Procesele dintre Georgeta Tapangea și Primăria Constanța continuă. Municipalitatea a făcut apel într-unul dintre dosare

  • Pe 13 decembrie 2021, instanța de fond, Judecătoria Constanța, a admis plângerea contravențională, ca neîntemeiată
  • Consilierii au aprobat în decembrie proiectul privind declanșarea procedurii de expropriere a terenului Georgetei Tapangea din Tomis Nord, pe care municipalitatea dorește să fie amenajat un parc
 
Primarul municipiului Constanța, prin Direcția Generală Poliția Locală – Serviciul Disciplină în Construcții și Afișajul Stradal a făcut apel în procesul deschis de către Georgeta Tapangea, care construiește în zona Tic-Tac. Mai exact, pe 9 martie a fost depus apelul, iar pe 16 martie a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța dosarul în stadiul de apel.
 
Este vorba de dosarul 21115/212/2021. Reamintim că pe 13 decembrie 2021, instanța de fond, Judecătoria Constanța, a admis plângerea contravențională, ca neîntemeiată, după ce investitorul Georgeta Tapangea a cerut, în instanță, anularea plângerii contravenționale DGPL 50 001343 din data de 3.07.2021 întocmită de Poliția Locală Constanța.
 
Totodată, Tribunalul Constanța s-a pronunțat pe 2 februarie 2022 în dosarul 7320/118/2021, prin care Georgeta Tapangea a chemat în instanță Primăria Constanța pentru anularea unui act administrativ. Este vorba de același act pentru care investitorul constănțean a cerut suspendarea, dar a pierdut definitiv în instanță. Judecătorii Tribunalului constănțean s-au pronunțat, astfel, pe 2 februarie, dând următoarea soluție: „ Admite excepţia inadmisibilităţii. Respinge ca inadmisibilă cererea având ca obiect anulare adresă nr. 150699/30.07.2021 emisă de Primăria Constanţa – Biroul Legislaţie, Contracte, Avize de legalitate şi Legile Proprietăţii. Obligă pe reclamantă la plata sumei de 4.046 lei către pârât cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile, la Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 02.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”. Așa cum reiese, decizia nu este definitivă.
 
Reamintim că pe 20 ianuarie 2022, a avut loc un prim termen în dosarul ajuns în stadiul de recurs la Curtea de Apel Constanța, unde recurent reclamant este Georgeta Tapangea, iar intimat pârât este Primăria Municipiului Constanța. Soluția pe scurt: „Dec.civ.nr./20.01.2022 Respinge recursul ca nefondat. Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 2261 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2022”. Așadar, Georgeta Tapangea pierde definitiv procesul deschis în toamnă împotriva municipalității. Procesul a avut ca obiect suspendarea executării actului administrativ, fiind vorba de o amendă aplicată de către Poliția Locală Constanța pentru lucrările pe care le execută proprietarul terenului pe strada Cișmelei din Constanța, în zona Tic-Tac, teren ce se suprapune cu dorința municipalității de a amenaja un parc. Doar că, lucrările demarate de investitor continuă, așa cum reiese din imaginile atașate.
 

Consilierii au decis exproprierea

 
Consilierii locali s-au întrunit marți, 28 decembrie 2021, în ultima ședință ordinară din anul precent, iar pe ordinea de zi, printre altele, s-a aflat și proiectul privind declanșarea procedurii de expropriere a terenului Georgetei Tapangea din Tomis Nord, pe care municipalitatea dorește să fie amenajat un parc. Proiectul a trecut de votul consilierilor, așadar s-a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a imobilului-teren, proprietate private, în suprafață totală de 230 mp, situată pe amplasamentul obiectivului de investiții de utilitate publică și de interes local „Amenajarea unei grădini publice în cartierul Tomis Nord, zona Brotăcei-Tic-Tac din municipiul Constanța”, exproprietorul fiind municipiul Constanța, prin Consiliul Local și primar.
 
