Judecătoria Constanța și-a declinat competența către Tribunal Fostul manager al Confort Urban vrea să obțină banii pe concediul neefectuat în perioada mandatului





Magistrații de la Judecătoria Constanța, secția a II-a civilă, în materie de litigii cu profesioniștii au deliberat în dosarul nr. 7292/212/2023 având ca obiect acțiune în daune contractuale, în care reclamant este fostul director al Confort Urban, Andrei Constantin Florian iar pârât este fosta instituție angajatoare.

Potrivit Hotărârii magistraților nr.10.734/2023 (sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro ) s-a decis declinarea cauzei de la Judecătoria Constanța la Tribunalul Constanța.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.03.2023, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Confort Urban SRL a solicitat instanţei să dispună:obligarea pârâtei la plata sumei de 49.547,0976 lei, reprezentând compensare în bani a zilelor de concediu de odihna/vacanţă neefectuate, conform art. 6.5 din Contractul de mandat nr. 9190/09.07.2018 iar în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivare, reclamanta arătat că între părţi s-a încheiat Contractul de mandat nr. 9190/09.07.2018, act juridic ce are ca obiect administrarea societăţii pârâte, în calitate de director, calitate pe care reclamantul a avut-o în cadrul Confort Urban SRL, având, printre altele, în temeiul art. 6.5 din contract, dreptul la concediu de odihnă/vacanţă de 30 zile lucrătoare, plătită cu o remuneraţie egală cu cea stabilită la art. 4.2 din contract.

Calculul pentru a determina suma solicitată porneşte de la Adresa nr. R 2151/14.03.2023, emisă de Confort Urban SRL, din care rezultă modul în care pârâta a calculat suma aferentă fiecărei zile de concediu de odihnă efectuate, împărţind suma totala plătită într-o lună cu titlul de concediu de odihnă la numărul de zile.

Adunând totalul sumelor plătite lunar cu titlul de concediu de odihnă/vacanţă, conform art. 6.5 din Contractul de mandat nr. 9190/09.07.2018, astfel cum rezultă din Adresa nr. R 2151/14.03.2023, emisă de Confort Urban SRL, a rezultat suma de 64.791 lei.

A împărţit suma de 64.791 lei la numărul total de zile de concediu de odihnă ce rezultă din aceeaşi Adresa nr. R 2151/14.03.2023, anume 68 zile, rezultând o suma medie de 952,8088 lei/zi de concediu de odihnă - vacanţă.

A înmulţit suma de 952.8088 lei cu numărul total de zile de concediu de odihnă neefectuate, respectiv 52 de zile (număr ce rezultă din Răspunsul la Adresa nr. 8185/20.07.2022 şi Adresa nr. R 2151/14.03.2023, emise de pârâta), rezultată fiind suma totala de 49.547.0976 lei, datorată de pârâtă cu titlul de compensare în bani a zilelor de concediu de odihnă/vacanţă neefectuate, conform art. 6.5 din Contractul de mandat nr. 9190/09.07.2018.


Având  în vedere faptul că dreptul său la concediu de odihnă nu a fost valorificat în natură decât în parte, la data încetării contractului de mandat, anume 10.07.2022, s-a născut dreptul la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, conform normei generale în materie, art. 146 alin. 3 Codul muncii, interpretate sistematic în raport de art. 76 şi Normele metodologice C. fiscal, art. 51 C. fiscal şi art. 6 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 263/2010.

Având  în vedere neefectuarea în tot a zilelor de concediu de odihnă la care a fost îndrituit prin contractul încheiat între părţi, consideră că se impune obligarea pârâtei la plata contravalorii băneşti a acestora, respectiv compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă/vacanţă neefectuate, dând astfel eficienţă dispoziţiilor art. 6.5 din Contractul de mandat nr. 9190/09.07.2018.

În dovedire, reclamantul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, arătând că, în ipoteza în care, din dezbateri, având în vedere şi eventuala poziţie exprimată de pârâtă prin întâmpinare, va rezulta utilitatea, urmează să propună şi probele cu interogatoriul pârâtei sau expertiza contabilă.

Acţiunea a fost timbrată cu suma de 2091,41 lei, conform dovezii aflată la fila 37 din dosar.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtă, la data de 25.05.2023, aceasta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa obligării acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză. Pe cale de excepţie, a invocat  prescripţia dreptului material la acţiune pentru pretenţiile ce vizează perioada anterioară anului 2020, având în vedere împlinirea termenului general de prescripţie de 3 ani.

În fapt, a arătat că reclamantul a deţinut funcţia de director în cadrul societăţii, în baza contractului de mandat nr. 9190/09.07.2018.
Având în vedere încheierea contractului de mandat nr. 9190/09.07.2018 pentru ocuparea funcţiei de director, contractul individual de munca al reclamantului a fost suspendat, iar, în această perioadă, raporturile dintre reclamant şi pârâtă au fost guvernate de contractul de mandat şi nu de Codul muncii.

