Închisoare cu suspendare pentru un tânăr care a bătut și amenințat un echipaj SMURD Constanța. Azi, primul termen în apel


Azi, la Curtea de Apel Constanța este programat primul termen de judecată în dosarul care un tânăr din Constanța este acuzat că a bătut și amenințat cu moartea un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare Constanța (SMURD) Constanța.  
 
Ședința de judecată este programată pentru ora 09.00.
 
În primă instanță, Judecătoria Constanța a dispus condamnarea tânărului la un an de închisoare cu suspendare, pentru ultraj, și plata a 2.200 lei amendă penală. 
 
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 26 ianuarie 2019, organele de poliție au întocmit proces-verbal de sesizare din oficiu, ca urmare a intervenției la apelul 112, prin care s-a reclamat exercitarea de violențe asupra unui membru al echipajului SMURD care s-a prezentat în seara zilei de 26.01.2019 la domiciliul pacientului domiciliat în municipiul Constanța.
 
Din probele administrate în cursul urmăririi penale au rezultat următoarele:
 
La 26 ianuarie 2019, martorul (...) a solicitat intervenția unui echipaj SMURD prin apel SNUAU 112, acuzând dureri lombare. La domiciliul acestuia s-a prezentat, în jurul orei 21.30, o autospecială a ISU Constanța, echipajul fiind format din trei pompieri militari, fiecare având și competență de paramedic.
 
Pacientul a fost consultat și i-a fost pus în vedere că, pentru consultații amănunțite și tratament de specialitate, echipa SMURD îi poate asigura transportul la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgențe Constanța.
 
Pacientul a refuzat transportul, motivând că timpul de așteptare la spital este prea lung și dorește să fie tratat la domiciliu. În aceste condiții, i-a fost adus la cunoștință de către membrii echipajului că aceștia nu au astfel de competențe, ci ar fi nevoie să apeleze din nou 112, pentru a solicita expres un medic la domiciliu.

 
În acest context, fiul pacientului, respectiv inculpatul (...), aflat sub influența băuturilor alcoolice, și-a manifestat insistent nemulțumirea față de competențele reduse ale echipei SMURD. Fiind deranjat de refuzul pompierilor militari de a-i acorda tratament medicamentos tatălui său, a manifestat un comportament violent, fizic și verbal.
 

Astfel, când echipajul s-a retras la ambulanța ce era parcată în fața imobilului unde locuiau pacientul și aparținătorii, inculpatul l-a lovit pe unul dintre paramedici cu pumnii în zona feței și a gâtului. Acțiunea violentă a inculpatului a fost oprită de intervenția martorilor, care l-au îndepărtat pe inculpat de lângă ambulanță.
 
Ulterior, până la sosirea organelor de poliție ce fuseseră solicitate prin dispecerat de către șoferul ambulanței SMURD, respectiv de martorul (...), inculpatul a proferat cuvinte jignitoare la adresa tuturor celor trei membri ai echipajului, totodată amenințându-i cu moartea, repetând cuvinte le „Vă omor, pe voi și pe familiile voastre, vă arăt eu la toții“, amenințări ce le-au provocat o puternică stare de temere.
 
Din certificatul medico-legal nr. 402/90/A2 agresiuni/2019 întocmit la 28.01.2019 de Serviciul Clinic Județean de Medicină Legală Constanța rezultă că, la examinarea din 28.01.2019, persoana vătămată (...) prezenta echimoză violacee brună de 4/0,8 cm, pe fond ușor tumefiat, în regiunea ochiului stâng, la pleoapa superioară, echimoză roșietică palidă de cea. 4/4 cm în regiunea cervicală anterior-lateral dreapta și excoriație fină la articulația pumnului drept, medial. S-a stabilit că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp dur, pot data din 26.01.2019 și necesită pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.
 
Sursa text: rolii.ro

 
Citește și:
 
Poliţist din IPJ Constanţa, lovit şi ameninţat. Un tânăr, condamnat

Avocatul Adrian Gheorghiţă, din Baroul Constanţa, agresat de un poliţist în sediul Poliţiei Mamaia. Omul legii, trimis în judecată

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Andrei

19 Mar, 2020 09:34

Felicitari ministrului justititiei pentru ca este complice la deciziile asa zisilor magistrati care tolereaza hotia, lenea, dispretul la adresa autoritatilor statului, incurajeaza minciune, frauda si prin aceasta incurajeaza tarele sociale . Felicitari domnule ministru pentru acesti magistrati, minunat este in Romania !! Cum poti sa tolerezi aceste fapte, cum poti sa dai pensii speciale, medicamente gratuite si toate beneficiile unor asemenea magistrati !!?? Prin aceste decizii judecatoresti, orice persoana va fi incurajata sa procedeze la fel in Romania, deci tara mea este raiul infractorilor de drept nu numai a parlamentarilor / gulerelor albe !!!!

Articole asemanatoare

EXCLUSIV Scandal într-o clădire în construcție din zona Tomis Nord din Constanța! Echipaje SMURD și de Ambulanță, chemate în ajutor (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1215

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9032

Accident rutier pe Autostrada A2 București-Constanța în apropiere de Medgidia (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 1842

Știri Constanța Accident rutier grav pe DN2A între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu! Un pieton, decedat

28 Apr 2024 1492

UPDATE Accident rutier în Duminica Floriilor la Cernavodă! Două persoane, rănite

28 Apr 2024 804

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 640

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 3079

Știri Constanța Weekend de foc pentru pompierii ISU Dobrogea

15 Apr 2024 494

Știri Constanța Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case din Conacu!

15 Apr 2024 1125

Mașină în flăcări, pe A4, spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 1752

UPDATE Accident rutier în municipiul Constanța. Trei victime sunt implicate

14 Apr 2024 1287

Știri Constanța azi Accident rutier pe bulevardul Mamaia, la Hotel Parc. Intervin autoritățile (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 947

UPDATE. Constanța Accident anunțat prin apel tip eCall la intersecția străzii Mihai Viteazu cu bulevardul Mamaia (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1479

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu în Techirghiol!

12 Apr 2024 564

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1045