Fostul director al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Constanța, a atacat în instanță suspendarea din funcție

  • Fostul director al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Constanța, Emil  Mereuță solicită în instanță anularea dispoziției prin care a fost suspendat din funcție de primarul Chițac
  • Magistrații nu au stabilit un termen în acest dosar în care, pârâți sunt primăria Constanța, Consiliul Local Constanța și primarul municipiului Constanța
  • Prin dispoziția atacată în instanță, Mereuță a fost suspendat pe perioada stării de alertă
  • Motivul suspendării ar avea legătură cu situația de la Căminul de Bătrâni din Constanța, unde s-au înregistrat mai multe cazuri de îmbolnăviri de Covid-19

Fostul director al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Constanța, Emil Andrei Mereuță a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, dosarul nr. 79/118/2021 având ca obiect suspendare executare act administrativ  - dispoziția nr. 4945/14.12.2020.

Magistrații nu au stabilit un termen în acest dosar în care, pârâți sunt primăria Constanța, Consiliul Local Constanța și primarul municipiului Constanța.

Vă reamintim, prin dispoziția atacată în instanță, Emil Mereuță a fost suspendat din funcție de primarul Vergil Chițac, pe perioada stării de alertă.
Potrivit informațiilor noastre, motivul suspendării ar avea legătură cu situația de la Căminul de Bătrâni din Constanța, unde s-au înregistrat mai multe cazuri de îmbolnăviri de Covid-19.
Șeful serviciului juridic, din cadrul Direcției, Monica Poptile asigură interimatul până la organizarea concursului pe post.
Menționăm că Direcția de Asistență Socială se află direct în subordinea primarului.

Citește și:

Directorul de la Asistență Socială, Emil Mereuță, demis de primarul Chițac
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apel respins în procesul dintre Bestfoam SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 373

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 523

Justiție Constanța Mega Instal Gaz Service SRL în conflict cu autoritățile locale din comuna Limanu. A fost stabilit un nou termen în dosar

16 Apr 2024 526

Justiție Constanța Termen stabilit în dosarul litigiului achizițiilor publice dintre Nav Maritim Consulting SRL și CNACN

16 Apr 2024 464

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 577

Soarta imobilului de la Brotăcei Maratonul proceselor Georgetei Tapangea vs. Primăria Constanța continuă. Ce au decis magistrații la ultimul termen?

14 Apr 2024 1012

Magistrații au suspendat procesul intentat de Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist unui revoluționar din Constanța

12 Apr 2024 415

Condamnare pentru Monica Macovei, fost ministru al Justiției! 6 luni de închisoare cu suspendare la Judecătoria Mangalia

12 Apr 2024 727

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 773

Amânare în dosarul în care Prefectura Constanța a chemat în judecată firma Sofi Leader Invest SRL

10 Apr 2024 495

La toamnă se va lua o decizie în procesul dintre Prefectura Constanța și Stely Metal SRL

10 Apr 2024 393

Decizie în procesul dintre firma care administrează Cimitirul Municipal și Primăria Constanța

10 Apr 2024 531

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident aproape de Mangalia! Mâine, termen în dosarul civil

08 Apr 2024 528

Primarul din Corbu și-a dat în judecată contracandidatul de la Alianța Dreapta Unită!

31 Mar 2024 531

Wave House SRL câștigă, pe fond, procesul deschis de Prefectura Constanța. Este vizată o autorizație de construire

31 Mar 2024 461