Când se anunță noul președinte al Curții de Apel Constanța



Emoții mari în rândul judecătorilor cu privire la concursul pentru funcțiile de conducere din instanțe, printre posturile puse la bătaie de Consiliul Superior al Magistraturii fiind și cel de președinte al Curții de Apel Constanța, funcție pentru care s-au înscris patru magistrați.

Secția pentru Judecători a CSM a anunțat că va valida în ședința de vineri, 12 august 2022, rezultatele concursului.

Amintim, la finele săptămânii trecute, CSM a publicat, în format anonimizat, rezulttele testării scrise privind managementul, comunicarea și

Se menționa în rezultatele oficiale că a fost acordată o notă de 10 unui candidat, în timp ce cea mai mică notă a fost 6.80, obținută de patru candidați.

Totodată, din cei 64 de candidați înscriși pentru diferitele posturi de conducere la instanțele din toată țara, au lipsit 14.

La Constanța, pentru funcție de președinte al Curții de Apel s-au înscris actualul președinte delegat, magistratul Alina Gabriela Jurubiță, vicepreședintele Claudiu Iulian Răpeanu, fostul președinte Gabriel Sandu Lefter, dar și judecătorul Răzvan Anghel, membru ales în Adunarea Generală a Judecătorilor CdA.

Totodată, în cadrul aceluiași concurs s-a înscris și magistratul Iulia Laura Opariuc-Dan, președintele Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, pentru funcția de vicepreședinte al Tribunalului.

După validarea rezultatelor concursului, va fi anunțat numele noului președinte al Curții de Apel Constanța.

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 655

Tribunalul Constanța dispune intrarea în insolvență a LTA Mondial SRL, din Constanța! Decizia, contestată

25 Apr 2024 491

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 760

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1075

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 795

Constanța. Daune morale definitive pentru un sandvici cu piept de pui și sârmă, la un peco din oraș (MINUTA)

23 Apr 2024 576

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 506

Patru judecători de la Curtea de Apel Constanța ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă! Începe judecata (RECHIZITORIU+MINUTĂ)

22 Apr 2024 501

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 736

Proiectul de HCL a fost inițiat de grupul consilierilor locali PSD Prefectul județului Constanța a declarat recurs în dosarul denumit generic „Stop depresia"!

19 Apr 2024 458

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 765

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4315

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 523

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 841

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

16 Apr 2024 661