Avantech Cont SRL, la judecată cu Consiliul Local Constanța, primăria și arhitectul șef



Avantech Cont SRL din Constanța a chemat în judecată municipalitatea, dar și arhitectul șef al municipiului, într-o acțiune înregistrată recent pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului!
 
Dosarul are numărul unic 4722/118/2023 și obiect „anulare act administrativ HCL nr. 175/27.04.2023“.
 
Părți în cauză sunt Avantech Cont SRL, în calitate de reclamant, iar Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Primarul Municipiului Constanța și Arhitectul șef al Municipiului Constanța Dan Petre Leu sunt pârâții.
 
Până la acest moment nu a fost stabilită data primei înfățișări în cauză.
 
Potrivit datelor oficiale, HCL Constanța nr. 175/27.04.2023 vizează aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Avantech Cont“, Municipiul Constanța, inițiator fiind Municipiul Constanța.
 
Astfel, PUZ vizează o suprafață de șapte hectare, situată în cartierul Tomis Nord, fiind delimitată de strada Suceava, aleile Argeș și Capidava.
 
Valabilitatea PUZ este de zece ani de la data aprobării hotărârii.
 

Ca o paranteză, la începutul acestui an, pe 6 ianuarie 2023, Primăria Constanța a eliberat CU 72 prin care societatea nu poate utiliza documentul pentru Construire imobil P+4E – spații comerciale și locuințe colective la adresa din Constanța, strada Dobrilă Eugeniu, zona bloc R2, întrucât era necesară elaborarea și aprobarea unui PUZ.
 
Tot ca o paranteză, în noiembrie 2021, societatea a câștigat definitiv procesul deschis autorităților locale pentru anularea unui certificat fiscal pentru un teren vizat de Dosarul Retrocedărilor, după ce Fiscul local făcuse mențiuni cu privire la acest dosar în certificat.

 
Curtea de Apel a obligat autoritățile să elibereze un nou certificat fiscal, fără referire la Dosarul Retrocedărilor în cuprinsul său.
 
Terenul vizat de acel litigiu este situat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu.
 
Despre Avantech Cont SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 10 iulie 2023, Avantech Cont SRL a fost înființată în anul 2002, are sediul în Constanța, pe strada Țepeș Vodă, nr. 21 și se ocupă de închirierea șu sibînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
 
Firma are un punct de lucru și în stațiunea Mamaia.
 
Asociați sunt Hristian Șapera și Enache Dardac, ultimul fiind și administratorul societății, iar numele său regăsindu-se și în Nazodi Expres SRL Constanța.
 
Conform sursei citate, în 2022, societatea a declarat 0 angajați, profit peste 41.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 50.000 de lei.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Avantech Cont trebuie să facă PUD dacă vrea să construiască un imobil de patru etaje în Tomis Nord
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Modificări importante în cadrul societății Avantech Cont SRL Constanța. Un nou asociat, cooptat în firmă

17 Apr 2024 372

Curtea de Apel Constanța sesizează Curtea Constituțională într-un dosar deschis deschis municipalității de un investitor imobiliar din oraș (MINUTA)

26 Mar 2024 705

Primarul Constanței, dat în judecată de un investitor imobiliar! Se cer penalități de peste 26.000 de euro, pentru un certificat de urbanism. Dosarul, la Curte

11 Mar 2024 773

Investitor imobiliar, proces cu primarul și Consiliul Local Constanța. Ce decizie au luat judecătorii (MINUTA)

28 Feb 2024 844

Tribunalul amână procesul deschis de un investitor imobiliar din Constanța pentru anularea unei hotărâri CLC pentru Tomis Nord

20 Jan 2024 659

Investitor imobiliar din Constanța, în proces cu primăria, arhitectul șef și Consiliul Local. Tribunalul a preschimbat termenul de judecată

06 Sep 2023 1829

Avantech Cont trebuie să facă PUD dacă vrea să construiască un imobil de patru etaje în Tomis Nord

08 Jan 2023 1393

PUZ-uri importante pentru cartierele Compozitori și Tomis Nord și Balada. Când vor avea loc dezbaterile publice?

02 Nov 2022 2023

PUZ-ul Avantech Cont și solicitări din partea unor companii importante pe ordinea de zi a Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism a municipiului Constanța

07 May 2022 1734

Curtea de Apel Constanța a anulat certificatul fiscal pentru un teren vizat de Dosarul Retrocedărilor!

02 Nov 2021 2231

„A nu se folosi la vânzare!“ Cum a „blocat“ Fiscul din Constanța un teren vizat de Dosarul Retrocedărilor (document)

02 Nov 2021 2901

Răfuiala dintre Avantech Cont SA și municipalitate continuă la Curtea de Apel Constanța

26 Feb 2021 2104

Care pe care! Primăria Constanța dă în judecată o companie cu acțiuni la purtător. Magistrații au obligat municipalitatea să elaboreze o documentaţie de urbanism

14 May 2020 5777

Firme cu acţiuni la purtător din judeţul Constanţa Azi, şase societăţi - Aqua Invest, Argenta Instalaţii, Argenta, Avantech Cont, Black Waters şi Prodexport Logistics (episodul III)

19 Jul 2017 7377