Justitie

Banias şi-a recâştigat mandatul de ales. Preşedintele ALDE Constanţa - „Nu mai avem consilieri judeţeni. Acei oameni se reprezintă pe ei sau pe patronii lor!“


Fostul consilier judeţean Emil Banias, fratele deputatului ALDE Mircea Banias, a reuşit, după doi ani de procese, să-şi recâştige mandatul de ales judeţean.

În dosarul 4161/118/2017, Emil Banias a solicitat anularea actului administrativ Ordinul Prefectului Judeţului Constanţa nr. 261/2017.
Instanţa de contencios-administrativ a admis ieri cererea formulată de către reclamantul Emil Banias în contradictoriu cu Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa şi a dispus anularea Ordinului nr. 261/2017 emis de prefect, prin care s-a constatat încetarea mandatului de consilier judeţean al reclamantului. „Dispune repunerea reclamantului în toate drepturile conferite de funcţia de consilier judeţean, până la expirarea mandatului legal, cu plata retroactivă a tuturor drepturilor salariale neachitate, pană la efectiva punere în funcţie”, se arată în minuta instanţei.

Decizia pronunţată pe 16 septembrie a.c. nu este definitivă, însă este executorie, cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Prefectura va face recurs, dar se aşteaptă să-i fie respins


Subprefectul judeţului Constanţa Ionuţ Done a precizat pentru cotidianul ZIUA de Constanţa că Instituţia Prefectului va formula recurs în termenul legal, dar se aşteaptă ca instanţa să-l respingă. Motivul: „Emil Banias a câştigat definitiv un alt proces prin care şi-a recăpătat tot în instanţă calitatea de membru ALDE. Până la pronunţarea definitivă în primul dosar, procesul prin care consilierul a contestat ordinul prefectului a fost suspendat, iar ulterior dosarul a rămas fără obiect”, a precizat Done.

Banias a câştigat şi procesul cu ALDE


Emil Banias a câştigat în prima instanţă pe 10.05.2018 procesul împotriva ALDE. Atunci, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de ALDE şi a admis acţiunea exercitată de reclamantul Banais. Magistraţii au decis anularea hotărârii nr. 1 din 27 05. 2017 a Delegaţiei Permanente Teritoriale a Filialei ALDE Constanţa prin care reclamantul a fost exclus din partid şi au dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată - taxa judiciară de timbru. ALDE nu s-a lăsat şi a făcut recurs, iar pe 27.06.2019, Curtea de Apel Constanţa a constatat tardivitatea recursului, hotărârea fiind definitivă.

Banias se întoarce în CJC. Conducerea ALDE susţine că nu mai are niciun ales judeţean


După ce procedural revenirea lui Emil Banias va fi rezolvată, acesta îşi va relua mandatul în Consiliul Judeţean Constanţa. Banias susţine că în calitate de membru ALDE, în timp ce senatorul Ion Popa, preşedintele ALDE Constanţa, afirmă că formaţiunea pe care o reprezintă nu mai are, din punctul său de vedere, niciun reprezentant la nivelul administraţiei judeţene.

„Partidul nu este un restaurant, unde vine cine vrea, să se îmbete, apoi pleacă la culcare. Acest domn nu reprezintă ALDE, chiar dacă are o decizie judecătorească. De altfel, după cele întâmplate în ultima vreme în Consiliul Judeţean, eu consider că nu mai avem niciun consilier. De altfel, am analizat activitatea celor doi aleşi judeţeni şi le-am solicitat demisia. Normal că nu vor face acest lucru, dar ei nu mai reprezintă partidul, ci pe angajatorul lor, care le cere în ce fel să voteze“, a spus Ion Popa.

Popa a făcut referire la consilierii Steluţa Lebidov şi Marcel Savlovschi, angajaţi ai omului de afaceri Jean Paul Tucan, cândva şi el membru şi vicepreşedinte ALDE. De altfel, Lebidov, consilierul adus cu avionul din vacanţă pentru a asigura majoritatea PSD în Consiliul Judeţean la aprobarea bugetelor cluburilor şi asociaţiilor sportive şi la rectificarea de buget a CJC, urmează să-şi piardă calitatea de consilier, după repunerea în drepturi a lui Emil Banias.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, pe Facebook, că ”ALDE nu va participa la votul guvernului Orban II”

23 Feb 2020 559

Radiată din partid, Mariana Mircea se judecă cu ALDE. Şi-a pierdut şi mandatul în CL Cernavodă. A fost înlocuită cu naşul ei

06 Feb 2020 273

Călin Popescu-Tăriceanu, la Parchetul General „După ce voi studia dosarul, voi putea spune mai multe“

29 Jan 2020 358

CCR Teodor Meleșcanu, pus nelegal în funcția de președinte al Senatului

22 Jan 2020 602

ALDE vrea două tururi pentru alegerea primarilor, dar nu susține anticipatele

22 Jan 2020 1939

PNL, ALDE şi PMP îşi dispută postul de subprefect al judeţului Constanţa

04 Jan 2020 2734

Remus Borza a fost numit consilier onorific al premierului Ludovic Orban

30 Dec 2019 625

Cine vrea să fie subprefectul judeţului Constanţa

16 Dec 2019 3087

Subprefectul Ionuţ Done ar putea rămâne pe funcţie sprijinit de ALDE

13 Dec 2019 2365

Există o majoritate în Camera Deputaţilor pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin

11 Dec 2019 442

Proiectul care permite vânarea cormoranului mare în România, adoptat de Senat

02 Dec 2019 517

ALDE şi PNL au semnat acordul politic pentru susţinerea Guvernului Orban la învestire

28 Oct 2019 1101

Acordul politic cu PNL, aprobat de Biroul Politic Central al ALDE

28 Oct 2019 796

ALDE Constanța, recurs în revizuire în dosarul prin care Emil Banias și-a recâștigat mandatul de consilier județean

24 Oct 2019 540

Scrisoarea deschisă a unei femei din Constanța către parlamentari. Părinții acesteia, uciși de un bărbat eliberat prin recursul compensatoriu

15 Oct 2019 6897