La pct. 6.5 din contractul de mandat, părţile au inserat clauza în conformitate cu care reclamantul, în calitate de mandatar, beneficiază de dreptul la o vacanţă de 30 zile lucrătoare, plătită cu o remuneraţie egală cu cea stabilită la art. 4.2 din contract. Potrivit disp. art. 152 din Legea 31/1990 cu modificările si completările ulterioare, remuneraţia directorilor, obţinută în temeiul contractului de mandat, este asimilată, din punct de vedere fiscal, veniturilor din salarii şi se impozitează potrivit legislaţiei în materie. Dispoziţiile înscrise în Legea 31/1990 nu prevăd, în mod expres, posibilitatea conferită mandatarului ca, pentru zilele de concediu/vacanţă neefectuate pe durata desfăşurării contractului de mandat, acesta să fie remunerat, astfel cum prevede, în mod expres, legislaţia muncii.

A învederat instanţei că, la data de 10.07.2022, a încetat contractul de mandat al reclamantului şi nu contractul individual de muncă, între cele două noţiuni neexistând similitudine, pentru a fi incidente în speţă disp. art. 146 din C. muncii. Prin Dispoziţia nr. 207/08.07.2022, începând cu 10.07.2022, încetează suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului. Remuneraţia directorului, obţinută în temeiul contractului de mandat, este asimilată, din punct de vedere fiscal, veniturilor din salarii doar din punct de vedere al legislaţiei în materie privind impozitarea, conform disp. art. 152 din legea 31/1990, nu şi din punct de vedere al altor drepturi conferite salariatului în temeiul contractului individual de muncă.

Raportului juridic existent între părţile litigante în baza contractului de mandat îi sunt aplicabile regulile specifice mandatului comercial, în condiţiile Legii nr. 31/1990, iar nu dispoziţiile dreptului muncii, astfel că, în beneficiul mandatarului, nu se naşte dreptul specific concediului de odihnă de care beneficiază angajaţii de la angajator, astfel cum este reglementat de dreptul muncii, în virtutea căruia este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în cazul încetării contractului individual de muncă.

A mai arătat că, astfel cum rezultă din contractul de mandat, părţile au stabilit remuneraţia mandatarului si drepturile de care acesta beneficiază, astfel că nu se poate aprecia că mandatarul ar beneficia şi de alte drepturi decât cele convenite de părţi, contractul impunându-se cu putere de lege între părţile contractante.

Consideră că nu pot fi aplicate dispoziţiile Codului muncii, în ceea ce priveşte concediul de odihnă al persoanelor care încheie un contract de mandat, în cuprinsul acestuia nefiind prevăzut că se aplica Codului muncii în situaţia concediului de odihnă, deci părţile nu au convenit ca raporturile contractuale să fie guvernate de dreptul muncii. Nu s-a stipulat în cuprinsul contractului de mandat, în mod expres, în favoarea mandatarului, faptul că pentru zilele de concediu/de vacanţă neefectuate acesta să beneficieze de compensare în bani.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 205 C. Proc. Civ., art. 1270 C. Civil.

În probaţiune, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 19.10.2023, instanţa a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a judecătoriei, prin raportare la dispoziţiile art. 269 Codul muncii, şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei invocate.

Analizând ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Instanța reține că demersul judiciar al reclamantei se întemeiază pe contractul de mandat nr. 9190/09.07.2018, contract care este guvernat de regulile specifice acestui contract din Codul civil, alături de reglementările cuprinse în O.U.G. nr. 109/30.11.2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, astfel cum se arată în partea introductivă a contractului.

În ceea ce privește temeiul de drept al acțiunii, reclamanta a invocat atât dispoziții legale din Codul Muncii, cât și dispoziții legale prevăzute de C.civ., respectiv legea 263/2010.

Potrivit art. 22 alin. 4 C.pr.civ., însă, cu atât mai mult în ceea ce privește temeiul de drept în vederea stabilirii competenței, este precizat că ,,judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire.” Astfel, dacă o parte invocă greșit un text de lege, judecătorul nu este ținut de textul legal respectiv, ci trebuie să aplice dispoziția legală incidentă situației de fapt fundamentate juridic de către parte.

Având în vedere și actele normative menționate în cuprinsul contractului de mandat, în baza cărora au fost delegate anumite atribuții către reclamant, instanța constată că raportul juridic dintre părți nu este un raport juridic de muncă, iar instanța de judecată nu este învestită cu soluționarea unui conflict de muncă, în sensul art.231 și art.266 din Codul muncii, deoarece pretențiile reclamantului nu sunt derivate din încheierea, executarea, modificarea, suspendarea ori încetarea contractului individual de muncă.

Art. 1 din Codul Muncii, cadrul normativ general în materia derulării raporturilor de muncă, prevede că acest cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii, aplicându-se și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.

De asemenea, potrivit art. 278 alin. 2 din Codul Muncii: „Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective”.

