Justiție Constanța Primăria Lumina se răfuiește prin instanțe cu viceprimarul comunei!




Primăria comunei Lumina a declarat apel în dosarul nr.9634/118/2021, înregistrat pe rolul secției I civilă a Curții de Apel Constanța în materie de litigii de muncă. Pârât în dosar este viceprimarul comunei, Ioan Roman.

Apelul a fost declarat după ce instanța de fond, Tribunalul Constanța a decis pe 6 septembrie a.c.să respingă acţiunea formulată de reclamanta Comuna Lumina prin Primar în contradictoriu cu pârâtul Ioan Roman  ca nefondată și a obligat reclamanta la plata către pîrît a sumei de 5700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentînd onorariu de avocat.

Precizăm că nu a fost stabilit deocamdată un termen pentru soluționarea apelului.

Vă reamintim, la jumătatea anului trecut, viceprimarul comunei Lumina, Ioan Roman a fost demis din funcție de către Consiliul Local la propunerea a fost introdusă pe ordinea de zi de către primarul PSD în funcție, Dumitru Chiru.

Ulterior, acesta a revenit pe funcție, deoarece s-a considerat că procedura de demitere a fost nelegală.
 
Citește și:

Viceprimarul comunei Lumina, județul Constanța, demis din funcție. Ce a precizat acesta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA Constanța, aproape să „piardă“ dosarul lui Dragoș Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor! Cauza, la Curtea de Apel București (DOCUMENT)

14 May 2024 459

Cristian Radu, primarul din Mangalia, termen miercuri la Curtea de Apel Constanța, în dosarul DNA! (DOCUMENT)

14 May 2024 476

Curtea de Apel Constanța respinge revizuirea cerută de Seaview Advertising SRL pentru un imobil de 15 etaje, în Mamaia (MINUTA)

13 May 2024 331

Procuror nou la DNA Constanța! Un alt magistrat se alătură „armatei“ Anticorupție începând cu 1 iunie 2024

12 May 2024 7902

Curtea de Apel Constanța anunță primul termen în dosarul lui IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, trimis în judecată de DNA!

12 May 2024 611

Terenul din zona Restaurantului Vatra, din Mamaia, pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel!

12 May 2024 510

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu, demers la Curtea de Apel contra municipalității pentru un teren din Mamaia!

12 May 2024 534

Justiție Constanța Amânare de pronunțare în cazul polițistului suspectat că ar fi dezvăluit radarele de pe Autostrada A2, București – Constanța!

12 May 2024 474

Imobil de 15 etaje, în Mamaia Seaview Advertising SRL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, la Curtea de Apel! Firma cere revizuirea unui caz mai vechi

12 May 2024 467

Proces între Roadefer Mihai Raul și Confort Urban SRL. Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

10 May 2024 385

Închisoare pe viață, la Constanța! Victima, înjunghiată de 42 de ori. Cererea de revizuire, respinsă

10 May 2024 820

Primăria Sarichioi, în proces cu o firmă din județul Tulcea. Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

10 May 2024 305

Mehmetoglu SRL cere anularea contractului prin care a cumpărat de la Primăria Constanța terenul din zona Cazino Sud, Mamaia! Proces repus pe rol

09 May 2024 694

Curtea de Apel Constanța a respins contestația lui Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, pentru reabilitare judecătorească (MINUTA)

09 May 2024 450

ISJ Constanța, la judecată cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

09 May 2024 426