Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău caută soluții pentru a rezolva criza apei calde

După ședința Consiliului Local Municipal Constanța, primarul Decebal Făgădău susține o conferință în cadrul căreia analizează situația ivită între CET și RADTE. 

”CET este o societate nouă înființată în 2014, cu alte cuvinte nu existe relații economice istorice, iar prin urmare nici datorii istorice. De cand s-au înființat le-am platit la zi. Datoria istorică nu face referire la actuala Electrocentrale SA. Acum ne pun pe noi primarii, constățenii să plătim ce nu au plătit ei la centru. Este coșmarul tuturor primarilor. Acum ne amenință în prag de iarnă ca ne închid robinetul. Mi-am dat seama ca vorbesc singur. După ce am incercat instituțional, acum voi incerca public. RADET nu recunoaște nicio datorie către Electrocentrale. Suntem in instanta. Primăria Constanța a plătit în avans. Nu avem datorii nici la RADET, nici la Electrocentrale. 

Este responsabilitatea Ministerului Energiei, iar Electrocentrale are datorii către toate lumea. Electrocentrale SA este 100% a Ministerului Energiei. Ni se spun povesti. Adevarul despre performanta CET Constanța. În 98 vindea 10-15% din toată capacitatea, în 2018, RADET e singurul client. 

Modul de gestionare al Ministerului este falimentar. Știu doar sa numeasca consilii de administrație. Îi rog să își asume. Eu voi cauta solutii și voi convoca de îndată CLM să adoptăm pentru anul asta o soluție de moment. Fac apel la cei de la CET care încasează bani și dau comunicate sa-si asume. Salvarea trebuie să vină de la Ministerul Energiei. Voi informa prefectul și mă voi adresa premierului, pentru a rezolva situația de la Constanța. 

Domnilor de la centru hotarati-va ce vreti sa faceti. Ministerul Energiei trebuie sa-si asume falimentul acestor ceturi. Sunt îngrijorat și în ceea ce privește caldura și speram sa rezolvam cat mai repede criza apei calde” - a declarat primarul Decebal Făgădău. 

Mai multe amănunte în ediția de mâine ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amânare în dosarul în care municipiul Constanța și Consiliul Local au fost date în judecată de lichidatorul judiciar al falimentarului RADET!

28 Feb 2024 963

Falimentul RADET Constanța, amânat pentru anul 2024! În ce stadiu este dosarul în care se cere tragerea la răspundere pentru situației regiei

07 Oct 2023 3538

Termoficare Constanța anunță când revine apa caldă. Vezi dacă te afli printre cei vizați

14 Aug 2023 995

Se cere tragerea la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET Constanța! S-a fixat ziua pronunțării

12 Jun 2023 2082

Al patrulea împrumut acordat pentru Termoficare Constanta SRL de la înființare! Restanțele de plată către Electrocentrale Constanța SA se apropie de 80 de milioane de lei(DOCUMENTE)

15 Feb 2023 1774

Încă o avarie la Constanța! Țâșnește apă fiartă din asfalt pe strada Semănătorului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

31 Jan 2023 2237

RADET Constanța, în faliment! Noul termen al dosarului, în aprilie

14 Jan 2023 2329

Proces pe circa nouă hectare de teren, din Constanța, pe masa judecătorilor de la Tribunal. Dosarul se deschide azi!

09 Jan 2023 1779

Mai există fezabilitate pentru noul CET promis constănțenilor?

24 Nov 2022 2165

Un fost candidat la Primăria Constanța s-a retras dintr-o firmă. Societatea a fost preluată de o rudă, ex-administrator al falimentarei RADET

01 Nov 2022 2652

Consiliul Local Constanța, dat în judecată de lichidatorul judiciar al RADET! Iată ce se cere

29 Oct 2022 1717

RADET Constanța, în faliment! Se cere tragerea la răspundere a fostelor organe de conducere! Anunțul tribunalului

15 Sep 2022 4928

Avarie majoră pe rețeaua de apă caldă din municipiul Constanța. Nu a fost reluată furnizarea apei calde după revizia de două săptămâni

01 Sep 2022 2753

UPDATE Avarie Termoficare în municipiul Constanța în apropierea Spitalului de Boli Infecțioase. Mai multe cartiere, fără apă caldă (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Jul 2022 3173

Întreruperi ENEL în județul Constanța Mai multe autoservice-uri, punct termic RADET și Stația de Taxare pod Vadu Oii, fără curent electric

15 Jun 2022 1470