DNA Reținere pentru trafic de influență. Flagrant cu sute de mii de euro

  • Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 decembrie 2020, a unui inculpat persoană fizică, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.
 
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
 
În perioada octombrie – decembrie 2020, inculpatul ar fi pretins inițial de la o persoană trimisă în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (martor în cauză), suma de 600.000 de euro care, după mai multe „negocieri”, s-a diminuat la 400.000 de euro, plătibili în două tranșe.
 
La data de 29 decembrie 2020, inculpatul ar fi primit suma de 200.000 euro moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
În schimbul acestor bani, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților ce ar urma sa judece dosarul martorului în calea de atac a apelului și-i va determina pe aceștia să pronunțe o soluție de achitare față de acesta.
 
La data de 30 decembrie 2020, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Flagrant DNA! S-au lăudat cu pile la Curtea de Apel București! Procurorii vorbesc despre zeci de mii de euro

10 Mar 2024 650

DNA a solicitat și obținut arestarea a patru persoane în dosarul acțiunii din Portul Constanța (MINUTĂ)

31 Dec 2023 1938

„Flagrant“ Primele imagini de la acțiunea DNA Constanța cu polițiștii Gărzii de Coastă, în Portul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Dec 2023 1908

Trafic de influență la Timișoara. Cazul unui flagrant de 15.000 de euro!

15 Dec 2023 691

DNA a prins în flagrant un brancardier din Spitalul Județean Craiova

07 Nov 2023 1349

Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în flagrant în timp ce primea mită. Reacția lui Marcel Ciolacu, președintele PSD

22 Sep 2023 992

Polițiștii Andrei Pantea și Valentin Olteanu, trimiși în judecată de DNA

29 May 2023 1971

Flagrant „marca“ DNA! S-au lăudat cu pile la ANPC

25 May 2023 1457

Flagrant Agent de poliție judiciară, reținut de DNA

16 Mar 2023 8850

Prinsă în flagrant de procurorii DNA, Magdalena Tiță a fost schimbată din funcție prin ordin al Ministrului Culturii

17 Feb 2023 6206

Mădălina Cliante, inspector DJC acuzată de luare de mită va fi suspendată din Comisia de Urbanism a municipiului Constanța

17 Nov 2022 1819

Declarații de avere Magdalena Tiță și Elena-Mădălina Cliante, de la Direcția Județeană de Cultură Constanța. Cum le-a evoluat averea de-a lungul anilor

11 Nov 2022 3887

Info-sud-est Șefa Direcției de Cultură Constanța, prinsă în flagrant de procurorii DNA

10 Nov 2022 2009

Flagrant „marca“ DNA! Fost ofițer SRI Dobrogea, condamnat!

03 Nov 2022 2952

Flagrant Director din CNAIR, reținut de DNA

23 Oct 2022 1144