DNA anunță finalul anchetei în dosarul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov


 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată,
 
În stare de arest la domiciliu, a inculpaților:
 
Kadas Iluna Marius Andrei, la data faptelor consilier județean și președinte al comisiei pentru sănătate, protecția copilului și a persoanelor adulte în cadrul Consiliului Județean Brașov; președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, pentru comiterea infracțiunilor de:
- trafic de influență,
- instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
 
Popa Marius Cristian, la data faptelor consilier local în municipiul Săcele, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la trafic de influență,
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
 
Persoană fizică, la data faptelor administrator în fapt al SC CHANTEL SANTE SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- cumpărare de influență,

- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
 
Nedelea Gheorghe, la data faptei referent de specialitate al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

 
Și sub control judiciar, a inculpatei
 
Ionescu Ramona Delia, la data faptei manager al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
În aceeași cauză a mai fost trimisă în judecată SC Chantel Sante SRL, față de care s-a dispus măsura preventivă a interzicerii desfășurării activităților în contextul cărora au fost comise infracțiunile de:
- cumpărare de influență,
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

Prezentul dosar s-a disjuns din cauza penală mediatizată prin comunicatele menționate mai sus și vizează presupusa atribuire frauduloasă, de către conducerea Spitalului de Boli Infecțioase Brașov, societății omului de afaceri (inculpat în prezenta cauză), a unui contract de achiziție echipamente medicale supraevaluate și care nu erau necesare. În schimb, persoanele cu ascendent și influență asupra conducerii spitalului ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei favorizate.
 
Anterior, din cauza inițială, a mai fost disjuns un dosar penal, în care procurorii au dispus trimiterea în judecată a fostului șef al Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov și a unui om de afaceri, administrator în fapt al SC CHANTEL SANTE SRL (vezi comunicat https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10240).
Concret, în perioada iulie 2019 – septembrie 2020, inculpatul Kadas Iluna Marius Andrei, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la un om de afaceri care controla SC Chantel Sante SRL, în mod direct suma de 5.000 euro și indirect, prin intermediul inculpatului Popa Marius Cristian, suma de 20.000 de euro (din care acesta din urmă și-ar fi oprit o parte) pentru a-și exercita influența pe care a pretins că o are asupra managerului Ionescu Ramona Delia și asupra referentului Nedelea Gheorghe, ambii din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov.
 
Influența s-ar fi dovedit una reală deoarece, la data de 18 februarie 2020, unitatea spitalicească a încheiat cu societatea omului de afaceri (ce avea ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al produselor farmaceutice) un contract privind achiziția unui robot pentru dezinfecția cu ultraviolete a mediului, în valoare de 949.620 lei cu TVA ( în condițiile în care valoarea de piață a produsului era cuprinsă între 285.000 lei și 380.000 lei).
 
Ulterior, la data de 10 aprilie 2020, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov ar fi efectuat, către SC Chantel Sante SRL, plata în întregime a contravalorii robotului menționat mai sus.
 
Din probele administrate în cauză a rezultat că atribuirea către societatea respectivă a contractului de achiziție s-ar fi realizat în mod fraudulos, cu implicarea directă a inculpaților Ionescu Ramona Delia și Nedelea Gheorghe, care ar fi avizat și semnat documentele care au stat la baza achiziției aparatului medical în condițiile în care investiția nu era necesară, a fost mult supraevaluată, iar punerea în funcțiune a robotului nu s-a realizat nici până în prezent.
 
Spitalul de Boli Infecțioase Brașov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 949.620 lei.
 
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Brașov cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Față de celelalte persoane menționate în comunicatele de presă anterioare, cu excepția Gabrielei Oana Olaru față de care s-a dispus soluția clasării, se desfășoară în continuare acte de urmărire penală.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziţii DNA la trei instituţii publice din Bucureşti, într-un dosar care vizează achiziţia de servicii IT de către unele spitale

12 Dec 2023 785

DNA, dosar penal în cazul Spitalului Municipal din Constanța! Totul s-ar putea decide azi (DOCUMENT)

15 Nov 2023 1505

Dosar penal la DNA în cazul Spitalului Municipal din Constanța! Când ar putea fi luată decizia finală (DOCUMENT)

29 Apr 2023 1741

Primăria Constanța, DNA și tactica struțului!

11 Feb 2023 2325

UAT Constanta, parte vătămată Afacerist din București, acord de recunoaștere a vinovăției la DNA

28 Sep 2022 3604

Medic, săltat de procurorii DNA pentru luare de mită

17 Oct 2018 2117

Cum şi-ar fi unit forţele Dănuţ Căpăţînă şi Sorin Strutinsky Surpriză de proporţii din partea procurorilor DNA! Este vizat Spitalul Judeţean Constanţa

21 Dec 2017 4431

UPDATE. Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, trimis în judecată într-un nou dosar. Al patrulea. Detalii

24 May 2017 5123

Procurorii DNA au descins la Spitalul „Malaxa” din Bucureşti

29 Nov 2016 1562

Pronunţarea, amânată de cinci ori Suspans prelungit în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean (rechizitoriu + referat propunere arestare)

18 Aug 2016 1861

Șeful Spitalului din Cernavodă, trimis în judecată de procurorul Ciprian Bodu. Procesul, amânat pentru 29 septembrie

09 Jul 2016 3018

Nicuşor Constantinescu, internat la Spitalul Judeţean Un nou termen în dosarul CMZ. Şeful CJC, aşteptat azi la Curtea de Apel

29 Mar 2016 2717

Flagrant organizat de DNAProfesori universitari din cadrul UMF Iaşi, arestaţi preventiv

01 Feb 2015 2010

HotNews Avocatul lui Nicuşor Constantinescu - „Am depus la dosar acte care arată că starea fizică a preşedintelui CJC face imposibilă deplasarea lui în România “

18 Jun 2014 3963