Despăgubiri de 680.000 de lei, în urma exproprierilor pentru varianta de ocolire a Constanței. Ce se întâmplă cu procesul


Procesul în care o constănțeancă a primit despăgubiri de peste 680.000 de lei în urma exproprierii terenului său pentru a se construi varianta Constanței a fost amânat pentru luna mai. Facem precizarea că este vorba despre dosarul în care, în urma expertizelor, s-a stabilit că drumul de acces prin care constănțeanca ar fi putut ajunge la suprafața ce îi rămăsese în urma exproprierii exista doar pe hârtie.

Magistrații Curții de Apel București au fixat un nou termen pentru luna mai în procesul în care o constănțeancă a dat în judecată autoritățile în legătură cu modul în care a fost făcută exproprierea terenului său în vederea construirii variantei de ocolire a Constanței. Cazul se află pe rolul instanțelor de circa opt ani, după ce femeia a reclamat că a fost lăsată fără drum de acces pentru proprietatea rămasă.

Cazul se judecă la Bucureşti, iar acum a ajuns în faza de recurs, care este analizat de Curtea de Apel din Capitală. Pe parcursul desfăşurării procesului a ieşit la iveală că drumul de exploatare prin care constănţeanca ar fi urmat să ajungă la terenul ce i-a rămas în urma exproprierii există doar pe hârtie. În apel, Tribunalul Bucureşti a decis despăgubirea femeii cu suma de peste 680.000 de lei.

Cazul a fost înregistrat iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, însă instanța de apel, mai precis Tribunalul din Capitală, a fost cea care a decis să oblige „Statul Român prin CNAIR la plata sumei de 683.729 de lei către reclamantă, cu titlu de despăgubiri civile“. Suma reprezintă „contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în perioada 19.05.2009-13.05.2012“.
La data de 17 mai 2012, constănţeanca s-a plâns magistraţilor Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti de faptul că, în urma exproprierii în vederea construirii variantei ocolitoare a municipiului Constanţa, a rămas fără acces la terenul proprietate personală ce îi rămăsese. Mai exact, femeia a explicat că, în urma procesului de expropriere, din cei 38.200 de metri pătraţi pe care îi deţinea a rămas cu 10.206 mp, restul de 27.994 mp fiind expropriaţi. Totuşi, a susţinut reclamanta, nu poate ajunge la proprietatea rămasă întrucât nu există niciun drum de acces.
 

În teren nu există acest drum“

Astfel, în raportul de expertiză menționat în hotărârea instanţei de apel, la rândul său citată pe Jurindex, se arată că, în urma exproprierii „terenul (...) rămas în proprietatea reclamantei (...) se învecinează la nord cu monumentul istoric «Valu lui Traian», rămânând fără acces“. Mai exact, expertul a arătat că accesul pe terenul respectiv, în vederea efectuării expertizei, s-a făcut „doar cu piciorul (neexistând altă posibilitate)“. Concluziile expertului au fost că „terenul rămas în proprietatea reclamantei după expropriere nu are niciun acces, fiind cu totul izolat, şi având caracterul unui loc înfundat şi nici nu i se poate crea acces“.

Foarte interesant, prin răspunsul la obiecţiunile aduse expertizei, acelaşi expert a argumentată că „nu există DE 851 (n.r. - drumul de exploatare) între terenul reclamantei şi monumentul istoric Valul lui Traian şi nici în teren nu există acest drum“. Totodată, expertul a mai argumentat că „dacă s-ar dori să se edifice acest drum, ar fi necesar să se ocupe tot din terenul reclamantei pentru că nu se poate distruge monumentul istoric Valul lui Traian şi nici muta iar acest drum nu se învecinează în niciun punct cu suprafaţa de teren rămasă în proprietatea reclamantei după expropriere şi nu se învecina nici înainte de expropriere“.

Totodată, legat de drumul de exploatare menţionat de expert, este de spus că, potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei şi expertizelor efectuate în teren în cadrul desfăşurării acestui proces, s-a stabilit că acesta nu există în realitate. Iar aceasta, în contextul în care drumul de exploatare fusese propus ca soluţie pentru accesul la terenul rămas reclamantei în urma exproprierii.

În hotărârea Tribunalului București se arată legat de calea de acces că „nu poate fi realizată deoarece intimatul-pârât (n.r. CNADNR – CNAIR SA) nu şi-a îndeplinit obligaţia de a amenaja acest drum de acces (...), iar drumul de exploatare indicat de dânsa există doar virtual în documentaţia cadastrală invocată de CNAIR şi nu în realitate, nefiind identificat în teren de către experţii judiciari topografi desemnaţi în cauză în expertizele efectuate în primă instanţă şi în apel“.


În aceste condiții, Tribunalul a decis despăgubirea constănțencei, însă autoritățile s-au arătat nemulțumite de această hotărâre, astfel că au atacat-o la Curtea de Apel București. Noua înfățișare în proces a fost fixată pentru începutul lunii aprilie.


Citește și:

Drum existent doar pe hârtie?:
Constănţeancă despăgubită cu peste 680.000 de lei, în urma exproprierii pentru varianta Constanţei

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 501

Concurs logo Mamaia, la final. S-a ales varianta câștigătoare (FOTO)

11 Apr 2024 660

CNAIR În atenția șoferilor! Transport agabaritic pe ruta Constanța Poarta 7 - Siret PTF

08 Apr 2024 468

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victime pe varianta Ovidiu! (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 2508

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu trei mașini pe varianta Ovidiu! (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 5565

UPDATE George Scupra a demisionat din funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali din organizația județeană a PNL Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 2845

Loteria Română S-a câștigat marele premiu la Joker în valoare de peste 5,86 milioane de euro!

14 Mar 2024 969

Constanța Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Agigea-PTF Siret

12 Mar 2024 655

MF lansează varianta simplificată a aplicației e-Factura. Ministrul Marcel Boloș „Este în primul rând utilă celor aproximativ 670.000 contribuabili mici care au nevoie de un format gratuit și ușor de folosit”

05 Mar 2024 554

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

29 Feb 2024 345

Reacțiile miniștrilor din Guvernul „din umbră” al AUR. Planurile de guvernare ale oamenilor lui George Simion

25 Feb 2024 908

OMD Mamaia Constanța Implică-te în concursul pentru alegerea logoului stațiunii Mamaia, votând varianta preferată! 11 propuneri merg în etapa următoare

20 Feb 2024 645

Știri Constanța Două autoturisme, implicate într-un accident pe varianta Ovidiu (FOTO)

15 Feb 2024 1338

UPDATE. Știri Constanța Incendiu la o mașină pe varianta Ovidiu. Au fost alertați pompierii (VIDEO)

09 Feb 2024 1322

UPDATE Accident rutier pe DN 3C, între localitățile Ovidiu și Constanța. Traficul, oprit în zonă (GALERIE FOTO)

05 Feb 2024 2216