Caz șocant la Constanța! O copilă de cinci ani, agresată sexual într-un microbuz închiriat de grădiniță

Judecătoria Constanța a dispus condamnarea, în primă instanță, a unui bărbat din Constanța, la pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. Victima individului este o fetiță în vârstă de cinci ani.
 
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. În actul de sesizare a instanței, magistrații arată că fapta a avut loc aproape de jumătatea lunii mai, într-un microbuz închiriat de o grădiniță din Constanța, cu ocazia unei excursii.
 
Concret, inculpatul este acuzat că, profitând de vulnerabilitatea victimei, datorată vârstei fragede și de imposibilitatea acesteia de a se apăra din cauza faptului că dormea, i-ar fi introdus mâna dreaptă în interiorul pantalonilor și a mișcat-o preț de aproximativ 5-6 secunde în dreptul organului genital al minorei.
 
Mai menționăm că inculpatul se afla în acel microbuz deoarece făcea parte dintr-un grup restrâns de adulți care supraveghea copiii.
 
Minora a fost audiată, iar în fața magistraților a menționat că a mers în respectiva excursie, iar la întoarcere a stat lângă numitul (…), unde a adormit. În acest context, copila spune că inculpatul ar fi sprijinit-o și ar fi ținut-o cu mâna pentru a nu cădea din cauza turbulențelor cauzate de vehiculul în deplasare.
 
Nu în ulmul rând, minora a declarat că nu a mai simțit ce s-a întâmplat ulterior, întrucât adormise.
 
Foarte important! Judecătoria Constanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit dispozițiilor art. 374 alin. 4 și art. 375 C.p.p., acesta recunoscând în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, solicitând ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a eventualelor înscrisuri prezentate de părți.
 
În final, judecătorii au admis în parte acțiunea civilă exercitată în cauză și au decis obligarea inculpatului la plata sumei de 500 de lei către partea civilă, cu titlu de daune morale.
 

Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caz șocant la Corbu! Un bărbat a încercat să spânzure un câine de grinda casei! Detalii din dosar

26 Apr 2024 737

Detalii exclusive din dosar! Caz șocant în Constanța! Bărbat incendiat cu alcool medicinal – „Îmi pare extrem de rău pentru ceea ce s-a întâmplat“ (DOCUMENT)

21 Apr 2024 1021

Șase copii și patru adulți, incendiați în casă, la Medgidia! Procesul continuă la Tribunalul Constanța

15 Jan 2024 879

Caz șocant în județul Constanța! Și-a înjunghiat fratele de patru ori în zona inimii. Prima condamnare

26 Oct 2023 1662

Judecătorii motivează tragedia din cartierul CET, Constanța!

30 Aug 2023 5716

Caz șocant în Constanța! Un minor și-a înjunghiat tatăl, pentru a-l împiedica să le agreseze fizic pe mama și pe sora sa. Condamnare

04 Jul 2023 7179

Caz șocant lângă o școală din Constanța! Mămică lovită cu un ciocan și murdărită cu materii fecale, în 2019! Procesul, amânat

30 Jun 2023 4157

Retrospectivă Anul 2022 marcat de incendii devastatoare la Constanța. Biserica Sf Ecaterina și Arhiepiscopia Tomisului, afectate grav de flăcări (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Jan 2023 1887

Act sexual cu un minor Caz șocant la Mircea Vodă! Inculpatul are 60 de ani!

26 Dec 2022 2101

VIDEO Condamnarea momentului la Constanța! (MINUTĂ)

20 Dec 2022 3820

Constanța. Un bărbat de 60 de ani a păcălit o copilă că o va lua de soție. A fost arestat pentru act sexual cu un minor

01 Dec 2022 1992

Caz șocant la Năvodari! Urmează sentința definitivă!

26 Nov 2022 15892

Caz șocant la Constanța! 22 ani de închisoare pentru viol, rele tratamente aplicate minorului și împiedicarea accesului la învăţământ general obligatoriu

26 Sep 2022 1745

Caz șocant la Valu lui Traian! O persoană cu hadicap, ucisă. Anunțul procurorilor

23 Sep 2022 2602

Caz șocant la Constanța! Fetiță de doi ani, agrestă de propria mamă! Anunțul judecătorilor (VIDEO)

17 Sep 2022 1663