Certificatul verde, contestat la Constanța. Explicațiile judecatorilor (document)


 
  • Cazul de la Constanța a fost înregistrat la data de 29 septembrie 2021, pe rolul Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal, sub indicativul 435/36/2021.
  • Reclamant în cauză este Asociația Daria Constanța, iar pârâții sunt Guvernul României și, respectiv, Ministerul Afacerilor Interne – prin Direcția Generală Juridică.
  • În proces, s-au cerut anularea, dar și suspendarea actului administrativ prin care au fost introduse obligativitatea certificatului verde, dar și alte măsuri restrictive ce viează, cu precădere, persoanele nevaccinate.
  • După analizarea actelor depuse la dosarul cauzei, judecătorii Curții de Apel Constanța, în completul C15 Fond, prezidat de magistratul Oana Damian, au decis respingerea cererilor.
  • Hotărârea 204/2021 a Curții de Apel Constanța poate fi consultată în Secțiunea Document.
 
Certificatul digital care atestă vaccinarea anti-Covid, cunoscut drept certificatul verde, a fost contestat la Curtea de Apel Constanța, unde s-a solicitat anularea lui, dosarul fiind înregistrat la o zi după ce Curtea de Apel Cluj hotărâse anularea documentului, în primă instanță. Totodată, la Constanța s-a solicitat și suspendarea actului administrativ.
 
Cazul de la Constanța a fost înregistrat la data de 29 septembrie 2021, pe rolul Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal, sub indicativul 435/36/2021.
 
Reclamant în cauză este Asociația Daria Constanța, iar pârâții sunt Guvernul României și, respectiv, Ministerul Afacerilor Interne – prin Direcția Generală Juridică.
 
În proces, s-au cerut atât anularea, cât și suspendarea actului administrativ prin care au fost introduse obligativitatea certificatului verde, dar și alte măsuri restrictive ce viează, cu precădere, persoanele nevaccinate.
 
Ce a spus instanța
 
După analizarea actelor depuse la dosarul cauzei, judecătorii Curții de Apel Constanța, în completul C15 Fond, prezidat de magistratul Oana Damian, au decis respingerea cererilor de suspendare și, respectiv, de anulare a actelor administrative, ca inadmisibile.
 
Mai exact, instanța a admis excepțiile privind inadmisibilității cererilor, pentru lipsa parcugerii procedurii prealabile.
 

În motivarea Hotărârii 204/20210, judecătorii Curții de Apel Constanța au arătat că „potrivit articolului 193 din Codul de procedură civilă, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Această prevedere generală este preluată și în legea 554/2004, în care în art 12 se menționează necesitatea anexării dovezii îndeplinirii plângerii prealabile la cererea de chemare în judecată“.
 
„Așadar“, au mai arătat judecătorii, „nu numai că persoana vătămată trebuie să efectueze plângerea prealabilă anterior învestirii instanței, ci aceasta trebuie să aștepte și comunicarea răspunsului sau împlinirea termenului de 30 de zile de la data înregistrării plângerii la autoritatea emitentă – prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. (h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare – pentru a avea posibilitatea legală de a deduce judecății cererea vizând anularea actului administrativ“.

 
„Întrucât procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, un fine de neprimire a acțiunii, și este obligatorie, neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii în contencios administrativ, ca inadmisibilă“, au mai spus judecătorii.
 
Astfel, „având în vedere că reclamanta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor legale sus-menționate, prin aceea că a învestit instanța de judecată cu soluționarea prezentei cauze fără a fi îndeplinit procedura prealabilă, în baza art. 193 C.pr.civ., instanța va admite excepția inadmisibilității și va respinge cererea așa cum a fost modificată, ca inadmisibilă“.
 
Ce se solicitase
 
În ce privește cererea de la care a pornit dosarul, în Hotărârea nr. 204/2021 a Curții de Apel Constanța, document citat pe Jurindex, se arată că „prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 435/36/2021,, la data de 29.09.2021 și modificată prin cererea din data de 7.10.2021 reclamanta Asociația Daria Constanța a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne prin Direcția Generală Juridică, solicitând ca prin hotărâre judecătorească a se dispune anularea în totalitate a H.G. nr. 1015 din 23.09.2021, a H.G. nr 80 din 6.10.2021 precum și suspendarea acestor hotărâri“.
 
