Falsul procuror din Constanța a scăpat de închisoare și ar putea lucra în Arhiepiscopia Bucureştilor

  • Inculpatul a mai fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Administratia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 Bucureşti /Arhiepiscopia Bucureştilor, instituţie desemnată de către Serviciul de probaţiune Bucureşti în condiţiile legii.
  • Flagrantul a avut loc în apropierea Policlinicii cu plată de pe str. Ștefan cel Mare din municipiul Constanța. Anterior, martorul și inculpatul au avut o întâlnire în zona Poliţiei Transporturi.

Veridict final în dosarul falsului procuror DIICOT „șef birou“, trimis în judecată de Andrei Bodean, procurorul șef al DNA Constanța, pentru trafic de influență în formă continuată. Inițial, cel în cauză a luat trei ani de închisoare cu executare, sentința fiind aplicată de judecătorii Tribunalului Constanța. Nemulțumit, inculpatul a contestat decizia Tribunalului la Curtea de Apel Constanța, instanță care a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de trei ani de închisoare aplicată inițial inculpatului, stabilind totodată termenul de supraveghere de doi ani.
 

Obligații

 
Potrivit deciziei Curții de Apel Constanța, pe durata termenului de supraveghere de doi ani, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere şi va executa obligaţiile ce îi revin, după cum urmează: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta. b) să primească vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa. c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea. d) să comunice schimbarea locului de muncă. e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 

Program de reintegrare socială

 
Inculpatul a mai fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Administratia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 Bucureşti /Arhiepiscopia Bucureştilor, instituţie desemnată de către Serviciul de probaţiune Bucureşti în condiţiile legii.
 
„Măsurile se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază inculpatul. Dacă pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul nu respectă cu rea credinţă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau săvârşeşte o nouă infracţiune, instanta va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. Înlătură dispoziţiile privind executarea pedepsei în detenţie.  Deduce durata arestării preventive de la pronunţarea sentinţei, respectiv de la data de 06.10.20 până la data de 26.11.20 când s-a revocat măsura. Definitivă“, potrivit minutei judecătorești.
 

Date din anchetă

 
În rechizitoriul întocmit, Andrei Bodean, procurorul șef al DNA Constanța, arată că „în perioada mai – 30 iulie 2020, inculpatul ar fi pretins și ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 11.000 euro (în două tranșe de 5.000 respectiv 6.000 euro) în schimbul influenței pe care ar fi afirmat că o are asupra unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia și D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța“.
 

Legitimație falsă de „procuror șef birou”

 
„Concret, inculpatul ar fi promis că îi va determina pe aceștia să dispună soluții favorabile față de martor, în două cauze în care acesta este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației și a uneia de tăinuire.
De menționat este faptul că, în data de 30 iulie 2020, cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, asupra inculpatului, pe lângă suma de 6.000 euro, a mai fost găsită și o legitimație falsă de „procuror șef birou”, folosită pentru a-i întări convingerea martorului că este magistrat și implicit că influența sa ar fi una reală“, potrivit DNA.
 

Prins lângă Policlinică

 
Flagrantul a avut loc în apropierea Policlinicii cu plată de pe str. Ștefan cel Mare din municipiul Constanța. Anterior, martorul și inculpatul au avut o întâlnire în zona Poliţiei Transporturi. Discuția dintre cei doi a avut loc într-un automobil. Aici, inculpatul avea un pistol pe scaun pe care la un moment dat l-a pus pe bordul maşinii.
 

Citește și
 
„Procurorul șef birou” trimis în judecată de DNA Constanța a luat cu executare


Interceptări din dosarul „procurorului DIICOT” trimis în judecată de Andrei Bodean, șeful DNA Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR Percheziții într-un dosar de fals material în înscrisuri oficiale și înșelăciune (FOTO)

08 Dec 2023 801

Procurorii DNA Constanța, nemulțumiți de achitarea lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Nov 2023 1207

IPJ Cluj Mii de euro cerute de un bărbat în schimbul a trei permise conducere eliberate de autorități din Irlanda

11 Sep 2023 688

UPDATE Dosare deschise de fosta Secţie specială pe numele Laurei Codruţa Kovesi, clasate de Parchetul General

02 May 2023 1443

Percheziții de amploare! Vizate, persoane bănuite de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată (VIDEO)

31 Mar 2023 1111

24 de percheziții la membrii unei reţele de fraudare a societăţilor de asigurări

03 Jan 2023 910

Militarul căruia i-a fost furată arma a fost trimis în judecată! Iată care sunt acuzațiile. Modificări importante pentru militari anunțate de ministrul Apărării (VIDEO+FOTO)

15 Jul 2022 17084

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, trimis în judecată de DNA Constanța. Procesul continuă la Tribunalul București

15 Apr 2022 2042

Radu Mazăre, achitat în primă instanță! Judecătorii se vor pronunța azi în dosarul campusului social Henri Coandă, din Constanța

21 Mar 2022 7455

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, trimis în judecată de DNA Constanța. În ce stadiu este dosarul (document)

04 Nov 2021 2480

DGA Bistrița-Năsăud - Fals procuror trimis în judecată pentru trafic de influență

28 May 2021 1556

Închisoare cu executare pentru un fals procuror din Constanța!

17 May 2021 3714

Un fals procuror, condamnat la Constanța. Procurorii DNA, nemulțumiți. Ce s-a decis ieri la Înalta Curte

16 Apr 2021 2316

Cale extraordinară de atac în cazul falsului procuror din Constanța, condamnat definitiv

08 Mar 2021 1804

Un fals procuror, „șef birou“, condamnat la Constanța. Apelul dosarului, amânat

01 Dec 2020 1754