Ce răspuns a primit fostul președinte al Judecătoriei Hârșova de la Curtea de Apel Constanța (MINUTA)



Fostul magistrat Mariana Pelelungă, fost președinte al Judecătoriei Hârșova, a primit un răspuns negativ astăzi, 16 ianuarie 2023, de la colegii săi din Curtea de Apel Constanța.
 
Magistrații Curții de Apel au respins ca nefondat recursul declarat de Mariana Pelelungă, în prezent, consilier local Pro România în Consiliul Local Hârșova, în procesul intentat Consiliului Local din care face parte.
 
Iată minuta deciziei de azi a Curții de Apel, pronunțată în dosarul 9221/118/2021:
 
Respinge recursul, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi 16.01.2023
 
Hotărârea Curții de Apel Constanța este definitivă.
 
Amintim, dosarul 9221/118/2021 are ca obiect anulare act administrativ – HCL 106/14.09.2021, părți în cauză fiind Mariana Pelelungă, în calitate de recurent reclamant, CL Hârșova, în calitate de intimat pârât și, respectiv, Dumitra Stan, în calitate de intimat intervenient.
 
Prin Hotărârea 426/2022 din aprilie 2022, Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului a decis să respingă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de fostul magistrat actual consilier local.
 

HCL Hârșova nr. 106 din 14 septembrie 2021 face referire la alegerea viceprimarului orașului, funcție în care a fost desemnată Dumitra Stan.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul din Constanța, dat în judecată de o companie privată! Afaceriștii cer refacerea certificatelor de urbanism pentru mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor (MOTIVARE)

26 Apr 2024 534

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 318

Condamnare definitivă pentru un fost angajat al ISU Dobrogea! 12 ani şi 6 luni de închisoare

26 Apr 2024 515

Știri justiție Constanța Doi procurori de la Parchetul Judecătoriei Constanța, delegați la PJ Hârșova

26 Apr 2024 384

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 1187

Tribunalul Constanța dispune intrarea în insolvență a LTA Mondial SRL, din Constanța! Decizia, contestată

25 Apr 2024 602

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 774

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1150

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 812

Constanța. Daune morale definitive pentru un sandvici cu piept de pui și sârmă, la un peco din oraș (MINUTA)

23 Apr 2024 586

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 529

Patru judecători de la Curtea de Apel Constanța ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă! Începe judecata (RECHIZITORIU+MINUTĂ)

22 Apr 2024 525

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 750

Proiectul de HCL a fost inițiat de grupul consilierilor locali PSD Prefectul județului Constanța a declarat recurs în dosarul denumit generic „Stop depresia"!

19 Apr 2024 462

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 769