- „Pârâta Mehmetoglu S.R.L. Constanţa nici măcar nu a declarat apel împotriva soluției de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 435/28.02.2007 (...) şi, mai mult, solicită respingerea apelului pârâţilor susţinând că «bunul reprezintă proprietatea publică a Statului Român …care era inalienabil»“, a reținut Curtea de Apel cu privire la terenul vândut de Primăria Constanța.
Judecătorii de la
Tribunalul Constanța redeschid dosarul în care compania privată
Mehmetoglu SRL cere anularea contractului prin care a cumpărat de la
Primăria Constanța terenul din zona
Cazino Sud, din stațiunea
Mamaia!
Procesul a fost repus pe rol după ce, într-un dosar separat, judecătorii de la două instanțe (
Tribunalul Constanța și
Curtea de Apel Constanța) au decis deja că terenul trebuie să se întoarcă la
Apele Române, pentru că este plajă!
În acel proces, nu reprezentanții companiei
Mehmetoglu SRL s-au opus deciziei de restituire a terenului către
Statul Român, ci reprezentanții municipalității.
Dosarul (
1026/118/2022) în care
Mehmetoglu SRL, la rândul său, a cerut anularea contractului de vânzare-cumpărare a terenului din Mamaia a fost deschis la Tribunalul Constanța încă din
2022, dar a fost suspendat între timp, până la soluționarea definitivă a unui alt proces.
Mai exact, este vorba despre dosarul
7474/118/2017, cel în care
Apele Române au revendicat terenul în cauză încă din
anul 2017.
În primă instanță,
Tribunalul Constanța a decis în dosarul
7474/118/2017 să admită acțiunea în revendicare formulată de Apele Române și să dispună restituirea terenului în proprietatea
Statului Român și în administrarea
ANAR-ABADL.
Curtea de Apel a menținut această soluție, respingând apelurile declarate de
Muncipiul Constanța prin Primar și
Consiliul Local Constanța.
În motivarea deciziei de respingere a apelurilor,
Curtea de Apel a arătat, printre altele, că
Municipiul Constanța și
CLC „nu numai că nu au făcut dovada că suprafața revendicată nu are caracteristicile geomorfologice a unei plaje (...), dar
din documentația depusă la dosar (...) rezultă explicit că, pe suprafața Cc. 11.890 mp se găsește «
nisip»“.
În aceeași hotărâre din dosarul
7474/118/2017, Curtea de Apel a mai reținut că „pârâta
Mehmetoglu S.R.L. Constanţa nici măcar nu a declarat apel împotriva soluției de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 435/28.02.2007 (...) şi, mai mult,
solicită respingerea apelului pârâţilor susţinând că «
bunul reprezintă proprietatea publică a Statului Român …care era
inalienabil»“.
În
primă instanță, dosarul
7474/118/2017 a fost soluționat, potrivit datelor noastre, de
magistratul Adriana Lepădatu, de la
Secția I Civilă a Tribunalului Constanța.
În
apel, dosarul a fost analizat, potrivit datelor noastre, de completul format din
magistrații Gabriel Lefter (fost președinte al Curții) și
Răzvan Anghel, din cadrul
Secției I Civile a Curții de Apel.
Detalii pe larg despre procesul în care Apele Române au recâștigat terenul la două instanțe pot fi consultate în articolul
Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)
Declarație de abținere
Acum, la Tribunalul Constanța figurează ca fiind repus pe rol dosarul cu indicativul
1026/118/2022, în care
Mehmetoglu SRL cere anularea contractului de vânzare-cumpărare.
În cauză, Tribunalul a admis recent
declarația de abținere formulată de
magistratul Adriana Lepădatu (căreia îi fusese repartizat aleatoriu cazul), dat fiind că magistratul a fosst președintele completului ce analizase celălalt dosar, vizând revendicarea terenului de către Apele Române.
În urma admiterii declarației de abținere a magistratului, dosarul a fost scos de pe rolul completului prezidat de acesta și va fi repartizat aleatoriu unui alt complet de judecată.
Următoarea înfățișare în cauză a fost stabilită pentru data de
9 septembrie 2024, după vacanța judecătorească.
Oricare va fi decizia pe care o va pronunța în cauză
Tribunalul Constanța, ea va putea fi ulterior atacată la
Curtea de Apel Constanța.
Despre Mehmetoglu SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 9 mai 2024,
Mehmetoglu SRL a fost înființată în 1991, are sediul social în
Constanța, pe strada Pescarilor, nr. 96 și se ocupă de închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
În 2022, societatea a declarat 0 angajați, pierderi peste 60.000 de lei și cifra de afaceri 0.
Mehmetoglu SRL este deținută de
Ioan Mădălin Moscu (30%) și
Georgiana Andreea Șerban (70%), care este și administrator, ambii fiind copiii
Sorinei Gina Hortolomei Moscu, actuală
Florina Moscu (potrivit Monitorului Oficial al României, la data de 16 iunie 2021, Sorinei Gina Hortolomei Moscu i-a fost eliberat noul act de identitate, cu numele Florina Moscu).
Sorina Gina Hortolomei Moscu, actuală
Florina Moscu, figurează ca administrator al
Holland Development Group SRL și
Mega Development SRL, dar și asociat în
Mega Development SRL și
Contest SRL.
Georgiana Andreea Șerban este asociat în
Alremi SRL.
Ioan Mădălin Moscu este asociat în
Galactica House SRL și
Clubo Galactic SRL.
Așa cum se arăta în edițiile anterioare,
Sorina Gina Hortolomei Moscu și Mehmetoglu SRL au fost deferiți instanței alături de
fostul primar Radu Mazăre, de către procurorii
DNA Constanța, în
aprilie 2015, în legătură cu vânzarea a două terenuri din Mamaia.
După o decizie de
condamnare, la Tribunalul Constanța, aceasta a fost
achitată definitiv, alături de fostul primar, de Curtea de Apel.
După achitare,
Sorina Gina Hortolomei Moscu a devenit
Florina Moscu, în urma schimbării numelui.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței
www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată, Registrul Comerțului
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: