Proces pentru Catedrala Eroilor „Sfânta Treime“, de la Casa de Cultură! Curtea de Apel Constanța deschide azi dosarul


 
  • Cazul va fi analizat astăzi, de la ora 9.00, de completul C2 Recurs al Secției de contencios administrativ și fiscal.
  • Procesul a fost deschis de Asociația Constanța Altfel, care a cerut anularea autorizației, solicitarea fiind respinsă de Tribunalul Constanța, în primă instanță.
  • Magistratul Marilena Mircioi, din compunerea completului C2 Recurs, a formulat o cerere de abținere în cauză, dat fiind că a soluționat dosarul și la fond, când își desfășura activitatea în cadrul Tribunalului Constanța.
  • Cererea sa a fost admisă de Completul de incidente procedurale al Secției de contencios administrativ și fiscal.
 
Astăzi, la Curtea de Apel Constanța, continuă procesul în care s-a solicitat anularea Autorizației de construire a Catedralei Eroilor „Sfânta Treime“, de lângă Casa de Cultură din Constanța!
 
Cazul va fi analizat astăzi, de la ora 9.00, de completul C2 Recurs al Secției de contencios administrativ și fiscal.
 
Amintim, procesul a fost deschis de Asociația Constanța Altfel, care a cerut anularea autorizației.
 
În primă instanță, Tribunalul Constanța a decis însă să respingă acțiunea.
 
Hotărârea Tribunalului a fost contestată de Asociația Constanța Altfel, la Curtea de Apel Constanța, astfel că instanța de control urmează să analizeze astăzi, la rândul său, dosarul.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, potrivit datelor oficiale, Asociația a solicitat tribunalului să se dispună anularea Autorizației de construire nr. 201/08.02.2019 eliberată în beneficiul Arhiepiscopiei Tomisului – Parohia Sfânta Treime având ca obiect „Continuare lucrări aprobate cu AC nr. 1/03.01.2013 „Construire Catedrala Eroilor“, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
 
Decizia Tribunalului Constanța
 

Prin Hotarârea nr. 1416/2020, din 04.11.2020, Tribunalul Constanța a respins cererea formulată de reclamanta Asociaţia Constanţa Altfel în contradictoriou cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Arhiepiscopia Tomisului şi Parohia Sfânta Treime, ca lipsită de interes.
 
Dosarul a fost soluționat inițial, potrivit datelor noastre, de completul prezidat de Marilena Mircioi, judecător în cadrul Secției Contencios, administrativ fiscal din Tribunalul Constanța.

 
Amintim că în luna octombrie 2019, judecătorii de la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa au admis cererea Asociaţiei „Constanţa Altfel“ şi au decis suspendarea executării autorizaţiei nr. 2018/08.02.2019 emisă de Primăria Constanţa pentru Arhiepiscopia Tomisului şi Parohia „Sfânta Treime“, situată în parcul de la Casa de Cultură din Constanţa.
 
În anul 2007, s-a început construcţia Catedralei Eroilor.
 
Catedrala are forma unei cruci greceşti, cu o suprafaţă la sol de 1344 mp, având şi două balcoane interioare, primul la cota +5 m, în suprafaţă de aproximativ 400 mp, şi al doilea la cota +10 m în suprafaţă de aproximativ 180 mp.
 
La data de 3 martie 2022, în recursul declarat de Asociația Constanța Altfel a fost formulată o cerere de abținere din partea unuia dintre judecătorii desemnați în mod aleatoriu să analizeze dosarul.
 
Este vorba despre cererea formulată de magistratul Marilena Mircioi, ce face parte din completul C2 Recurs, alături de magistrații Carmen Duță și Livia Augustina Nistor, complet căruia îi fusese repartizat aleatoriu dosarul.
 
Dat fiind că judecătorul Marilena Mircioi a soluționat dosarul și la fond, când își desfășura activitatea în cadrul Tribunalului Constanța, magistratul a formulat acum o cerere de abținere, aceasta fiind încuviințată de Completul de incidente procedurale al Secției de contencios administrativ și fiscal.
 
În aceste condiții, în locul magistratului Marilena Mircioi va intra astăzi alt judecător în dosar.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Asociația Constanța Altfel încearcă să anuleze Autorizaţia de Construire a Catedralei Eroilor „Sfânta Treime“, de lângă Casa de Cultură (document + galerie foto)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 654

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 658

CJ Constanța aprobă acordarea unui drept de uz și servitute în favoarea White Gate Industrial Park SRL pentru niște suprafețe de teren (DOCUMENT)

21 Apr 2024 1767

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 669

RAJA SA, gazdă, în cadrul Programului Național Școala Altfel, pentru elevii de la Școala Gimnazială “Remus Opreanu” din Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 407

„Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece” Asociația care în 2020 îl făcea primar pe Vergil Chițac a cerut dizolvarea la Judecătorie!

14 Apr 2024 995

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța la o școală din Năvodari

10 Apr 2024 458

1 Mai cu tradiționalii mici. Unde poți face grătar în Constanța? (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Apr 2024 851

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 939

Ziua Poliției Române Cupa Presei la Tir desfășurată la Constanța (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 548

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 843

Istoria orașului, în paragină Franzelăria Automată de Lux, uitată în timp, pe strada Cuza Vodă din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1586

MDLPA Localități din 24 de județe primesc finanțare pentru noi investiții în modernizarea infrastructurii

27 Feb 2024 560

Constănțeanul supărat Lipsa iluminatului public, în zona podului de la Agigea, un pericol pentru cetățeni. Ce spun autoritățile?

26 Feb 2024 991

Zi importantă pentru DNA Constanța! Este vizat dosarul Spitalului Municipal din Constanța (DOCUMENT)

14 Feb 2024 878