Or, în cauză, pârâtul nu se află într-un raport de muncă cu societatea reclamantă, care, de altfel, a invocat existența contractului de mandat și nu  a unui contract de muncă.

În speţă, instanța are în vedere obiectul acţiunii, natura juridică a raportului dintre părţi, precum și împrejurarea că dispoziţiile care guvernează drepturile şi obligaţiile părţilor ce decurg din contractul de mandat încheiat între părţi sunt cele cuprinse în Legea nr. 31/1990, iar potrivit art. 63 din Legea 31/1990, „Cererile şi căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competenţa instanţelor judecătoreşti, se soluţionează de tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are societatea sediul principal”.

Astfel fiind, reținându-se criteriul calității de profesionist a ambelor părți implicate în raportul de drept dedus judecății, precum și că raporturile juridice în cauză nu pot fi calificate ca fiind sub incidența normelor de dreptul muncii, ci sub incidența dispozițiilor legii 31/1990, instanţa va admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța – secția a II-a.

Pentru toate aceste motive, magistrații Judecătoriei Constanța au admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa invocată de reclamantă și au declină competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Constanţa – secția a II-a.
Decizia fără cale de atac, a fost pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei pe 17.11.2023.

Menționăm că în august 2023, Andrei Constantin Florian a fost nevoit să părăsească instituția, după cum a precizat pentru ZIUA de Cosntanța, din calitatea de inginer-şef departament producţie, post pe care avea concurs.

Reamintim că, începând cu 20 martie 2017, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial (MO), a fost suspendat contractul de mandat a lui Cristinel Viorel Farcaş - director general. De asemenea, începând cu aceeaşi dată, se suspendă din funcţia de inginer-şef departament producţie Andrei Constantin Florian.

Conform unei alte hotărâri publicate în MO, a fost numit în funcţia de director general provizoriu, începând cu data de 20 martie 2017, Andrei Constantin Florian.
 
În Monitorul Oficial al României a fost publicată cea mai recentă decizia luată de Consiliul de Administrație al Confort Urban SRL, companie aflată în subordonarea Primăriei Constanța. Este vorba de schimbarea directorului general, prin numirea lui Stere Hira în fruntea societății.
 
Așa cum reiese din hotărâre, Asociatul unic al Societăţii Confort Urban - S.R.L., Consiliul Local al Municipiului Constanţa, ce deţine întregul capital social, în baza Deciziei Consiliului de Administraţie nr. 304/24.06.2022, a decis revocarea din funcţia de director general a lui Andrei Constantin-Florian, urmând a fi radiată din Registrul Comerţului menţiunea aferentă.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Final de anchetă în cazul tragediei de la Crevedia! Administratorii stației GPL, deferiți justiției

12 Jun 2024 411

Tribunalul Constanța, locul al treilea, pe țară, la volumul de activitate în 2023, după București și Ilfov! Raportul pe justiție 2023 (DOCUMENT)

10 Jun 2024 393

Raport pe justiție în 2023! Instabilitatea și lipsa de coerență legislativă, dar și subfinanțarea sistemului judiciar, principalele vulnerabilități ale instanțelor și parchetelor (DOCUMENT)

10 Jun 2024 383

Eleni Cristina Marcu, fost vicepreședinte al Curții de Apel Constanța, desemnată membru în Comisia de evaluare a activității judecătorilor de la Curtea Supremă

07 Jun 2024 597

Judecătorul Adrian Remus Ghiculescu, de la Înalta Curte, noul director al Școlii Naționale de Grefieri!

07 Jun 2024 419

Justiție Constanța Primarul municipiului Constanța, la judecată cu mai multe societăți

05 Jun 2024 441

Justiție Constanța Fostul parlamentar Raj Tunaru, la judecată cu Poliția TF Mangalia

04 Jun 2024 560

Primăria Constanța, recurs în dosarul unde a pierdut în fața firmei care administrează Cimitirul Municipal

03 Jun 2024 613

Curtea de Apel Constanța, așteptată să se pronunțe mâine în procesul lui Tudor Hubati, adjunctul Zonei Libere Sulina, cu inspectorii de integritate

02 Jun 2024 541

IPJ Constanța Percheziții la o firmă suspectată că ar fi achitat avansul a peste o mie de panouri cu un ordin de plată falsificat (FOTO+VIDEO)

30 May 2024 1011

Justitie Constanța Primăria Constanța și SC Biodam SRL, la judecată cu o persoană fizică

25 May 2024 630

Justiție Constanța Prefectul județului Constanța, la judecată cu primarul orașului Năvodari și societatea Novitrade SRL

25 May 2024 1349

Justiție Constanța JT Grup Oil SA se judecă cu Consiliul Local Năvodari. Stadiul dosarului

24 May 2024 1123

Progress Consulting SA se judecă cu Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța

24 May 2024 603

Justiție Constanța Municipiul Mangalia, în proces cu o firmă din Ilfov și una din București. Iată când a fost stabilit termenul

24 May 2024 738