Mandat european de arestare Un bărbat din Constanța va fi trimis în Italia pentru a-și executa pedeapsa

 
 
Curtea de Apel Constanţa a decis arestarea provizorie în vederea predării, a unui bărbatul din județul Constanța (Cristian V.) pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare emis de Parchetul General de pe lângă Tribunalul din Perugia – Italia.
 
Potrivit datelor oficiale, cel în cauză are de executat un rest de pedeapsă de 3 ani, 7 luni şi 13 zile închisoare, stabilit în urma cumulării pedepselor cu închisoarea aplicate în baza a două sentinţe penale diferite, conform Ordinului de detenţie privind cumularea pedepselor, nr. 87/2015 SIEP emis de Parchetul General de pe lângă Tribunalul din Perugia – Italia, pentru vătămare corporală gravă, furt calificat (5 infracţiuni), furt calificat (9 infracţiuni) şi participare la un grup infracţional.
 
Azi, Curtea de Apel Constanța a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare solicitante din Italia.
 
„Predarea persoanei solicitate se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române cu sprijinul Inspectoratului Poliţiei Judeţene Constanţa în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale“, se mai arată în decizia de azi a Curții de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BacăuMandat de arestare european pus în aplicare de polițiști

04 Mar 2024 423

IPJ SibiuMandat european de arestare, pus în aplicare de polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș

04 Mar 2024 386

Descoperire la punctul de trecere a frontierei Constanța Polițiștii identifică un bărbat din Siria cu mandat european de arestare

17 Feb 2024 733

Poliția Municipiului București - Autoritățile judiciare din Austria au emis un mandat european de arestare

05 Feb 2024 422

Suspecți de jaf armat căutați de autoritățile austriece, depistați în România

18 Jan 2024 530

Un bărbat, urmărit internațional, a fost reținut de polițiști la Huși, județul Vaslui

14 Jan 2024 621

Poliţiştii români au pus în aplicare 16 mandate europene de arestare în ultima săptămână din 2023

02 Jan 2024 649

IPJ Bistrița-NăsăudMandat european de arestare pentru omor

15 Dec 2023 496

Constănțean arestat pentru viol de Tribunalul Provincial din Madrid, Spania

15 Nov 2023 795

IPJ BacăuMandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat pe teritoriul Franței.

27 Oct 2023 469

Mandat european de arestare pus în executare la Constanța

20 Oct 2023 882

Poliția de Frontieră Constanța Român dat în urmărire, depistat în Portul Constanța

09 Oct 2023 836

Poliția Română Poliţiştii români au pus în aplicare 16 mandate europene de arestare în ultima săptămână

24 Sep 2023 797

Oficial! Ucrainean arestat la Constanța în baza unui mandat european. Este acuzat de trafic de persoane

06 Sep 2023 852

Mandat european Constănțean arestat pentru facilitarea intrării ilegale în Regatul Unit!

03 Sep 2023 895