În dosarul 2 Mai Procesul va fi reluat de la 0, în privința audierilor! Noul magistrat - „Vreau să audiez părțile, să le văd, să le simt, să știu ce au simțit”



La ultimul termen din Dosarul 2 Mai, în care a fost adus adus Vlad Pascu în sala de judecată, judecătoarea Berevoescu Carmen-Claudia a declarat că este normal ca acesta să fie prezent fizic.

„Cred ca toată lumea își dorește să trecem peste acest moment, de început. Știți ca acest dosar a fost repartizat completului de judecată prezidatvde către mine. Chiar dacă timpul a fost scurt, am considerat ca nu este necesar să preschimb termenul. Am vrut sa acord partilor sa ne cunoaștem.  Mi se pare corect ca inculpatul să fie adus la proces”, a declarat magistratul.

În cadrul ședinței de judecată, magistratul a decis ca procesul să fie reluat de la zero doar în privința audierilor. Instanța de judecată a decis readministrarea probatoriilor: 

Vreau să audiez părțile, să le văd, să le simt, să știu ce au simțit" - a mai spus judecătoarea cauzei.

Tot astăzi. unul dintre avocații rudelor îndoliate va depune o nouă cerere de schimbare a încadrărilor juridice.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Citește și:
Imagini de la Judecătoria Mangalia Vlad Pascu a fost adus la termenul de judecată (FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat

14 Jun 2024 683

Dosarul 2 Mai Judecătoria Mangalia, așteptată să se pronunțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul lui Vlad Pascu

14 Jun 2024 494

Declarații de după ședința de judecată Părinții victimelor speră la dreptate, în Dosarul 2 Mai (VIDEO)

07 Jun 2024 665

Judecătoria Mangalia Amânare, în Dosarul 2 Mai, asupra cererii de schimbare a încadrării juridice pentru - 14 iunie

07 Jun 2024 453

Declarații cutremurătoare în sala de judecată Tatăl Robertei - „Am dubiile mele că cercetările s-au făcut cum trebuie. La 102 km /h nu rupi un om în două” (VIDEO)

07 Jun 2024 839

La Judecătoria Mangalia Vlad Pascu a fost adus la o nouă înfățișare! (FOTO+VIDEO)

07 Jun 2024 951

În Dosarul 2 Mai Tatăl lui Sebi despre Vlad Pascu - „Merită o pedeapsă de măcar 15 ani de închisoare” (FOTO+VIDEO)

07 Jun 2024 1063

UPDATE Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, adus la Judecătoria Mangalia, la un nou termen (FOTO+VIDEO)

07 Jun 2024 603

Noi șefi în justiția din Constanța! Laura Sărac Aldea, președintele Judecătoriei Medgidia, iar Florentin Panait, șef la Judecătoria Mangalia! CSM a publicat rezultatele concursului

04 Jun 2024 803

Dosarul tragediei de la 2 Mai Judecătoria Mangalia îl menține în arest pe Vlad Pascu! (MINUTĂ)

03 Jun 2024 582

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța nu mai pleacă de la Judecătoria Mangalia la 1 iunie 2024

28 May 2024 789

Un nou judecător, o nouă speranță pentru familiile victimelor din 2 Mai (VIDEO)

23 May 2024 1036

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie (VIDEO)

23 May 2024 1086

Imagini de la Judecătoria Mangalia Vlad Pascu a ajuns la termenul de judecată (FOTO+VIDEO)

23 May 2024 1230

Tatăl tinerei ucise în accidentul din 2 Mai „Mi-am dorit de la prima înfățișare să dau ochii cu cel care mi-a omorât copilul” (VIDEO)

23 May 2024 1274