DIICOT Reținut pentru trafic de droguri de mare risc. Introducea în țară comprimate ecstasy

La data de 28.11.2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului A.I.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și complicitate la introducerea în țară de droguri de mare risc, fără drept.

La data de 18.11.2019, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – Serviciul Antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul A.I.C este implicat în activităţi de trafic de droguri de mare risc, pe raza județului Prahova, respectiv comercializarea de comprimate ecstasy.

În urma investigațiilor efectuate s-a reținut faptul că, în perioada iunie 2019 – noiembrie 2019, inculpatul A.I.C. a achiziționat din Marea Britanie, iar mai apoi a comercializat comprimate ecstasy, pe raza județului Prahova, la prețul de 50-60 lei/comprimat.

La data de 28.11.2019, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – Serviciul Antidrog au efectuat două percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 2.201 de comprimate ecstasy.

În cursul zilei de azi, inculpatul A.I.C. urmează să fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit procurorii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Flagrant delict la festival, în Mamaia Un bărbat a prezentat „oferta” de droguri procurorilor DIICOT (VIDEO)

07 May 2024 454

Droguri la un festival din Mamaia Arest preventiv pentru trei persoane. Oficial de la Tribunalul Constanța

07 May 2024 517

Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin părăsesc de azi DNA Constanța! Iată unde își vor continua activitatea cei doi magistrați

06 May 2024 1416

Constanța Bărbat, prins cu droguri în flagrant delict la un festival din Mamaia

06 May 2024 504

Oficial de la DIICOT Constanța Droguri la un festival de muzică din Mamaia! Două persoane reținute

06 May 2024 548

Un tânăr din Satu Mare și o educatoare din Marea Britanie, condamnați la Constanța, pentru droguri!

04 May 2024 841

Justiție Constanța Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Constanța prins cu zeci de grame de Cannabis pregătit pentru vânzare

03 May 2024 599

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 380

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 533

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 687

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 545

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 483

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 818

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 733

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 587