Gigi Christian Chiru, fost senator, acuzat de ucidere din culpă. Procesul merge mai departe

  • Tragedia a avut loc pe data de 24 noiembrie 2011, într-o discotecă din localitatea Eforie Sud.

La finele săptămânii trecute, la Judecătoria Constanţa a avut loc un nou termen de judecată în procesul lui Gigi Christian Chiru, fost senator, acuzat de ucidere din culpă. Cauza a fost amânată pentru 22 septembrie.

Procesul fusese suspendat în baza Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

De menţionat că tot în prezenta cauză mai este judecat şi Cristian Valentin Smădu, acuzat tot de ucidere din culpă.

În actul de sesizare a instanţei, procurorii arată că, „în anul 2007, în calitate de administrator unic al unei societăţi comerciale, inculpatul Chiru Gigi - Christian a demarat lucrările de consolidare şi modernizare a unui imobil în care funcţiona o discotecă din localitatea Eforie Sud, judeţul Constanţa, pentru execuţie contractând o firmă al cărei administrator era inculpatul Smădu Cristian-Valentin“.

„Execuţia a fost realizată fără autorizaţie de construire şi în absenţa unor persoane competente să verifice dacă lucrările sunt corespunzător efectuate. Printre lucrări s-au numărat confecţionarea şi montarea unei balustrade metalice, care, la data de 24 noiembrie 2011, din cauza modului defectuos în care a fost realizată, s-a desprins parţial din elementele de fixare, sub greutatea unei persoane care a căzut peste ea. Ca urmare a impactului, persoana respectivă s-a prăbuşit în gol, pe pardoseala de la parterul imobilului, fapt ce a dus ulterior la moartea sa“, conform rechizitoriului.

Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanţa, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.


Citește și

Documentar ZIUA de Constanța Analiză pe infracțiuni - cum au fost soluționate dosarele de ucidere din culpă

Rechizitoriul groazei! Judecătorii din Constanţa încearcă să lămurească cine se face vinovat de moartea unui copil într-un parc de distracţii (document)


Ce destin crunt! O tânără de 24 de ani, din Constanţa, condamnată pentru uciderea din culpă a propriei mame
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea Digitală Peste vremi și vremuri. Constanța, 23 noiembrie 1878 - sărbătoarea de acum 142 de ani

23 Nov 2020 1353

#Dobrogea Digitală Mesajul lui Christian Gigi Chiru, inițiatorul legii privind declararea datei de 14 noiembrie ca Ziua Dobrogei

18 Nov 2020 967

Au fost validați consilierii locali din orașul Eforie, județul Constanța (documente)

27 Oct 2020 1297

Gigi Christian Chiru, fost senator, acuzat de ucidere din culpă. Dosarul, amânat

22 Sep 2020 1086

#sărbătoreşteDobrogea141 Dialog cu Christian Gigi Chiru. Cum s-a scris povestea legii privind Ziua Dobrogei, adoptată la 9 septembrie 2015 (document)

18 Nov 2019 3726

Fostul senator Gigi Christian Chiru, acuzat de ucidere din culpă. Procesul, amânat din cauza martorilor

14 Sep 2019 1985

Hotărâre definitivă pentru fostul senator Gigi Christian Chiru. Este acuzat de ucidere din culpă

22 Jan 2019 3851

Senatorul Gigi Christian Chiru, nemulţumit că începe judecata în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă

15 Dec 2018 1039

Începe judecata fostului senator Gigi Christian Chiru!

10 Nov 2018 1574

Fostul senator Gigi Christian Chiru, trimis în judecată. Acuzat de ucidere din culpă. S-a stabilit primul termen

14 Aug 2018 2164

Eforie Sud. Tânăr mort la discotecă Procurorii au avut nevoie de şapte ani pentru a termina ancheta. Cine sunt inculpaţii (document)

28 Jun 2018 1399

Christian Gigi Chiru, trimis în judecată pentru infracţiunea de ucidere din culpă

19 Jun 2018 1970

Ce decizie au luat procurorii în cazul dosarului în care Christian Gigi Chiru era acuzat de fapte de corupție

08 Dec 2017 1753

​Sentință definitivă în dosarul lui Christian Gigi Chiru. Ce au dispus magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție

13 Nov 2017 1931

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Christian Gigi Chiru, iniţiatorul proiectului de lege privind Ziua Dobrogei (document)

09 Nov 2017 3590