„În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a menționat în fapt că este o persoană juridică de drept privat, care are drept scop promovarea sferei de asistență socială și protecția copiilor, promovarea și apărarea drepturilor și libertăților membrilor săi, promovarea acțiunilor de voluntariat, promovarea incluziunii sociale a copiilor și a tinerilor din sistemul de protecție socială, fiind astfel direct îndreptățită să formuleze prezenta acțiune“, se arată în documentul citat pe www.rolii.ro.
 
„H.G. 1015/2021 are drept rol modificarea anexelor nr 2 și 3 la HG 932/2021 privind prelungirea stării de alertă începând cu data de 10.09.2021 și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr (...) la data de 28.09.2021 a fost anulată în întregime H.G. 932/2021, asupra căruia actul sesizat face modificări și completări. Dat fiind că hotărârea Curții de Apel Cluj este executorie de drept, H.G. 1015/2021 nu mai poate produce efecte și trebuie anulată“, au mai arătat reprezentanții Asociației Daria Constanța.
 
Așa cum am precizat anterior, în urma analizării documentelor depuse la dosarul cauzei, judecătorii Curții de Apel Constanța au apreciat că este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa plângerii prealabile.
 
În acest context, cererea a fost respinsă pentru că nu a existat o plângere prealabilă adresată instiuțiilor date în judecată, așa cum prevede legislația în vigoare.
 
Hotărârea Curții de Apel Constanța a fost deja atacată în recurs de reprezentanții Asociației Daria Constanța, așa încât dosarul va ajunge pe masa judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție.
 
Surse documentare: Portalul instanțelor de judecată, www.rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Oficial!
Starea de alertă și certificatul verde, anulate în instanță. Decizia nu este definitivă

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Undă verde de la Primăria Constanța Firma fondată de fostul consul onorific al Libanului în România vrea să modifice restaurantul Tomis din Mamaia

21 Apr 2024 734

Silk Route Shipping SRL, undă verde de la Primăria Constanța pentru modificarea unei hale de producție

07 Apr 2024 513

Imobiliare Constanța Undă verde de la Mediu pentru Gheorghiță de la Canal S, pentru hotelul din Mamaia

24 Dec 2023 1027

Imobiliare Constanța Costică Zelca poate face modificările la Hotel Oxford! Răspuns pozitiv de la APM Constanța

17 Oct 2023 1739

Imobiliare Constanța Geomarco Construct, certificat de urbanism de la Primăria Constanța

08 Aug 2023 1942

Primăria Constanța, undă verde pentru supraetajarea unui imobil de pe bulevardul Mamaia

08 Jul 2023 1424

Vaccinări false, la Constanța! Asistentă medicală, condamnată pentru luare de mită. Pedepse și pentru cei care și-au cumpărat certificate verzi. Dosarul, în apel

15 May 2023 2298

Undă verde de la Mediu pentru un nou bloc de patru etaje pe strada Mihai Viteazu din Constanța

09 Mar 2023 1630

Stop SRL, firma familiei Zelca, supraetajează un bloc de la 1 la 8 etaje în zona Summerland

08 Mar 2023 4449

Bloc de 8 etaje în Mamaia, ridicat de fiica unui cunoscut om de afaceri constănțean

01 Feb 2023 2196

Certificat de urbanism Ce spune Niculae Nejloveanu de construcția cartierului rezidențial în capătul străzii Bucovina, din Constanța? (DOCUMENTE)

13 Jan 2023 3553

Grecii de la Europroiect au obținut un nou certificat de urbanism, care vizează o investiție în Constanța

12 Dec 2022 1883

Helen Hostel SRL, investiție în municipiul Constanța. Ce document a fost emis de către Primărie?

06 Dec 2022 1594

Basconslux Rom SRL, certificat de urbanism pentru lucrări efectuate fără autorizație de construire, la Constanța

30 Nov 2022 1764

Un nou certificat de urbanism pentru dezvoltatorii proiectului Gran Via de la Constanța

22 Nov 2022 1463