de fostul procuror constănțean Adina Florea Inspecției Judiciare

15 Jan 2024 1083

Fostul procuror Silviu Ciocoiu, în proces cu Inspecția Judiciară! Tribunalul Constanța a declinat dosarul

15 Dec 2023 946

Proces cu fostul magistrat Adina Florea și Inspecția Judiciară la Curtea de Apel Constanța. Dosarul, amânat de judecători

28 Nov 2023 953

UPDATE - Ce spune magistratul Șeful unui parchet din Constanța, vizat de o acțiune disciplinară

09 Oct 2023 1276