O nouă hotărâre prin care judecătorii din Constanța explică de ce nu l-au autorizat pe primar să desființeze lucrările nelegale de la o biserică din oraș (DOCUMENT)

  • Hotărârea are numărul 6662/2022 și a fost pronunțată în dosarul 30159/212/2021, cauză deschisă de Primarul Municipiului Constanța, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Biserica Parohia Palazu Mare II.
  • În Secțiunea Document puteți consulta Hotărârea 6662/2022 a Judecătoriei Constanța.
 
Magistrații Secției Civile a Judecătoriei Constanța au motivat recent o nouă hotărâre prin care explică de ce au refuzat să dea curs solicitării primarului de a fi autorizat să desființeze lucrările apreciate ca nelegale de la o parohie din oraș.
 
Hotărârea are numărul 6662/2022 și a fost pronunțată în dosarul 30159/212/2021, cauză deschisă de Primarul Municipiului Constanța, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Biserica Parohia Palazu Mare II.
 
Dosarul avea ca obiect „autorizare desființare lucrări (Legea 50/1991)“ și, la data de 3 iunie 2022, instanța a respins cererea primarului.
 
Se arată în motivarea acestei decizii că în susținerea cererii, primarul a arătat „în esență, faptul că pârâta nu s-a conformat obligației de a obține autorizația de construire pentru lucrările edificate în mod nelegal în termen de 90 de zile de la aplicarea sancțiunii prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravențiilor nr. ############.02.2019 şi nici nu a desființat lucrările nelegal realizate“.
 
Totuși, au spus judecătorii, lucrurile s-au schimbat în timpul procesului:
 
„În cursul judecății, pârâta (nr., parohia) a dovedit însă că a obţinut autorizație de construire pentru lucrările nelegal realizate, pentru care a fost sancționată prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravențiilor seria DGPL nr. ## # #########.02.2019. În acest sens, ambele părţi au depus la dosar autorizația de construire nr. 258/17.03.2022 emisă de Primarul Municipiului Constanţa“.
 
„Întrucât pârâta a obţinut autorizația de construire pentru lucrările nelegal realizate, cererea reclamantului prin care a cerut obligarea pârâtei la desființarea acestora a rămas fără obiect“, a spus Judecătoria Constanța.
 
„Faţă de aceste considerente, instanţa va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul municipiului Constanţa în contradictoriu cu pârâta Biserica Parohia Palazu Mare II, ca rămasă fără obiect“, potrivit Hotărârii 6662/2022 a Judecătoriei Constanța.

 
Amintim, în proces, erau vizatelucrări constând în „realizare grup sanitar având fundație şi stâlpi din beton armat cu zidărie perimetrală din cărămidă, cu acoperiş tip şarpantă din lemn şi învelitoare din tablă în suprafaţă de aproximativ S= 9 mp pe latura de est“.
 

În continuare, lucrările constatate a fi fost realizate fără autorizație au fost reprezentate de „lumânărar din tablă în suprafață de aproximativ S - 12 mp şi intrare în demisol prin realizarea unui amreu cu scări de acces cu stâlpi şi cadre din beton armat, zidărie perimetrală din BCA, acoperiş tip şarpantă din lemn şi învelitoare din tablă în suprafaţă de aproximativ S= 90 mp, pe latura de sud“.
 
De asemenea, s-a constatat și „extinderea demisolului existent pe latura de vest (în zona pridvorului) la intrarea principală în suprafață de aproximativ S= 76 mp şi realizare scări acces intrare principală lăcaş cult peste demisolul extins“.
 
Totodată, Parohia Palazu Mare II a fost obligată să-i achite primarului cheltuielile de judecată în suma de 20 de lei, taxa judiciară de timbru.
 
În Secțiunea Document puteți consulta Hotărârea 6662/2022 a Judecătoriei Constanța.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – reust.ro – Hotărârea 6662/2022
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primarul Constanței, la judecată cu o biserică din oraș! Ceruse autorizare pentru desființarea lucrărilor de la parohie. Cum s-a terminat procesul
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 316

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 310

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 570

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 429

LIVE VIDEO-TEXT Alegeri 2024 Este oficial - Stelian Ion și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 737

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 351

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1124

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 358

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1295

În anul 2024, cartierul Palas din Constanța, praf și mocirlă după o simplă ploaie!

21 Apr 2024 496

Candidații PSD Constanța au participat la „Primăvara speranței în lupta cu boala Parkinson“

20 Apr 2024 687

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 567

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 552

Termoficare Constanța Revine apa caldă în municipiu!

19 Apr 2024 950

Decizie a Curții de Apel Constanța în procesul dintre UAT Isaccea și JT Grup SRL

18 Apr 2024 545