Justitie

Exclusiv Avem sentinţa finală în dosarul lectorului universitar doctor Luminiţa Magdalena Călin

Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat azi în dosarul în care poliţistul Cristian Zbenghea, din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, a fost acuzat de moartea lectorului universitar doctor Luminiţa Magdalena Călin, de 37 de ani, din Bucureşti.
 
Zbenghea a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, la începutul lunii ianuarie 2013. Pe data de 16 martie 2015, poliţistul a fost achitat de Tribunalul Constanţa.
 
În motivare s-a reținut că „ipoteza cel mai puternic conturată prin probe este aceea că L.C. (nr. Luminiţa Călin), în timp ce se afla pe DN2A, în zona localității Stupina, a fost interceptată, agresată și apoi ucisă de persoane încă neidentificate, acestea fiind și cele care și-au însușit poșeta victimei și obiectele din aceasta și, foarte probabil, sumele de bani retrase din bancă în ziua de 9.12.2010, iar prin aceasta fiind conturat și mobilul crimei“.
 
„Participația inculpatului (nr. Cristian Zbenghea) la această faptă este cu certitudine exclusă, ținând cont de probele existente la dosar“, potrivit motivării. În consecință,  Tribunalul a dispus achitarea poliţistului sub aspectul săvârșirii de omor, întrucât „fapta nu a fost săvârșită de acesta, ci de o altă persoană“.
 
Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa, atât de procurori, cât şi de rudele îndoliate.
 
Azi, instanţa mai sus precizată a respins acţiunile promovovate împotriva deciziei Tribunalului Constanţa, menţinând achitarea poliţistului Cristian Zbenghea.

Amintim că, aproape de jumătatea lunii decembrie 2010, Luminiţa Magdalena Călin nu ar fi oprit la semnalul unei echipe de poliţişti (formată din poliţistul Cristian Zbenghea şi Ion Hazur, fost agent de poliţie locală), în comuna Nicolae Bălcescu, iar la intrarea în satul Stupina, autoturismul a pătruns pe un teren arabil, unde a rămas împotmolit, iar femeia ar fi fugit. La circa nouă kilometri de locul unde Luminiţa Magdalena Călin fusese văzută ultima oară a fost găsit un craniu, un presupus femur, o pereche de blugi şi o cizmă sfâşiată, cel mai probabil de animale sălbatice. La aproape un an de la dispariţie, pe 30 noiembrie 2011, Luminiţa-Magdalena Călin, lector universitar doctor, a fost condusă pe ultimul drum.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fără precedent la Constanţa Din achitarea poliţistului Zbenghea - „Fapta nu a fost săvârșită de acesta, ci de o altă persoană“

25 Jan 2016 1201

Dosarul lectorului universitar doctor Luminiţa Magdalena Călin, redeschis

05 Aug 2015 1189

Poliţistul Cristian Zbenghea, achitat pentru moartea lectorului universitar doctor Luminiţa Magdalena Călin

17 Mar 2015 2116

Un nou termen în cazul profesorului de ASE dispărut la Stupina

14 Oct 2014 957

Omor deosebit de grav Patru poliţişti şi trei civili, audiaţi în dosarul Luminiţei Magdalena Călin

18 Feb 2013 1715

Debut cu amânare în dosarul poliţistului acuzat de omor deosebit de grav

28 Jan 2013 1378

În câteva ore, la Tribunal Debut într-un dosar penal fără precedent la IPJ Constanţa

27 Jan 2013 1963

Vezi aici despre cine vorbim. Caz fără precedent! Oficial - poliţist din IPJ Constanţa, trimis la judecată pentru omor deosebit de grav

07 Jan 2013 1535

Omor deosebit de gravPoliţistul Zbenghea, implicat în cazul dispariţiei Luminiţei Magdalena Călin a fost trimis în judecată

04 Jan 2013 3448

Dată dispărută încă de anul trecut Azi a fost înmormântată Luminiţa-Magdalena Călin

30 Nov 2011 1450

Hainele lectorului universitar Luminiţa Călin, recunoscute de familie?

22 Mar 2011 1692

Cea de a doua profesoară dispărută în judeţul Constanţa

02 Mar 2011 4029

Patron de club „Giovani” din Ploieşti spune că azi se va întâlni cu Luminiţa Magdalena Călin

29 Dec 2010 1865

Femeia dispărută lângă Stupina Luminiţa Magdalena Călin, găsită vie

21 Dec 2010 5147

Vineri 17 decembrie, ora 10.30 Interviu on line cu Florin Vasile, fratele Magdalenei Călin „Cine este vinovat de dispariţia lectorului universitar„

16 Dec 2010 3355