DNA Constanța Daniel Manole, directorul ARSVOM, reținut! Ce acuzații i se aduc

  • Daniel Manole, directorul ARSVOM, reținut de procurorii DNA Constanța.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 iunie 2021, a inculpaților:

MANOLE DANIEL, director al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) din cadrul Ministerului Transporturilor, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- luare de mită.

Trei persoane fizice, administratori ai unor societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, cumpărare de influență și spălare a banilor.

În cauză, a mai fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și față de un alt om de afaceri pentru săvârșirea unor infracțiuni similare.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada septembrie-noiembrie 2020, inculpatul Manole Daniel, în calitatea menționată mai sus, împreună cu ceilalți inculpați ar fi constituit un grup infracțional care ar fi avut ca scop achiziția, cu fraudarea legislație primare în materie, de către instituția pe care o conducea primul inculpat a unui număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).
Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că A.R.S.V.O.M. este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiți la recepția finală.
De menționat este faptul că, societatea câștigătoare a licitației doar „ar fi mimat” construcția acelor nave, în realitate acestea fiind achiziționate la jumătate de preț de la o societate comercială din Estonia.

Pentru contribuția sa, inculpatul Manole Daniel ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de A.R.S.V.O.M. către societatea care a livrat navele.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.


La data de 30 iunie 2021, inculpatul Manole Daniel și doi dintre oamenii de afaceri urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar restul cu propunere de luarea a măsurii arestului la domiciliu.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză, procurorii au beneficiat de suportul tehnic al Direcției Generale Anticorupție și de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Direcției de Operațiuni Speciale și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Intervenție de urgență pe Marea Neagră în apropiere de Mangalia! O ambarcațiune a ARSVOM, chemată în ajutor (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 721

UPDATE Intervenție dificilă de salvare pe Marea Neagră! Intervine o ambarcațiune ARSVOM

20 Apr 2024 1046

Declarațiile ARSVOM cu privire la ambarcațiunea găsită în Marea Neagră (FOTO+VIDEO)

06 Apr 2024 771

Constanța Ultimele informații despre ambarcațiunea găsită răsturnată în mare, din partea MApN (FOTO)

05 Apr 2024 1186

Știri Constanța Dana 79 din Port, închisă, în urma unor anchete ale autorităților din cadrul SRI (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 10663

ARSVOM Ambarcațiune răsturnată în zona travers Tuzla. Intervenție de căutare și salvare (FOTO)

03 Apr 2024 1235

Angajații ARSVOM rămân în continuare fără sporurile pentru condiții grele de muncă. Magistrații din Constanța au cerut un raport de expertiză

18 Mar 2024 759

Intervenție de urgență a ARSVOM în zona Canalului Sulina! Un marinar străin avea nevoie de îngrijiri medicale (GALERIE FOTO)

14 Mar 2024 577

Angajări Constanța ARSVOM caută inginer și subinginer. Ce condiții trebuie să îndeplinești

04 Mar 2024 1766

A fost alertă pe Marea Neagră! Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave cu uree în rada portului Sulina

02 Mar 2024 844

Județul Tulcea Oficial de la ARSVOM despre marinarul ucrainean dispărut pe Marea Neagră

10 Feb 2024 796

Alertă la Sulina, județul Tulcea! Un marinar ucrainean, dispărut de la bordul navei

10 Feb 2024 824

DNA intră tare în sectorul energetic! Afaceriști reținuți. Ecobescu Adrian Dorin, șeful Termoelectrica Bucuresti Sud și Chircă Iosif, șeful Electrocentrale Rovinari, sub control judiciar

09 Feb 2024 932

ARSVOM, alături de Arhiepiscopia Tomisului, la slujba de Bobotează! Imagini surprinse în Portul Tomis (GALERIE FOTO)

06 Jan 2024 894

Constanța Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare alături de Arhiepiscopia Tomisului, la slujba de Bobotează

06 Jan 2024 761