Primar din Prahova, condamnat definitiv la Constanţa pentru inducere în eroare a organelor judiciare

Verdict definitiv la Constanţa pentru un primar din Prahova! Acesta a condamnat ieri, la Curtea de Apel Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare. În sarcina acestuia, magistraţii au stabilit un an şi patru luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit la doi ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Primarul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, în 2016.
 
Conform rechizitoriului, în luna noiembrie 2011, inculpatul a fost surprins pe drumul Constanţa - Tulcea de un echipaj al Poliţiei Rutiere Tulcea, conducând un automobil cu viteza aproximativă de 140 de kilometri pe oră. După ce a fost tras pe dreapta, şoferul a susţinut la faţa locului că unul dintre poliţişti i-ar fi cerut suma de 20.000 de lei, pentru a scăpa de sancţiune. Mai mult decât atât, cel în cauză ar fi postat în mijlocul drumului şi ar fi încercat să oprească şi alţi participanţi la trafic. Pentru că nu a avut succes, inculpatul s-ar fi pus în faţa autospecialei de poliţie în timp ce aceasta era pusă în mişcare. În acest context, inculpatul a susţinut că poliţistul care se afla la maşina autospecialei ar fi ambalat motorul maşinii şi ar fi încercat să dea cu maşina peste el, însă oamenii legii prezenţi la faţa locului au susţinut contrariul.
 
După ce a fost sancţionat, şoferul a formulat o reclamaţie pe numele celor trei poliţişti care formau echipajul din teren, oamenii legii fiind acuzaţi de luare de mită, tentativă de omor calificat şi deosebit de grav şi abuz în serviciu.
 
În urma cercetărilor specifice, atât procurorii DNA Constanţa, cât şi cei ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au dispus clasarea plângerilor, pe motiv că faptele descrise în plângere nu există.
 
Ulterior, unul dintre poliţiştii vizaţi de plângere a solicitat ca inculpatul să fie cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.
 
Trimis în judecată pentru această infracţiune, inculpatul s-a ales cu un an şi patru luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit la doi ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Totodată, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă (...), poliţist, şi a dispus obligarea inculpatului către omul legii la plata sumei de 5.000 de lei, reprezentând daune morale.
 

Ieri, Curtea de Apel Constanţa a menţinut decizia Judecătoriei Tulcea.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Tulcea Dosar penal pentru inducerea în eroare a organelor judiciare și mărturie mincinoasă

07 Aug 2023 1034

Un cunoscut procuror din România, achitat! S-a stabilit primul termen în apel

21 Nov 2022 1496

Un tânăr din Constanța și-a înscenat propria tâlhărie. Pentru a fi credibil, s-a tăiat în zona gâtului. A fost condamnat

17 Oct 2019 1236

Un tânăr din Constanţa şi-a produs răni singur şi a declarat că a fost tâlhărit. Cum a fost prins cu minciuna de anchetatori

07 Jun 2019 1492

DIICOT Cetățean turc, reținut pentru trafic internațional de droguri de mare risc. Ce alte acuzații i se mai aduc

15 Feb 2019 1272

Unul dintre dosarele lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, se întoarce la DNA

17 Jan 2019 4401

DNA Constanţa, reacţie oficială în cazul lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

04 Oct 2018 2539

Poliţişti de la Rutieră, reclamaţi la DNA Constanţa „Victima“ este un primar din Prahova. A fost condamnat

08 Aug 2018 6719

PÎCCJ a dispus punerea în mişcare a urmăririi penale faţă de procurorul Lucian Onea

25 Jul 2018 1484

Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu vor fi cercetați sub control judiciar

25 Jul 2018 2007

Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea, audiat de procurorii de la Parchetul General

17 Jul 2018 1601

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, şedinţă secretă, azi, la Curtea de Apel

15 Jun 2018 2415

Ultimă oră! Mircea Negulescu și Lucian Onea, urmăriți penal pentru infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare

24 May 2018 2244

Fostul procuror DNA Mircea Negulescu, citat la Parchetul General

24 May 2018 1640

Unul dintre dosarele lui Teodosie Petrescu, deschis pe 15 iunie

02 May 2018 1910