Decizia nu este definitivă Un fost primar din judeţul Constanţa, obligat să despăgubească instituţia pe care a condus-o

Judecătorii Secţiei I Civile din Tribunalul Constanţa au dispus obligarea lui Gheorghe Topalu, fostul primar al localităţii Aliman, să achite către primăria pe care a condus-o suma de 293.799 de lei, reprezentând „contravaloare prejudiciu“, conform minutei judecătoreşti.
 
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, ea fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Conform datelor oficiale, prin cererea înregistrată, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Aliman şi primarul comunei Aliman l-au chemat în judecată pe pârâtul Gheorghe Topalu, fostul primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 293.779 de lei, reprezentând prejudiciul constatat de Camera de Conturi Constanţa. Mai mult, reclamanţii au cerut obligarea pârâtului la plata accesoriilor de 2%/lună în tem. art. 124 ind. 1 OG 92/2003 şi de 1%/lună în tem. art. 183 din Legea 207/2015 începând cu data de 27.06.2014 şi până la data achitării efective a prejudiciului.
 
În concret, ce se impută pârâtului este faptul că nu a emis decizii de imputare pentru funcţionarii publici responsabili care au încheiat şi semnat contractele ce au determinat prejudiciul reţinut prin actele Curţii de Conturi.
 
În motivarea în fapt a cererii, se arată următoarele:
 
În urma efectuării controlului de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanta, control finalizat prin Decizia nr. 39/26.05.2014, auditorii publici externi au constatat, conform datelor aflate la dosarul cauzei, angajarea şi decontarea nelegală a unor cheltuieli pentru servicii de audit şi elaborare proceduri aferente sistemului de management şi control intern în perioada 2010 - 2014 la UATC Aliman, abatere ce a creat un prejudiciu de 224.899 lei.
 
De asemenea, tot potrivit informaţiilor oficiale, s-au constatat şi angajarea şi decontarea nelegală a unor cheltuieli pentru elaborare raport privind legalitatea şi corectitudinea operaţiunilor înscrise în carnetele de muncă ale angajaţilor UATC Aliman, abatere ce a creat un prejudiciu de 76.900 lei.
 
„Urmare a modului nelegal în care paratul a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu, în calitate de ordonator principal de credite, cauzând astfel unităţii un prejudiciu în cuantum de 293.779 lei, prin neîndeplinirea obligaţiilor legale după momentul constatării prejudiciului, în sensul de a întreprinde măsuri de natură a recupera prejudiciul de la persoanele responsabile de producerea acestuia, aspect despre care reclamanta a luat la cunoştinţă pentru prima dată, la momentul întocmirii procesului-verbal de constatare, respectiv a Deciziei nr. 39/26.05.2014emise de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanţa, se impune recuperarea prejudiciului cauzat de parat, motiv pentru care a fost promovată prezenta acţiune“, potrivit actelor din dosar.
 

Fostul primar a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât a fost depăşit termenul de 3 ani pentru toate sumele plătite. Mai mult, pe fond, Gheorghe Topalu a arătat că a demarat nenumărate acţiuni în instanţă în vederea respectării deciziei Curţii de Conturi
 
În motivare, Tribunalul Constanţa arată că, „deşi a făcut dovada promovării unor acţiuni împotriva reprezentanţilor societăţilor comerciale cu care UAT Aliman a încheiat contractele prin care, aşa cum s-a reţinut de către Curtea de Conturi în actele menţionate anterior, au fost angajate cheltuieli nelegale, aceasta nu îl poate exonera de răspunderea de a nu fi luat măsuri eficiente în vederea recuperării prejudiciului. Astfel, deşi avea cunoştinţă de radierea societăţilor comerciale (…), a înţeles să cheme în judecată pe reprezentanţii acestora, promovând cereri vădit neîntemeiate. De asemenea, nu a emis nici un act de recuperare a prejudiciului de la funcţionarii din aparatul de specialitate al UAT Aliman, deşi măsura a fost dispusă prin decizia Curţii de Conturi“.

 
„Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, acţiunea reclamantei vizând angajarea răspunderii patrimoniale de dreptul muncii a pârâtului şi recuperarea prejudiciului total de 293.799 lei urmează a fi admisă. În ce priveşte solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâtului la plata majorărilor de întârziere prevăzute de Codul fiscal, instanţa reţine că aceste majorări sunt datorate pentru obligaţii fiscale neachitate la termen, or obligaţia de plată a unei sume cu titlu de prejudiciu nu are această natură, nefiind impozit, taxă sau contribuţie socială, deci creanţă fiscală principală. Prin urmare, cererea de obligare a pârâtului la plata majorărilor de întârziere va fi respinsă ca neîntemeiată“, conform deciziei magistraţilor.
Decizia Tribunalului Constanţa a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Sursa text: rolii.ro
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei Dr. Gheorghe Vintilă - Darul ce l-a făcut oamenilor din Topalu

08 Mar 2024 6156

Județul Constanța PS Veniamin oficiază slujba de duminică de la Topalu

18 Aug 2023 837

ZIUA LIVE. În Muzeul de Artă din Topalu „trăiesc“ cei mai importanți artiști români!

03 Mar 2022 2393

Vinum Capidava SRL Pandemia de Coronavirus a băgat în insolvență firma care administrează celebra Crama Darie (DOCUMENT)

04 Dec 2021 3101

#Dobrogea143 - De la grecii din Milet la generația Millennials Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilăׅ“ din Topalu, cel mai important muzeu rural din țară (galerie foto+video)

03 Nov 2021 5452

Cu doar câteva zile înainte de recurs Magistrat al Curții Supreme, cerere de abținere în procesul pentru Colecția Dinu și Sevasta Vintilă, a Muzeului din Topalu

22 Oct 2021 1503

Moment decisiv pentru cel mai important muzeu rural din România, aflat în comuna constănțeană Topalu! (Motivare)

20 Sep 2021 3208

Directorul Muzeului de Artă Constanța „Sperăm ca de azi înainte publicul să se bucure și mai mult de lucrările din minunata colecție Topalu!“

08 Jun 2021 4122

Modificări în Societatea Utilități Publice – Gospodăria Comunală din Cernavodă

08 Jun 2021 2218

Dosarul Colecției Dinu și Sevasta Vintilă, din Topalu. Instanța a amânat pronunțarea!

01 Jun 2021 1759

Zi așteptată cu speranță, dar și teamă Cui rămâne colecția de artă a Muzeului din Topalu? Ziua pronunțării

26 May 2021 2376

Final de judecată în procesul pentru colecția de artă de la Topalu!

14 May 2021 2283

Peste 200 de opere de artă sunt în joc Proces decisiv pentru județul Constanța, analizat astăzi la Galați

12 May 2021 2257

Curtea de Apel Galați a cerut să vadă documentele care au permis circulaţia unor lucrări din Colecţia de Artă Dinu şi Sevasta Vintilă

02 Apr 2021 2106

Decizie importantă în dosarul Colecției Dinu și Sevasta Vintilă, a Muzeului din Topalu!

20 Mar 2021 3403