Fonduri europene Pronunțare amânată în dosarul lui Marian Sărăcilă, fostul viceprimar din Tuzla


 
Curtea de Apel Constanța ar fi trebuit să se pronunțe azi în dosarul în care Marian Sărăcilă, fostul viceprimar din Tuzla a fost condamnat de Tribunalul Constanța, în primă instanță, la un an de închisoare cu suspendare.
 
Marian Sărăcilă a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanța într-un dosar privind fonduri europene,
 
Pronunțarea a fost amânată pentru data de 25 iunie 2021.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.
 
Marian Sărăcilă a fost condamnat pentru infracţiunea de participatie improprie la folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are drept rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
 
De precizat că tot în primă instanță Tribunalul Constanța a încetat procesul penal faţă de Marian Sărăcilă, pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmare intervenirii prescripţiei exctinctive.
 
Tot în prezenta cauză, și tot în primă instanță, a fost condamnat și Ştefan Stanciu, la un an de închisoare cu suspendare, pentru participatie improprie la folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are drept rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei și pentru infracţiunea de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are drept rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
 

Față de Safta Gleaja Tribunalul a încetat procesul penal pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privatată, în formă continuată, întrucât a intervenit prescriptia.
 
Tribunalul a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Constanța și l-a obligat pe Saracilă Marian, către partea civilă la plata unor importante sume de bani.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fonduri europene Punct final în procesul lui Marian Sărăcilă, fostul viceprimar din Tuzla

18 May 2021 1578

Fonduri europene anchetate de DNA Constanța Marian Sărăcilă, fostul viceprimar din Tuzla, condamnat. Dosarul, în apel

12 Apr 2021 1678

Dosarul în care fostul viceprimar din Tuzla, Marian Sărăcilă, a fost condamnat în primă instanţă va fi rejudecat

03 Oct 2017 1728

Fostul viceprimar din Tuzla, Marian Sărăcilă, condamnat. Trebuie să achite zeci de mii de lei către APIA

13 Aug 2016 2911

Consiliul Local Tuzla, primul legislativ din sudul judeţului Constanţa „cu acte în regulă”

24 Jun 2016 3435

PMP Constanţa preferă traseiştii politici… Aspiranţi cu experienţă electorală se vor primari

26 Mar 2016 3837

Scandalul cu motocicliştii Cum a închis tribunalul dosarul penal al fostului vice de la Tuza

21 Nov 2013 1891

Marian Sărăcilă, fostul viceprimar al localităţii Tuzla, condamnat la 2 ani de închisoare

20 Nov 2013 3250

România, cu doi rugbyşti farişti în lot, a pierdut la Europene

27 Oct 2013 1672

Mâine se dispută etapa secundă a „Cupei Toamnei” Doi rugbyşti de la Farul se pregătesc pentru Campionatul European

19 Oct 2013 2838

Jucători de la Farul, în pregătire pentru Europene

18 Oct 2013 1450

Farul şi-a pierdut căpitanul, dar a adus patru străini (galerie foto)

11 Jul 2013 3059

Sărăcilă, celălalt viceprimar din Tuzla, a accidentat un motociclist

03 Jul 2013 3610

Judecat alături de tatăl său pentru tentativă la omor calificat Fiul fostului viceprimar de la Tuzla, la un pas de o nouă arestare

03 Apr 2013 1287

Curtea de Apel a respins recursul procurorilor

04 Feb 2013 2156