Portul Tomis, mărul discordiei între CN APM Constanța și societatea Tomis Marina Management SRL

  • Sunt deschise mai multe procese legate de situația Portului Tomis
  • Cel mai recent dosar a fost deschis la Curtea de Apel Constanța
  • Tomis Marina Management cheamă în judecată CN Administrația Porturilor Maritime Constanța
  • Într-un alt dosar CN APM Constanța încearcă anularea deciziei Consiliului de Arbitraj cu privire la contractul de cesionare a Portului Turistic Tomis
 
Tomis Marina Management cheamă, din nou, în instanță Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, obiectul fiind conflict de competență. Dosarul la care facem referire, 317/36/2021, a fost înregistrat pe 19 iulie la Curtea de Apel Constanța, pe secția a II-a civilă.
 
A fost stabilit și primul termen în dosarul la care facem referire pentru data de 19.08.2021, ora 11.00. Totodată, în urmă cu o lună, CN APM Constanța a chemat în judecată societatea Tomis Marina Management, pentru acțiune în anulare a hotărârilor arbitrale, dosar care a fost înregistrat tot la Curtea de Apel Constanța pe 28 iunie 2021.
 
Toate aceste acțiuni vin în urma dosarului 4628/118/2020 prin care Tomis Marina Management a chemat CN APM Constanța în instanță cu privire la contractul de concesionare a Portului turistic Tomis. Atunci, Tribunalul Constanța a decis următoarele: „Solutia pe scurt: Dosar nr. 4628/118/2020* Hot. 23.03.2021 Respinge ca nefondată excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a invoca în cauză convenţia arbitrală, excepţie ridicată de pârâta C.N. A.P.M. S.A. Constanţa. Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti – secţia a II – a Civilă a Tribunalului Constanţa. Declină soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial şi Maritim Constanţa de pe lângă C.C.I.N.A. Constanţa. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.03.2021”.
 

Ce a cerut Tomis Marina Management în instanță

 
Conform Rolii.ro, la data de 10.08.2020, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Tomis Marina Management S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C.N. A.P.M. S.A. Constanța, prin care a solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractului administrativ de închiriere infrastructură de transport naval (aferentă contractului de închiriere nr. 3849 – CHI – 01/17.12.2004), conform O.G. nr. 22/1999 și O.U.G. nr. 86/2007, astfel cum au fost modificate de Legea nr. 235/2017, respectiv: prin închirierea pe o durată egală cu perioada rămasă până la amortizarea integrală a investițiilor realizate de reclamantă în baza contractului de închiriere în derulare, respectiv până în decembrie 2023 (art. 35 alin. 3 din O.G. nr. 22/1999); prin închirierea integrală a infrastructurii de transport naval aferentă contractului de închiriere nr. 3849 – CHI – 01/17.12.2004, obiectul închirirerii urmând a cuprinde dreptul de folosință a 19.190 mp teren domeniul public, dreptul de folosință a 19.190 mp platformă, suprastructură proprietate privată a pârâtei, punerea la dispoziție a bunurilor domeniu public, constând în cheuri, acvatoriu, diguri, muzuare, taluz, dreptul de utilizare neexclusivă a tuturor bunurilor de interes comun (art. II alin. 5 din O.U.G. nr. 86/2007, art. 40 ind. 1 din O.G. nr. 22/1999); prin închirierea la un tarif care să nu depășească valoarea actuală de închiriere din contractul nr. 3849 – CHI – 01/17.12.2004, respectiv 5.206 euro/lună; prin închirierea pe baza unui contract cadru de închiriere, fără aplicarea ofertei de referință CNAPM nr. Xxxxx/05.09.2018 (art. 40 ind. 1 O.G. nr. 22/1999, art. II alin. 5, 6, 8, 9 din O.U.G. nr. 86/2007; sub sancțiunea unei penalități aplicabile pârâtei, în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere în încheierea contractului la care este reclamanta îndreptățită; cu cheltuieli de judecată.
 
Legala citată, la data de 18.09.2020, pârâta C.N. A.P.M. S.A. Constanța a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată. Prin notele scrise din data de 08.03.2021, iar, ulterior, la termenul de judecată din data de 09.03.2021, reclamanta a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești – secția a II – a Civilă a Tribunalului Constanța, solicitând declinarea soluționării cauzei în favoarea Curții de Arbitraj Comercial și Maritim Constanța de pe lângă C.C.I.N.A. Constanța.
 
La Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim Constanța de pe lângă C.C.I.N.A. Constanța a fost declarată câștigătoare Tomis Marina Management  SRL. Legal, Portul Constanța a contestat în instanță decizia Curții de arbitraj.
 

Primăria vrea să preia Portul Turistic Tomis

 
Consilierii locali constănțeni au votat la ședința din data de 3 iunie, un proiect de hotărâre pentru ca Municipalitatea să preia Portul Turistic Tomis. A mai fost o astfel de tentativă la începutul acestui an, însă Prefectura Constanța a decis că este ilegală hotărârea, pentru că nu au fost respectați pașii legali pentru a fi votată o astfel de hotărâre. Motivul este demararea lucrărilor de reabilitare a acestuia. Portul Tomis face parte din domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Transporturilor și In frastructurii fiind inclus în HG nr 1705 din 2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al Statului. Imobilul este înscris în cartea funciară Constanța nr. 2213252.
 
Conform planului primăriei, se are în vedere reabilitarea zonei Peninsulare a municipiului Constanța, a obiectivelor istorice, dar și a celor turistice aflate în această zonă. Motivul este demararea lucrărilor de reabilitare a acestuia. Portul Tomis face parte din domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Transporturilor și In frastructurii fiind inclus în HG nr 1705 din 2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al Statului. Imobilul este înscris în cartea funciară Constanța nr. 2213252.

 
Conform planului primăriei, se are în vedere reabilitarea zonei Peninsulare a municipiului Constanța, a obiectivelor istorice, dar și a celor turistice aflate în această zonă.
 

Despre Tomis Marina Management SRL

 

Societatea a fost înființată în anul 2010, având sediul social în municipiul Constanța, pe strada Lebedei, județul Constanța. Asociații firmei sunt Aterina Global SRL și Euromarina SRL, ambele cu 50% cotă de participare la beneficii și pierderi. Administrator este Surmen Șeref.
 
Conform raportării pe anul 2020, firma a avut un număr de 10 salariați, la o cifră de afaceri de 4.031.692 lei, cu un profit de 918.075 lei. Surmen Șeref mai este asociat (2%) în firma Alfabe Construction SRL. Aterina Global SRL este asociată în următoarele societăți: Aqualand SRL, Blue Beach SRL, IC Development SRL și MM Reciclyng SRL.
 

Despre Euromarina SRL

 
Societatea a fost înființată în anul 2007, cu sediul tot pe strada Lebedei, din municipiul Constanța. Asociați în firmă sunt: Surmen Suat (37,5%), Kerim Kalgay Mehmet (30%), Surmen Seref (27,5%), Hasan Malik Kececioglu (2,5%) și Mustafa Nihat Demirel (2%). Administratori sunt Surmen, Surmen Seref, Hasan Malik Kececioglu și Mustafa Nihat Demirel.
 
În 2020, firma a raportat o cifră de afaceri de 0 lei, cu niciun angajat, la un profit de 573.994 lei.
 

Despre Aterina Global SRL

 
Societatea a fost înființată în anul 2019, cu sediul social tot pe strada Lebedei din municipiul Constanța. În firmă, asociați sunt GKL Engineering LTD, firmă din Nicosia, Cipru, care deține 99% din capitalul social, cât și Nicoleta Dogaru, asociat cu 1%. Nicoleta Dogaru este și administratorul firmei. În anul 2020, firma a raportat 2 angajați, la o cifră de afaceri de 0 lei, cu o pierdere de 132.324 lei.
 
GKL Engineering LTD mai este asociat în firma constănțeană Seaside Estate Company SRL, unde administrator este Marius Cristian Coman, finul lui Sorin Strutinsky.
 
Facem precizarea că Aterina Global SRL a deținut, în trecut, acțiuni la Garden Shop Services SA (fosta Pomacost), compania care întreținea spațiile verzi din municipiu.
 

