„Bombă“ de la DNA! Cinci angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, trimiși în judecată

 
 
  • Potrivit DNA, cei cinci inculpați, polițiști - examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Arad, ar fi primit de la mai multe persoane, prin intermediari (instructori auto sau alte persoane de încredere), sume de bani cuprinse între 200 euro – 400 euro, în legătură cu fraudarea examenelor practice, pentru obținerea permisului de conducere.
  • „Concret, banii ar fi fost remiși celor cinci polițiști de către intermediari fie direct fie prin plasarea acestora în portiera dreapta-față a autoturismului cu care urma să se susțină proba practică“, conform DNA.
 
Procurorii DNA au finalizat un dosar privind fapte de corupție legate de eliberarea permiselor de conducere de către Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Arad.
 
În acest dosar au fost trimiși în judecată nouă inculpați, între care cinci angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care, în schimbul unor sume de bani, ar fi permis fraudarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducător auto în perioada 2022 – ianuarie 2023.
 
Conform DNA, în prezentul dosar, privind doar fraudarea probei practice, au fost trimiși în judecată, sub control judiciar, inculpații:

„Mironescu Vasilică Bogdănel, la data faptelor comisar șef de poliție în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Arad,
Bezergheanu Daniel, la data faptelor comisar de poliție în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Arad,
Gherheș Ioan, la data faptelor inspector principal de poliție în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Arad,
Bozgan Marian Ioan, la data faptelor agent - șef principal de poliție în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Arad,
Stoica Ionuț Tiberiu, la data faptelor agent șef de poliție în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Arad,
în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită, comise în formă simplă și continuată,
 
D. C. I., la data faptei administrator al unei școli de șoferi, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită,

S. P. I., la data faptei instructor auto, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită,
 
Și în stare de libertate, inculpații:

B.V. și H. C., pentru săvârșirea unor infracțiuni de dare de mită, comise în formă simplă și continuată“.
 
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 

„În contextul menționat mai sus, cei cinci inculpați, polițiști - examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Arad, ar fi primit de la mai multe persoane, prin intermediari (instructori auto sau alte persoane de încredere), sume de bani cuprinse între 200 euro – 400 euro, în legătură cu fraudarea examenelor practice, pentru obținerea permisului de conducere.
 
Concret, banii ar fi fost remiși celor cinci polițiști de către intermediari fie direct fie prin plasarea acestora în portiera dreapta-față a autoturismului cu care urma să se susțină proba practică.
 
De cele mai multe ori, înainte de începerea examinării intermediarul l-ar fi „atenționat” pe polițistul examinator cu următoarele cuvinte: „Puteți avea grijă de cel/cea care este la volan?”, acest lucru însemnând pentru examinator că doar acea persoană era dispusă să remită/a remis sume de bani pentru a fi ajutată.
 
De precizat este faptul că, spre deosebire de persoanele favorizate în maniera de mai sus, candidații care susțineau proba practică fără a remite sume de bani ar fi fost conduși pe trasee dificile, astfel încât să aibă cât mai multe ocazii de a comite greșeli și implicit pentru a nu promova proba respectivă.
 
În cauză, a fost efectuată o investigație financiară privindu-i pe inculpații Bozgan Marian Ioan, Bezergheanu Daniel, Ghergheș Ioan, Stoica Ionuț Tiberiu, Mironescu Vasilică Bogdănel, ocazie cu care s-ar fi constatat că aceștia nu ar fi putut justifica proveniența unor sume de bani cuprinse între 300.000 lei și 206.515 euro.
 
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Arad, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză și de a se dispune confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani / instrumente financiare / bunuri puse sub sechestru.
 
Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu 13 inculpați în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de dare de mită și complicitate la luare de mită.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecată, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019“, potrivit DNA.

 
Foto cu rol ilustrativ.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Zi importantă pentru DNA Constanța! Este vizat dosarul Spitalului Municipal din Constanța (DOCUMENT)
 
Interceptări în dosarul lui Petrof Paul, fostul șef al Vămii Constanța Sud Agigea, directorul Vămii București!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mega-dosar la DNA! Zeci de persoane timise în judecată! Printre inculpați, angajați ai MAI

24 Apr 2023 1012

DNA Permise auto luate pe șpagă. Angajați ai MAI și instructori auto, trimiși în judecată. Care erau metodele de fraudare a examenului

27 Oct 2021 6319

DNA acuză - permise luate pe şpagă. Rromii trebuiau să plătească dublu! Banii, ascunşi în pachete de ţigări (rechizitoriu)

21 Feb 2017 4313