Justitie

Dosar la DNA pentru cadastrarea judeţului Constanţa. Ce au decis ieri judecătorii


Dosarul privind cadastrarea judeţului Constanţa, denumit generic „Geotop“, a primit ieri un nou termen de judecată! Cauza fost amânată pentru data de 3 martie, pentru administrare de probe.  

 
Inculpaţii

 
Cauza a fost instrumentată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa, care, în luna noiembrie 2016, au dispus trimiterea în judecată a lui Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a lui Titi Cenuşă, fostul arhitect-şef din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, dar şi a omului de afaceri Ioan Ichim, din Bucureşti, fost administrator al societăţii comerciale Geotop 2001.
 

Reţea de drumuri

 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în perioada iulie 2007 - aprilie 2013, inculpaţii Constantinescu Nicuşor Daniel şi Cenuşă Titi, în calităţile menţionate mai sus, prin acţiuni concertate, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul derulării Acordului de asociere în vederea participării la procedura de achiziţie publică «Documentaţie cadastrală şi înscriere în Cartea Funciară a reţelei de drumuri publice de interes local din judeţul Constanţa şi realizarea soluţiilor geospaţiale pentru gestiunea căilor de transport rutiere»“.
 
„Inculpaţii Constantinescu Nicuşor Daniel şi Cenuşă Titi au coordonat acţiunile astfel încât să fie atribuite, în mod preferenţial, lucrările de cadastrare a drumurilor judeţene şi comunale din judeţul Constanţa către o societate controlată de omul de afaceri Ichim Ioan, precum şi cu fraudarea bugetului judeţului Constanţa. Frauda în dauna bugetului judeţului Constanţa s-a realizat prin efectuarea, de către preşedintele Consiliului Judeţean, în mod coordonat, a unor plăţi nelegale în valoare totală de 11.621.345,49 de lei, o parte fiind efectuate direct în contul firmei administrate de inculpatul Ichim Ioan (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor judeţene).
 
Restul plăţilor au fost făcute din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa în mod indirect, prin alocări bugetare către un număr de 45 de comune, care, la rândul lor, au procedat la virarea sumelor de bani în contul aceleiaşi societăţi comerciale (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor comunale). Lucrările aparent efectuate, care oricum nu aveau nicio utilitate, au fost evaluate la suma de 2.511.410 lei, iar restul sumei a fost decontat pentru lucrări neefectuate (fictive)“, conform DNA.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanţa, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Citește și
 
Prejudicii de peste 1,3 milioane de lei. Noi somaţii de plată emise de Consiliul Judeţean pe numele lui Nicuşor Constantinescu


Consiliul Judeţean Constanţa, la judecată cu Nicuşor Constantinescu (documente)

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu a declarat apel în dosarul “Geotop” aflat pe rolul instanțelor din 2017

16 Jul 2020 831

S-a suspendat procesul privind cadastrarea județului Constanța!

31 Mar 2020 459

Dosarul „Geotop“ Cadastrarea judeţului Constanţa, în atenția judecătorilor. S-a stabilit un nou termen

15 Mar 2020 942

Fostul arhitect-şef al CJC, trimis în judecată de către DNA. Ultima decizie a judecătorilor

17 Sep 2019 2696

45 de primării din Constanţa, vizate de o decizie luată într-unul dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu (document)

05 Mar 2019 2936

Cadastrarea județului Constanţa, în atenția judecătorilor. Dosarul, amânat

10 Jan 2019 943

Mandat de aducere pe numele unui primar, în dosarul Geotop, privind cadastrarea judeţului Constanţa

29 Nov 2018 1066

Cadastrarea județului, din nou în atenția judecătorilor Azi, la Tribunalul Constanța, un nou termen în dosarul Geotop

30 Oct 2018 1134

Cadastrarea judeţului Constanţa, în colimatorul procurorilor Anticorupţie. Cine a ajuns la judecată. Unde este dosarul

12 Feb 2018 2071

Cadastrarea judeţului Constanţa, la mâna judecătorilor. Ultima decizie a magistraţilor

08 Dec 2017 1548

Judecătorii redeschid azi dosarul „Geotop“, privind cadastrarea judeţului Constanţa

05 Dec 2017 1435

Dosarul Geotop, amânat Titi Cenuşă, fostul arhitect-şef al judeţului Constanţa, nu s-a prezentat la Tribunal din cauza unor probleme de sănătate

08 Nov 2017 1665

Cine sunt inculpaţii şi de ce sunt acuzaţi Dosarul „Geotop“, privind cadastrarea judeţului Constanţa, va fi deschis azi

06 Nov 2017 1908

Judecata în dosarul „Geotop“, privind cadastrarea judeţului Constanţa, a început cu o amânare

12 Oct 2017 1518

Judecata dosarului „Geotop“, privind cadastrarea judeţului Constanţa, începe din octombrie

09 Aug 2017 1673