Sisteme Internaţionale de Afaceri SA

 
Afacerea privind concesionarea Portului Turistic Tomis către societatea Tomis Marina Mangagement SRL îşi are începutul în 2005, când primarul municipiului Constanţa era Radu Mazăre. La acel moment, sub conducerea lui Gheorghe Moldoveanu, Administraţia Porturilor Maritime a concesionat Portul Turistic Tomis, pentru 25 de ani, firmei Sisteme Internaţionale de Afaceri SA.
 
SIA este unul dintre afacerile lui Valentin Gheorghe Ionescu, un apropiat al tandemului Mazăre-Constantinescu. Afacerea a fost considerată extrem de controversată la vremea respectivă. În 2005, SIA era deţinută, în proporţie de 80%, de Valentin Gheorghe Ionescu. În afacerea „Marina Tomis“ a intrat, în 2007, SC Sisteme Integrate de Afaceri, transformată, pe 8 octombrie 2007, la numai trei luni de la înfiinţare, în SC Tomis Marina Management. Rolul primit: antreprenor general al lucrărilor. Evident, acţionar în noua societate era şi este în continuare SIA, firma deţinută de Valentin Gheorghe Ionescu, alături de Euromarina, care a intrat puţin mai târziu în business.
 
De menţionat este că, în 2005, anul închirierii, s-a vehiculat faptul că redevenţa pe care SIA o plăteşte pentru Portul Turistic Tomis este de numai „câteva mii de euro pe lună“, sumă infimă pentru importanţa obiectivului închiriat. Aşadar, în AGA din 15 februarie 2008, Sisteme Internaţionale de Afaceri, reprezentată de Alina Ionescu, şi SC Euromarina SA, prin Hasan Malik Kececioglu şi Mustafa Nihat Demirel, decide cooptarea societăţii turce în afacere, dar numai „la data vărsării efective a contribuţiei la capitalul social“, care avea să aibă loc „la sfârşitul zilei de 22.02.2008“. Cum turcii şi-au ţinut promisiunea, Euromarina a ajuns să deţină 50% din afacerea „Marina“.
 
 
 Citește și 

Decizii importante ale turcilor de la Euromarina, cei care dețin 50% din afacerea Portul Turistic Tomis
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie 57% dintre participanți consideră oportună restricționarea circulației rutiere în Portul Tomis - faleza Cazino

02 Aug 2021 241

Sondaj de opinie Considerați oportună restricționarea circulației rutiere în Portul Tomis - faleza Cazino?

26 Jul 2021 1400

Bărbat, scos din mare, în Portul Tomis, zona Cazino. Medicii au declarat decesul (galerie foto+video)

24 Jul 2021 3932

Constănțeanul supărat. Degradarea pavelelor din zona veche a orașului trecută cu vederea de autorități! (galerie foto)

24 Jul 2021 921

Liber la plimbare! Zona de promenadă din Portul Tomis, redată circulației pietonale

22 Jul 2021 634

Dosarul terenurilor din Portul Tomis! S-a stabilit primul termen! Inculpați, Decebal Făgădău și Marcela Enache

22 Jul 2021 1077

Vaccinare la liber în Portul Turistic Tomis din municipiul Constanța

15 Jul 2021 634

Decizii importante ale turcilor de la Euromarina, cei care dețin 50% din afacerea Portul Turistic Tomis

30 Jun 2021 7847

Decebal Făgădău și Marcela Enache, trimiși în judecată în dosarul terenurilor din Portul Tomis! Judecătorii s-au pronunțat ieri definitiv

30 Jun 2021 2764

Fotoreportaj Yachturi care mai de care mai scumpe „au răsărit” în Portul Turistic Tomis

23 Jun 2021 4000

Fotoreportaj Începe furtuna. Cum arată cerul în Portul Constanța

22 Jun 2021 2923

Ședință secretă! Dosarul terenurilor din Portul Tomis, termen azi la Curtea de Apel Constanța

22 Jun 2021 783

Bărbat agitat și înarmat, imobilizat de polițiștii constănțeni

21 Jun 2021 2041

CT BUS anunță Se introduce linia CITY TOUR. Ce cuprinde circuitul și care este prețul unei călătorii. Traseul 100 devine 100M

16 Jun 2021 1499

Inculpați, Decebal Făgădău și Marcela Enache Curtea de Apel, anunț în dosarul terenurilor din Portul Tomis

08 Jun 2021 1445