Municipiul Constanţa, vizat direct Proces pentru 91 de milioane de euro. S-a sesizat Curtea Constituţională

Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi vor redeschide, zilele următoare, procesul municipalităţii Constanţa cu societatea de salubrizare Polaris.
 
La termenul trecut, judecătorii din Iaşi au admis cererea de sesizare formulată de apelanta Polaris M Holding SRL şi au dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24, alin. 4 din Legea nr. 554/2004.
 
Totodată, instanţa a respins cererea de suspendare a judecării cauzei şi a revenit asupra probei cu expertiza contabilă, apreciind că nu mai este utilă soluţionării cauzei.
 
Amintim că, la jumătatea lunii aprilie 2017, în primă instanţă, Tribunalul Iaşi a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta SC Polaris M Holding SRL în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa. „Fixează suma definitivă datorată de pârâtă reclamantei, cu titlu de penalităţi de întârziere datorate pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu sentinţa nr. 2605/2012/c.a. din data de 20.11.2012 (pronunţată în dosarul nr. 1560/118/2012), pentru perioada 1.02.2013-7.03.2016, la suma de 413.187.664,48 de lei“, conform minutei judecătoreşti.
 
413.187.664,48 de lei reprezintă echivalentul a aproximativ 91.000.000 de euro. În plus la această sumă se adaugă şi aproximativ 14 milioane de euro, valoarea iniţială a inflaţiei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța, la judecată cu inculpații din dosarul Polaris! Proces cu o miză de aproape 40 de milioane de euro. Pronunțarea, azi

08 Oct 2023 2661

40 de milioane de euro Radu Mazăre, Eduard Martin și Polaris, chemați la proces de Municipiul Constanța prin Primar

10 Mar 2022 8938

Polaris M Holding, precizări despre reciclarea obiectelor din sticlă

24 Jun 2021 1819

Consiliul Municipal Constanţa votează prelungirea contractului cu Societatea de Avocaţi „Trandafir şi Asociaţii“. Vezi de ce! (document)

24 Sep 2018 1764

Sentinţa zilei vine azi de la Iaşi. Constanţa, proces cu o miză de peste 100 de milioane de euro

21 May 2018 2094

Municipiul Constanța, proces de peste 100 de milioane de euro. Când se vor pronunța judecatorii

08 May 2018 2461

Proces important pentru Constanţa. Azi un nou termen pentru 91 de milioane de euro

10 Apr 2018 2749

Se reia procesul dintre Polaris şi Municipiul Constanţa. Miza - peste 100 de milioane de euro (document)

16 Mar 2018 2113

Iată ce s-a decis! Curtea Supremă a luat o hotărâre în procesul dintre societatea de salubrizare Polaris şi Constanţa

24 Feb 2018 1527

Înalta Curte, sesizată în procesul dintre Polaris şi Municipiul Constanţa. Ieri, primul termen

23 Feb 2018 1750

Înalta Curte „intervine“ în procesul dintre Polaris şi Municipiul Constanţa

18 Dec 2017 2280

Decizia este definitivă Procesul dintre Polaris şi municipiul Constanţa a fost suspendat

15 Nov 2017 1768

Cel mai important proces al Municipiului Constanţa. Dosarul va fi redeschis azi

15 Nov 2017 2904

UPDATE. Procesul Polaris M Holding cu municipiul Constanţa, termen azi la Iaşi

01 Nov 2017 2152

Polaris M Holding, la judecată cu Municipiul Constanţa. Ce se va întâmpla azi la Curtea de Apel Iaşi

18 Oct 2017 3836