Jafuri ca-n filme, la Constanța! Primele condamnări în cazul tinerilor implicați în jefuirea unor săli de jocuri din oraș

 
 
  • Conform portalului instanțelor de judecată, față de trei dintre inculpați (minori) a fost luată măsura educativă a internării într-un centru educativ, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tâlhărie calificată, furt calificat și furt calificat în formă continuată și complicitate la furt în scop de folosinţă.
  • Ceilalți cinci inculpați au fost condamnați în total la aproape 20 de ani de închisoare cu executare.
  • Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
Judecătorii din Constanța au anunțat primele condamnări în dosarul celor nouă tineri acuzați că ar fi fost implicați în jefuirea unor săli de jocuri din oraș. Conform procurorilor, în septembrie 2022, inculpații (mascați, cu scopul de a-și ascunde trăsăturile feţei) ar fi pătruns în incinta unei săli de jocuri, unde au imobilizat o persoană, în sensul că au ținut-o cu mâinile la spate și i-au apăsat capul pe birou, după care au sustras dintr-un sertar o cutie de carton care conținea suma de 10.000 de lei. Într-un alt caz, suspecții sunt bănuiți că, într-o altă sală de jocuri, ar fi exercitat acte de violență fizică asupra persoanei vătămate, în sensul că i-au aplicat acesteia lovituri cu pumnii în zona capului și în zona corpului, după care au sustras o cutie metalică de valori, care conținea suma de 8207 lei.  
 
Recent, în primă instanță, Judecătoria Constanța, instanță investită cu soluționarea dosarului, a decis condamnarea celor nouă inculpați.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, față de trei dintre inculpați (minori) a fost luată măsura educativă a internării într-un centru educativ, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tâlhărie calificată, furt calificat și furt calificat în formă continuată și complicitate la furt în scop de folosinţă.
 
Ceilalți cinci inculpați au fost condamnați în total la aproape 20 de ani de închisoare cu executare, pentru tâlhărie calificată și complicitate la furt în scop de folosinţă.

Decizia Judecătoriei Constanța nu este una definitivă!
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
În concret, în urma probatoriului administrat, s-au reţinut următoarele:
 

„În noaptea de 07/08.09.2022, în jurul orelor 03:20, în timp ce persoana vătămată (...) se afla în timpul serviciului, la punctul de lucru aparţinând persoanei vătămate S.C. M.G. S.R.L., (nr. Magnum) amplasat în municipiul Constanţa, (...) purtând o cagulă, cu scopul de a-și ascunde trăsăturile feţei și prin acțiuni conjugate realizate împreună cu (...)17 ani), (...) (17 ani) și (...) (15 ani) care, de asemenea, erau mascați, au pătruns în incinta sălii de jocuri, unde au imobilizat-o pe persoana vătămată, în sensul că au ținut-o cu mâinile la spate și i-au apăsat capul pe birou, după care au sustras dintr-un sertar o cutie de carton care conținea suma de 10.000 de lei, cheile aparatelor electronice de tip slot-machine și cheia casei de bani tip seif, cauzându-i persoanei vătămate S.C. M.G. S.R.L. un prejudiciu în cuantum de 11.000 de lei.


 
De asemenea, în noaptea de 10/11.09.2022, în jurul orelor 04:00, în timp ce persoana vătămată (...) se afla în timpul serviciului la punctul de lucru aparţinând persoanei vătămate S.C. M. G. S.R.L., amplasat în municipiul Constanţa, cu sprijinul moral acordat de C.A.C, care s-a aflat alături de autori la momentul luării rezoluţiei infracţionale, iar apoi s-a deplasat în interiorul sălii pentru a verifica dacă mai sunt clienţi şi a stat alături de aceştia până în momentul pătrunderii în sala de jocuri, (...), purtând o cagulă cu scopul de a-și ascunde trăsăturile feţei și prin acțiuni conjugate realizate cu (...) (17 ani) care, de asemenea, erau mascați, au pătruns în incinta sălii de jocuri, unde au exercitat acte de violență fizică asupra persoanei vătămate, în sensul că i-au aplicat acesteia lovituri cu pumnii în zona capului și în zona corpului, după care au sustras o cutie metalică de valori, care conținea suma de 8207 lei, cauzându-i persoanei vătămate S.C. M.G. S.R.L. un prejudiciu în cuantum de 8207 lei.
 

Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor“.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Cetățean ucrainean, trimis în judecată la Constanța! Începe procesul
 
Justiție Constanța
Închisoare cu executare pentru un bărbat care a furat un borcan de caviar, salam și cașcaval


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ani grei de închisoare pentru tinerii implicați în jefuirea unor săli de jocuri din Constanța! Dosarul a ajuns în apel

02 Feb 2024 708

UPDATE Farul Constanța a plecat în Polonia cu un lot de 31 de jucători. Ce „marinari“ nu au făcut deplasarea (GALERIE FOTO)

26 Jun 2023 2845

UPDATE Farul Constanța a jucat cu Poli Iași și FC Brașov. Cantonamentul de la Poiana Brașov, încheiat (GALERIE FOTO)

23 Jun 2023 3918

Începe procesul tinerilor acuzați de jefuirea unor săli de jocuri din oraș!

11 Apr 2023 1015

Jafuri ca-n filme, la Constanța! Mai mulți tineri trimiși în judecată

01 Dec 2022 5386

Este oficial! Arest prelungit pentru tinerii implicați în jefuirea unor săli de jocuri din oraș

11 Nov 2022 1069

Săli de jocuri din Constanța jefuite! Procurorii din oraș vor ca mai mulți tineri să rămână în arest!

06 Oct 2022 1294

Constanța. O nouă arestare în dosarul sălilor de jocuri jefuite

21 Sep 2022 1528

Săli de jocuri din Constanța jefuite! Ședință importantă azi la tribunal

20 Sep 2022 1627

Procurorii lansează bomba în cazul sălilor de jocuri din Constanța jefuite de mai mulți tineri

15 Sep 2022 1576

Jafuri ca-n filme, la Constanța! Ce se întâmplă azi la tribunal

15 Sep 2022 1648

Săli de jocuri din Constanța, jefuite! Oficial

13 Sep 2022 1857

Hipermarket-uri din Constanța, fără curent electric! Vizate și stații Peco, farmacii și săli de jocuri

17 May 2022 4898

Sondaj de opinie Constănțenii au așteptat redeschiderea restaurantelor și sălilor de sport

01 Feb 2021 2156

Sute de săli de jocuri de noroc pe raza judeţului Constanţa. Doar patru au fost închise pentru permiterea accesului minorilor

04 Jan 2019 4113