Botoșani Directorul DSVSA, Mihai Țurcanu, cercetat de DNA sub control judiciar



Procurorii Serviciul Teritorial Suceava din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, sâmbătă, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de fostul europarlamentar Mihai Ţurcanu, care ocupă în prezent funcţia de director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Botoşani, suspectat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, o infracţiune de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada octombrie - decembrie 2021, Mihai Ţurcanu ar fi intervenit în mod nelegal într-o procedură de achiziţie publică desfăşurată de instituţie pentru atribuirea unui contract de furnizare produse cu specific sanitar - veterinar în valoare de 2.974.405 lei.

Concret, acesta ar fi împiedicat plata banilor către societatea comercială care adjudecase licitaţia şi ar fi făcut demersuri cu intenţia de a favoriza o altă societate comercială care participase la procedura de achiziţie, dar a cărei ofertă fusese descalificată de către comisia de evaluare.

"Din cauză că s-au opus cerinţelor inculpatului şi au refuzat să favorizeze firma susţinută de acesta, două dintre funcţionarele instituţiei implicate în procedura de licitaţie, ar fi fost supuse unei evaluări a performanţelor profesionale efectuată în mod abuziv, în sensul constatării unor abateri disciplinare inexistente în vederea eliberării din funcţiile publice (ocupate prin promovarea unor concursuri) şi înlocuirea lor cu alţi funcţionari obedienţi", se arată în comunicat.

Totodată, în cursul lunii decembrie 2020, Ţurcanu, în calitate de director executiv, ar fi dispus plăţi în valoare de 130.000 lei către o firmă care, în baza unui contract de achiziţie directă, trebuia să livreze instituţiei piese de mobilier pe care însă nu le-a livrat. Pentru a justifica plata, directorul fi încheiat un proces-verbal în care a atestat în fals că produsele fuseseră livrate în totalitate, după care a semnat dispoziţia de plată, fără drept, în locul reprezentantului compartimentului de specialitate din cadrul instituţiei.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Mihai Ţurcanu trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu depăşească limita teritorială a ţării decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârşit faptele.

DNA precizează că în cauză se desfăşoară cercetări şi faţă de alte persoane.

Mihai Ţurcanu a deţinut mandatul de europarlamentar în perioada 2015-2019. El este fratele fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, judecat în prezent într-un dosar de corupţie.

Sursa AGERPRES




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

S-a terminat procesul în dosarul cadastrării județului Constanța! Când se va pronunța Tribunalul Constanța

08 May 2024 754

Avocata Irina Luminița Stanciu – „Susțin în mod cert nevinovația clientului meu, Arhiepscopul Tomisului“

08 May 2024 1186

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

08 May 2024 446

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA Constanța

08 May 2024 1520

Tribunalul Constanța, amânare de pronunțare în dosarul unui fost ofițer de poliție în cadrul IPJ Constanța - Serviciul de Investigare a Fraudelor (DOCUMENT)

07 May 2024 699

Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin părăsesc de azi DNA Constanța! Iată unde își vor continua activitatea cei doi magistrați

06 May 2024 1421

Dosar DNA Constanta! Cazul presupusului şantaj de la SOCEP se va rejudeca! Tribunalul Constanța anunță primul termen

02 May 2024 504

Curtea de Apel Constanța repune pe rol un dosar al DNA Constanța! S-a calculat un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

01 May 2024 6652

Procurorul Sorin Constantinescu, fostul șef al DNA Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare!

29 Apr 2024 730

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 650

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 740

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 628

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 392

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 621

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 550