Colonelul Dima, fostul comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, pierde procesul pentru anularea ordinului de trecere în rezervă (MINUTA)

Colonelul Constantin Dima
  • Judecătorii au apreciat că solicitarea fostului comandant al GMJ Tomis de anulare a ordinului de trecere în rezervă este neîntemetiată.
Colonelul Constantin Dima a pierdut, în primă instanță, procesul pentru anularea ordinului prin care a fost trecut în rezervă!
 
Colonelul făcuse cerere pentru continuarea activității.
 
Hotărârea a fost luată în urmă cu scurt timp de Tribunalul Constanța și mai poate fi atacată în recurs, la Curtea de Apel.
 
Judecătorii au apreciat că solicitarea fostului comandant al GMJ Tomis de anulare a ordinului de trecere în rezervă este neîntemetiată.
 
Iată minuta deciziei pronunțate azi de Tribunal în dosarul 3832/118/2023**, în care colonelul a cerut anularea Ordinului Inspectorului General al Jandarmeriei Române nr. 1015 din 29 martie 2023:
 
„Respinge acţiunea având ca obiect anularea Ordinului Inspectorului General al Jandarmeriei Române nr. 1015/29.03.2023, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ, ca inadmisibilă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa“
 
Conform datelor noastre, la Tribunal, dosarul s-a aflat în atenția completului prezidat de magistratul Gabriel Neacșu, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.

 
Amintim, săptămâna aceasta, Tribunalul respinsese și cererea colonelului de suspendare a executării ordinului de trecere în rezervă, hotărârea fiind pronunțată de completul prezidat de magistratul Ștefan Alexandru Toma, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
 

Dosarele privind suspendarea, respectiv anularea ordinului de trecere în rezervă a colonelului au fost înregistrate la Tribunalul Constanța încă de anul trecut, însă abia anul acesta au fost judecate, după rezolvarea conflictelor de competență ivite între secțiile Tribunalului.
 
În Hotărârea 101/2024 a Tribunalului, prin care dosarul fusese declinat la altă instanță, se arată că reclamantul, anume colonelul Dima, „a formulat acţiune în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, prin care a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunţa, să se dispună anularea Ordinului Inspectorului General al Jandarmeriei Române nr.1039 din data de 31.03.2023, precum şi suspendarea actului administrativ precitat“.
 
În motivarea cererii, colonelul a precizat că „s-a dispus trecerea sa în rezervă prin Ordinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române nr.1015 din data de 29.03.2023, după ce în prealabil a adresat o cerere întemeiată pe disp. art.86 din Legea nr.80/1995 modificată, prin care a solicitat continuarea activităţii, cerere la care a anexat înscrisurile necesare care atestă competenţa profesională şi aptitudinea medicală, cerere la care nu a primit până în prezent niciun răspuns“.
 
„Reclamantul a menţionat că deşi nu a primit vreun răspuns la demersurile întreprinse, i-a fost înaintat Ordinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române nr.1039 din data 31.03.2023 de predare a funcţiei de comandant II, poziţia 1 din statul de organizare al unităţii“, conform hotărârii citate.
 
Despre Constantin Dima
 
Colonelul Constantin Dima a fost numit comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța la data de 4 octombrie 2019, anterior acesta deținând și funcția de inspector-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
 
Constantin Dima a început în anul 1990 drept comandant de pluton şi comandant de companie la Brigada 21 Jandarmi, Constanţa.
 
Șase ani mai târziu, acesta a devenit ofiţer specialist în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa, unde a servit pentru nouă ani.
 
De asemenea, colonelul a fost și şef de stat major la Unitatea Specială 72 Jandarmi Protecţie Instituţională „Anghel Saligny“ Cernavodă, fiind numit în 2009.
 
De la data de 1 februarie 2014, Constatin Dima a fost numit în funcţia de împuternicit inspector-şef al IJJ, preluând atribuţiile colonelului dr. Costică Cojoc, care a ieşit la pensie.
 
Acum, colonelul Constantin Dima are la dispoziție cinci zile de la comunicarea deciziei motivate de astăzi a Tribunalului Constanța pentru a declara recurs.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul instanțelor de judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Ordinul prin care colonelul Dima, fostul șef al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a fost trecut în rezervă nu se suspendă! Colonelul ceruse continuarea activității! (MINUTA)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaDigitală Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

28 Apr 2024 1236

Mainstage Agency SRL și-a schimbat sediul social. Printre asociați, constănțeanul Matei Dima, celebrul Bromania

28 Apr 2024 387

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a revenit de la 0-2 cu FC Voluntari II, câștigând în prelungiri!

28 Apr 2024 612

#DobrogeaDigitală Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

25 Apr 2024 1179

Dosarul Retrocedărilor și retrocedările din zona (Anadalchioi) Brătianu Alin Horațiu Dima a dat în judecată Statul Român!

25 Apr 2024 631

#DobrogeaDigitală Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

24 Apr 2024 1222

#DobrogeaDigitală Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

22 Apr 2024 1058

Ordinul prin care colonelul Dima, fostul șef al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a fost trecut în rezervă nu se suspendă! Colonelul ceruse continuarea activității! (MINUTA)

17 Apr 2024 1263

#DobrogeaDigitală Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

14 Apr 2024 1570

#DobrogeaDigitală Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

11 Apr 2024 1037

#DobrogeaDigitală Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

10 Apr 2024 1334

Declarații de avere Constanța Marian Cara-Dima, secretar general la Primăria Rasova, averea și interesele (DOCUMENTE)

09 Apr 2024 568

#DobrogeaDigitală Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

08 Apr 2024 1198

Firme Constanța Două pucte de lucru ale societății Dimi Mod SRL au fost închise. Deciziile, publicate în Monitorul Oficial

04 Apr 2024 402

Procesul dintre Comuna Crucea și fostul primar Gheorghe Frigioi, pe rolul Curții de Apel Constanța

04 Apr 2024 533