Când vor analiza judecătorii din Constanța Ordinul privind deschiderea anului școlar 2020-2021

 
  • Este vorba despre dosarul înregistrat sub numărul 87/36/2021, pe rolul Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța.
  • Obiect procesului este reprezentat de „obligaţia de a face Revocare prevedere din Ordinul nr. 5487/1494/2020“.
  • „Ordinul contestat în cauză, așa cum reiese din obiectul dosarului, a fost abrogat“, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, senatorul Monica Anisie.
  • Curtea de Apel Constanța va analiza cazul pe data de 19 mai 2021, de la ora 13.00.
S-a fixat prima înfățișare în procesul de la Constanța în care se cere anularea Ordinului privind deschiderea anului școlar 2020-2021!
 
Este vorba despre dosarul înregistrat sub numărul 87/36/2021, pe rolul Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, ce are ca obiect „obligaţia de a face Revocare prevedere din Ordinul nr. 5487/1494/2020“.
 
În urma repartizării aleatorii a cazului, s-a stabilit ca acesta să fie analizat la data de 19 mai 2021, de la ora 13.00, de completul C1 Fond al instanței.
 

Declarațiile fostului ministru al Educației

 
Amintim, printre pârâții din proces figurează și Monica Anisie, fostul ministrul al Educației. Contactată telefonic cu o ocazie anterioară, aceasta a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că nu aflase de acest proces și nici nu cunoaște persoana care a dechis acțiunea.
 
Demnitarul a precizat însă, de la bun început, că procesul se va închide de la sine.
 
„Ordinul contestat în cauză, așa cum reiese din obiectul dosarului, a fost abrogat. Este vorba despre Ordinul comun al Ministerelor Educației și Cercetării și, respectiv, al Sănătății privind deschiderea anului școlar 2020-2021. Acest ordin a fost abrgoat când au fost închise școlile, în luna noiembrie 2020“, a explicat senatorul Monica Anisie.
 
De asemenea, aceasta a precizat că, la momentul redeschiderii școlilor a fost dat un alt ordin, așa încât cel care face obiectul dosarului înregistrat la Curtea de Apel Constanța nu mai este în vigoare acum.
 
„În aceste condiții, procesul se va închide de la sine, căci ordinul atacat nu mai este în vigoare, a fost abrogat, iar dosarul este fără obiect“, a mai precizat Monica Anisie.
 

Facem precizarea că, reclamant în dosarul cu numărul 87/36/2021 este, potrivit informațiilor oficiale, Daniel Tudorache, iar printre pârâți, alături de Monica Anisie, figurează și fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, dar și Ministerul Sănătății și, respectiv, Ministerul Educației și Cercetării.
 

Noul ordin, contestat și el

 
Pe de altă parte, așa cum arătam în edițiile anterioare, și noul Ordin prin care au fost aprobate măsurile de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-Cov-2 a fost atacat la Curtea de Apel Constanța.

 
Acest dosar are numărul 113/36/2021, în cauză reclamantul fiind același, iar pârâții fiind noii miniștri ai Sănătății și ai Educației, în speță Vlad Voiculescu și, respectiv, Sorin Cîmpeanu.
 
Pentru acest proces, însă, nu a fost fixat încă primul termen de judecată.
 
Oricare vor fi deciziile luate de judecătorii Curții de Apel Constanța în cele două procese, acestea vor putea fi atacate la instanța superioară.
 
Citește și:

Ministrul Educației:
Elevi din 78 de licee nu vor putea susține simulările pentru Bacalaureat

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elevii rămân cu masca la școală! Decizia, luată la Constanța. Ce se întâmplă mai departe (documente)

30 Sep 2021 2849

Ordinul privind începerea anului școlar, contestat la Constanța! Când s-ar putea da prima hotărâre

21 Sep 2021 1662

Judecătorii din Constanța ar putea anula mâine ordinul privind deschiderea anului școlar

18 May 2021 2152

Dosarul, la Constanța Se cere anularea Ordinului privind deschiderea anului școlar 2020-2021. Ce spune Monica Anisie, fostul ministru al Educației

11 Mar 2021 5331

Despre campania de vaccinare Anunțul lui Iohannis după ședința de urgență

23 Nov 2020 3589

Nelu Tătaru, despre sistemul de sănătate „Am avut o modernizare forţată. Venim după 30 de ani în care nu am avut nimic”

03 Nov 2020 1606

Spitalele din județul Constanța, date exemplu de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Mai multe paturi pentru bolnavii de Covid-19

30 Oct 2020 5184

LIVE Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la Constanța. Declarații

29 Oct 2020 4866

Deputatul PSD de Constanța, Cristina Dumitrache s-a adresat ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, cu privire la femeile însărcinate diagnosticate cu virusul COVID

22 Oct 2020 3739

Ministrul Sănătăţii, mesaj către credincioși ”Haideţi să adaptăm acest pelerinaj la pandemie şi nu pandemia la pelerinaj”

11 Oct 2020 2014

Coronavirus România. Număr record de cazuri noi Nelu Tătaru - ”Haideți să respectăm regulile!”

07 Oct 2020 1926

Nelu Tătaru și Raed Arafat prezintă noi măsuri, în contextul noului coronavirus

05 Oct 2020 2603

Nelu Tătaru, declarații despre un eventual nou lockdown

23 Sep 2020 2131

Tătaru Nimeni nu este pregătit să facă experimente cu copiii şi cu profesorii; sunt nişte reguli, trebuie să le menţinem

14 Sep 2020 1482

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, declarații despre adeverinţa de revenire în colectivitate

10 Sep 2020 1873