Date din ancheta DNA Compania Națională Unifarm SA are un nou șef! Legături cu Constanța


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus zilele trecute punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 23 iunie 2020, a lui Ionel Eugen Adrian, director general al Companiei Naționale Unifarm SA.
 
Cel în cauză este suspectat de luare de mită, abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.
 
În acest context, locul lui Ionel Eugen Adrian în fruntea Companiei Naționale Unifarm SA a fost luat de Ionuţ Cornel Ionescu.
 
În 2016, cotidianul ZIUA de Constanța arăta că noul șef de azi al Unifarm SA a candidat pentru ocuparea funcţiei de preşedinte - director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa. Mai trebuie precizat că Ionuţ Cornel Ionescu a fost manager al Spitalului Clinic CF Constanța și că din 2017 este membru în Consiliul de Administrație al Unifarm.   
 
Revenind la cazul lui Ionel Eugen Adrian, în ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
 
În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).
Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.
În plus, cele 1 milion de măști livrate și receționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.
Totodată, din funcția pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.
Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.

Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit , inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A a decis rezilierea unilaterală a contractului.
Din totalul echipamentelor conținute în contract a fost livrată și plătită doar o parte, respectiv 1 milion de măști (care de altfel nu corespundeau specificațiilor tehnice) și 26.000 de combinezoane.
Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măști de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.

 
Separat de cele anterior menționate, s-a mai reținut că Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale. Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.
Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administrație, printre care și Adrian Ionel. Acesta a emis și a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, în urma căreia a obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020).
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care:
- să nu exercite funcția de director general și membru în Consiliul de Administrație al C.N. Unifarm SA,
- să nu părăsească teritoriul Municipiului București și județul Ilfov, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
 
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Cele opt firme care vor furniza medicamente Spitalului Județean Constanța (DOCUMENT)

18 Dec 2023 1242

Fostul director al Unifarm, Adrian Ionel, condamnat la 6 ani şi 8 luni închisoare. Minuta instanței

08 Jul 2022 872

Ministerul Sănătății. O parte dintre comprimatele de iodură de potasiu, depozitate la Unifarm SA (VIDEO)

30 Mar 2022 1736

Covid-19 Peste 170.000 doze de vaccin Moderna au ajuns în România

21 Jan 2022 1102

Spitalul Municipal Medgidia a achiziționat medicamente utilizate în tratarea Covid-19 (DOCUMENT)

20 Dec 2021 2602

Noi doze de vaccin Johnson&Johnson au sosit în țară

15 Dec 2021 1093

Noi doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson au sosit în țară

24 Nov 2021 1193

Flacoane cu un medicament folosit pentru pacienţi cu forme severe de COVID-19, repartizate către DSP

22 Nov 2021 1110

Ministerul Sănătății continuă aprovizionarea spitalelor cu medicamentele necesare pacienților infectați cu Sars-Cov-2. De unde pot ridica DSP-urile medicamentele

17 Nov 2021 1047

Covid-19 O nouă tranșă de vaccin de la Moderna sosește în România

28 Oct 2021 1104

O nouă tranșă de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson sosește mâine în țară

05 Oct 2021 811

O nouă tranșă de vaccin de la compania Johnson & Johnson sosește în România

28 Sep 2021 955

Noi doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson sosesc în România

21 Sep 2021 1271

O nouă tranșă de vaccin de la compania Moderna sosește în țară. Cine va asigura transportul

26 Aug 2021 1120

O nouă tranşă de vaccinuri Moderna soseşte în ţară

29 Jul 2021 1007