Individul care a violat o minoră în spatele unui bloc din Tomis Nord nu mai suportă arestul!



Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au solicitat și obținut menținerea în stare de arest preventiv a individului acuzat că ar fi violat o fată, de 15 ani.

Nemulțumit, cel în cauză a contestat decizia judecătoriei la Tribunalul Constanța, solicitând luarea unei măsuri preventive mai ușoare.

Amintim că la data de 2 septembrie 2022, în jurul orei 22:30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că o minoră a fost victima unei infracțiuni de viol.
 
Deplasați la fața locului polițiștii au constatat faptul că minora, de 15 ani, ar fi fost acostată de un bărbat, care ar fi constrâns-o să întrețină raporturi sexuale cu acesta.
 
În urma verificărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat bărbatul, de 24 de ani, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventiv.
 
Ulterior, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, în vederea arestării preventive pentru 30 de zile, iar instanța a admis propunerea.
 
În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CLM Aleșii locali, chemați să adopte un PUZ care va permite construcția de blocuri de până la 10 etaje în Tomis Nord, investiție cu care riveranii nu sunt de acord (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 2383

Soarta imobilului de la Brotăcei Maratonul proceselor Georgetei Tapangea vs. Primăria Constanța continuă. Ce au decis magistrații la ultimul termen?

14 Apr 2024 1024

Termocentrale Constanța S-a reluat furnizarea apei calde în mare parte a orașului

12 Apr 2024 475

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța evaluează parcelele de teren pentru închiriere

11 Apr 2024 413

Coloană de fum dens este observat în Tomis Nord, Constanța. Constănțenii se întreabă ce este (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3488

Primarul Constanței, Vergil Chițac, anunță că a început noi lucrări

08 Apr 2024 5549

Demers, depus la APM Constanța Tomis Estate SRL vrea să modifice PUZ-ul pentru partea de nord și de sud a Lacului Tatlageac (DOCUMENT)

30 Mar 2024 860

IPJ Constanța face declarații despre cazul vârstnicei agresate în Tomis Nord

29 Mar 2024 703

UPDATE Șocant în Constanța! O femeie agresată de un bărbat în cartierul Tomis Nord (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 2746

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

27 Mar 2024 580

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 878

UPDATE Constanța Soarta Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, din Tomis Nord, aflată pe masa judecătorilor

22 Mar 2024 725

Știri Constanța CT BUS. Traseele liniilor 1, 3 și E1, modificate de vineri

21 Mar 2024 602

Bărbat depistat cu substanțe interzise asupra sa în zona Pieței Tomis 3 din Constanța

20 Mar 2024 523

Constanța Noi sensuri unice au fost introduse în cartierul Tomis Nord! Urmează străzile Adamclisi și Suceava (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 1166