Municipiul Constanţa ar putea câştiga 50 de milioane de euro. Cum, când şi de la cine

Judecătorii Curţii de Apel Constanţa urmează să stabilească, în perioada următoare, primul termen în dosarul în care Municipiul Constanţa prin Primar a chemat la judecată Guvernul României şi Ministerul Energiei, solicitând obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei estimate provizoriu de 50 de milioane de euro, subiectul vizând celebrele datorii istorice.
 
Banii reprezintă, conform cererii de chemare în judecată, despăgubiri pentru prejudiciul suferit de Municipiul Constanţa ca urmare a „încălcării prevederilor memorandumului Guvernului României nr. 5018/21.03.2013, adoptat în şedinţa Guvernului din data de 27.03.2013“. Mai mult decât atât, Municipiul Constanţa prin Primar cere Guvernului României şi Ministerului Energiei să achite cheltuielile de judecată.
 
Tot în motivarea acţiunii, Municipiul Constanţa prin Primar a arătat, în esenţă, că prezentul demers judiciar este motivat de necesitatea salvgardării interesului public local la nivelul Municipiului Constanţa, privind funcţionarea serviciului public de alimentare cu energie termică, în parametrii calitativi şi financiari optimi, fără întreruperi şi în condiţii depline de securitate a furnizării.
 
Municipiul Constanţa a mai menţionat că procesul urmăreşte crearea condiţiilor necesare pentru autorităţile locale ale Municipiului ca, în exercitarea atribuţiilor legale stabilite în sarcina acestora, în domeniul asigurării funcţionării serviciului public de alimentare cu energie termică, să „obţină recunoaşterea încălcării drepturilor şi intereselor legitime, prin abstenţiunile şi acţiunile autorităţilor publice pârâte, şi, drept urmare, stabilirea unei despăgubiri şi obligarea pârâţilor la plata acesteia“, conform magistraţilor.
 
În final, Municipiul Constanţa a mai arătat că cele 50 de milioane de euro vor permite, printre altele, implementarea unei soluţii alternative (ca urmare a imposibilităţii de implementare a celei stabilite prin Memorandumul Guvernului României) pentru asigurarea securităţii furnizării serviciului public de alimentare cu energie termică în municipiul Co
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța a pierdut procesul în care solicita 50 de milioane de euro. Decizia este definitivă

22 Mar 2021 2342

Municipiul Constanţa încearcă și la Curtea de Apel Galați. Cere 50 de milioane de euro. De la cine și pentru ce

09 Jan 2021 1234

Municipiul Constanţa a pierdut un proces cu o miză de 50 de milioane de euro!

20 Nov 2020 1664

Municipiul Constanţa ar putea să primească 50 de milioane de euro. Iată când și în ce dosar

09 Nov 2020 1821

Mai mulți judecători de la Înalta Curte cer să iasă la pensie. Cine sunt și ce dosare au judecat de la Constanța

20 Aug 2020 2936

Municipiul Constanţa solicită Guvernului României 50 de milioane de euro. Urmează primul termen

13 May 2020 1752

50 de milioane de euro ar putea intra în conturile Primăriei Constanţa. Tocmai s-a decis cine va judeca dosarul

30 Dec 2019 2187

Municipiul Constanţa cere 50 de milioane de euro. Iată decizia judecătorilor

27 Mar 2019 1961

Tribunalul Galaţi poate decide azi dacă Municipiul Constanţa primeşte 50 de milioane de euro

12 Mar 2019 1686

Constanţa mai are de aşteaptat până află dacă primeşte 50 de milioane de euro

05 Dec 2018 1439

Astăzi s-ar putea decide dacă Municipiul Constanţa primeşte 50 de milioane de euro

13 Nov 2018 1830

Celebrele datorii istorice Curtea de Apel Galaţi decide dacă Municipiul Constanţa primeşte 50 de milioane de euro

16 Oct 2018 1729

Primăria Constanţa ar putea primi 50 de milioane de euro. Sunt vizate datoriile istorice. Ce au decis judecătorii

06 Oct 2018 2550

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău caută soluții pentru a rezolva criza apei calde

27 Sep 2018 2593

Clasare de la DNA Constanţa! Solicitare de ultim moment în dosarul în care Municipiul Constanţa cere 50 de milioane de euro

23 Aug 2018 1906