„Averi nejustificate“ de peste 300.000 de euro, în cazul a doi funcționari publici din județul Constanța, reclamate de ANI la Curtea de Apel

  • Suma totală descoperită ca fiind nejustificată în cazul celor doi constănțeni se ridică, potrivit sursei oficiale, la 1.542.790 de lei, echivalentul a 311.744,0239 de euro, la un curs de 4,9489 de euro stabilit de Banca Națională a României pentru data de 24 februarie 2022.
  • Cele două dosare înregistrate la Secția Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța au indicativele 129/36/2022 și, respectiv 128/36/2022.
 
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța în legătură cu două cazuri de averi nejustificate, potrivit inspectorilor, pentru doi funcționari publici din județ.
 
Suma totală descoperită ca fiind nejustificată în cazul celor doi constănțeni se ridică, potrivit sursei oficiale, la 1.542.790 de lei, echivalentul a 311.744,0239 de euro, la un curs de 4,9489 de euro stabilit de Banca Națională a României pentru data de 24 februarie 2022.
 
Cele două dosare înregistrate la Secția Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța au indicativele 129/36/2022 și, respectiv 128/36/2022.
 
În dosarul 129/36/2022, Agenția Națională de Integritate este petent, în timp ce intimat este Valeria Ghinea, obiectul dosarului fiind „controlul averilor (Legea nr. 115/1996)“.
 
Ce au transmis inspectorii de integritate
 
Amintim, legat de Valeria Ghinea, ANI transmitea, la data de 17 februarie 2022, că aceasta este fost comsiar la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Constanța.
 
„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 205.262 de lei între averea dobândită și veniturile realizate de către Ghinea Valeria în perioada supusă evaluării“, au precizat inspectorii de integritate.
 
De asemenea, s-a făcut mențiunea că agenția „a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Ghinea Valeria“.

 
Legat de dosarul 128/36/2022, petentul este Agenția Națională de Integritate, iar intimați sunt Daniel Manea și Raluca Maria Manea.
 

La aceeași dată, respectiv, 17 februarie 2022, ANI menționa legat de Daniel Manea, „director executiv al Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Orașului Eforie, județul Constanța“, următoarele:
 
„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.337.528 de lei între averea dobândită și veniturile realizate de către Manea Daniel în perioada supusă evaluării“.
 
Totodată, s-a făcut mențiunea că „Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel  Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Manea Daniel“.
 
Urmează ca, în cele două cazuri, Curtea de Apel Constanța să fixeze datele primelor înfățișări în procese.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Ce bunuri dețin directorul din Primăria Eforie și fostul comisar al Gărzii de Mediu Constanța, cercetați de ANI pentru averi nejustificate (DOCUMENTE)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 671

Tribunalul Constanța dispune intrarea în insolvență a LTA Mondial SRL, din Constanța! Decizia, contestată

25 Apr 2024 496

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 760

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1076

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 795

Constanța. Daune morale definitive pentru un sandvici cu piept de pui și sârmă, la un peco din oraș (MINUTA)

23 Apr 2024 576

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 506

Patru judecători de la Curtea de Apel Constanța ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă! Începe judecata (RECHIZITORIU+MINUTĂ)

22 Apr 2024 501

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 736

Proiectul de HCL a fost inițiat de grupul consilierilor locali PSD Prefectul județului Constanța a declarat recurs în dosarul denumit generic „Stop depresia"!

19 Apr 2024 458

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 765

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4315

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 523

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 841

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

16 Apr 2024 661