Ca-n filme, la Constanța! Un tânăr a plecat cu locomotiva din Gara Medgidia. Prima condamnare

 
 
  • „Am apăsat pe mai multe butoane și manete de la pupitrul de comandă, moment în care locomotiva a pornit și a început să se miște pe linie câteva sute de metri“, le-a spus tânărul oamenilor legii.
  • Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
 
Judecătoria Medgidia a decis condamnarea lui Lucian V., tânărul suspectat că, la data de 10 mai 2023, ar fi urcat într-o locomotivă garată, în gara Medgidia, și ar fi pus-o în mișcare, deplasând-o pe o distanță de aproximativ 200 de metri.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, tânărul a primit 10 luni de închisoare/
 
Instanța a amânat aplicarea pedepsei, stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii. 
 
Cel în cauză a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosință, faptă prevăzută și sancționată de prevederile art. 230 C.pen. raportat la art. 228 alin. 1 C.pen., și distrugere sau semnalizare falsă, faptă prevăzută și sancționată de prevederile art. 332 alin. 1 și 3 C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.
 
În rechizitoriu, s-a reţinut în esenţă că la data de 10.05.2023, în jurul orelor 16:00, lucrătorii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța – Biroului de Poliție Transporturi Constanța – Postul de Poliție T.F./T.N. au fost sesizați telefonic de către un impiegat de mișcare despre faptul că o persoană necunoscută a urcat într-o locomotivă electrică garată la linia 15 din triaj și a pus-o în mișcare până în zona podului rutier.
 

În fama anchetatorilor, tânărul a declarat că „la data de 10.05.2023, în jurul orelor 16.00, mă aflam în zona triajului CF din Stația CF, moment în care am observat o locomotivă electrică și m-am hotărât să urc pe ea să fac o poză. Am ajuns la locomotivă și am văzut că ușa de acces era întredeschisă, fapt pentru care am urcat pe ea la pupitrul de comandă. După ce am făcut o poză, m-am hotărât să încerc să pornesc locomotiva așa cum îmi aduceam aminte că mi-a explicat și arătat în urmă cu aproximativ un an un mecanic de locomotivă din Stația CF Constanța. Am apăsat pe mai multe butoane și manete de la pupitrul de comandă, moment în care locomotiva a pornit și a început să se miște pe linie câteva sute de metri, iar când am văzut că intru pe o linie care se termină am acționat controlerul și am oprit locomotiva. În scurt timp a venit la locomotivă un lucrător CFR care a anunțat Poliția ce s-a prezentat la fața locului moment în care le-am declarat cele de mai sus”.

 
Decizia Judecătoriei Medgidia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Sursa documentare: portal instanțe de judecată și rejust.ro.

 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Grup Servicii Petroliere Shipyard, Grup Servicii Petroliere Catering, SPG Medical Emergencies și Gino Impex, vizate de cereri de insolvență!
 
Cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian, trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO)
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tânărul de 18 ani care a plecat cu locomotiva din Gara Medgidia, reținut pentru 24 de ore

12 May 2023 1255