Suma estimată de expropriator aferentă despăgubirii pentru imobilul-teren în suprafață de 230 mp este de 34.500 de euro, echivalentul a 170.730,15 lei, la cursul de 4,9487 lei stability de BNR la data de 3 decembrie 2021. Despăgubirea se acordă doar pentru teren, având în vedere că s-a aprobat studiul de prefezabilitate la momentul la care construcția nu era demarată. Municipalitatea precizează în documentul său că „proprietarul terenului a edificat pe riscul său”.
 

Procesul de la Tribunalul Constanța

 
Georgeta Tapangea a chemat în instanță Primăria municipiului Constanța. Dosarul a fost înregistrat pe 12 august 2021, la Tribunal iar judecătorii s-au pronunțat în cursul zilei de 6 septembrie. Pe 30 septembrie s-a înregistrat apelul pe rolul Curții. Astfel, obiectul dosarului constă în suspendare executare act administrativ adresa 150699/30.07.2021. Soluția pe scurt dată de prima instanță a fost următoarea: „Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect suspendare executare act administrativ- formulată de reclamanta Tapangea Georgeta în contradictoriu cu Pârâta Primarul Municipiului Constanta. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Constanţa-Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi 06.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”. Este vorba de o amendă aplicată de către Poliția Locală Constanța pentru lucrările pe care le execută proprietarul terenului pe strada Cișmelei din Constanța. Din câte se pare, autorizația de construire care a fost emisă pe acel teren a expirat, iar lucrările se fac în lipsa acestuia. Georgeta Tapangea este asociat unic și administrator la Pizza Gusto SRL. Am încercat să obținem un punct de vedere de la persoana menționată, însă până la momentul redactării materialului, aceasta nu a putut fi contactată.
 
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.


 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
 

Georgeta Tapangea a pierdut un nou proces deschis împotriva Primăriei Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Soarta imobilului de la Brotăcei Maratonul proceselor Georgetei Tapangea vs. Primăria Constanța continuă. Ce au decis magistrații la ultimul termen?

14 Apr 2024 1018

Georgeta Tapangea are câștig de cauză într-unul din dosarele deschise Primăriei Constanța

25 Mar 2024 510

Georgeta Tapangea, un nou dosar deschis la Tribunalul Constanța împotriva municipalității

10 Mar 2024 508

Ultimă oră! Georgeta Tapangea victorie în instanță în fața Consiliului Local Constanța. Este vizată investiția de la Brotăcei

16 Feb 2024 819

Continuă procesul dintre Georgeta Tapangea și Consiliul Local Constanța. Este vizată investiția din zona Brotăcei

13 Feb 2024 808

Decizie nouă în procesul prin care Georgeta Tapangea dorește anularea unei hotărâri date de Consiliul Local Constanța

17 Jan 2024 785

Georgeta Tapangea, recurs în dosarul unde a pierdut în primă instanță în fața Primăriei Constanța

04 Jan 2024 714

Justiție Constanța Georgeta Tapangea pierde pe fond unul din procesele deschise Primăriei

10 Oct 2023 1018

Justiție Constanța O nouă amânare într-unul din dosarele deschise de Georgeta Tapangea împotriva Consiliului Local Constanța

10 Oct 2023 775

Noutăți în procesul deschis de Georgeta Tapangea împotriva Primăriei Constanța

12 Sep 2023 1021

Imobiliare Constanța True Blue Development și Georgeta Tapangea investesc la Valu lui Traian

18 Jul 2023 1141

Georgeta Tapangea pierde un proces deschis Primăriei Constanța. Iată decizia judecătorilor

10 Jul 2023 1450

O nouă amânare în dosarul deschis de Georgeta Tapangea Primăriei Constanța. Cere anularea exproprierii

28 Jun 2023 1183

Georgeta Tapangea pierde un proces deschis Primăriei Constanța

01 Jun 2023 1373

Georgeta Tapangea a înregistrat un nou dosar la Tribunalul Constanța. Vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac de expropriere a imobilelor proprietate privată de pe terenul din zona Brotăcei-Tic-Tac (DOCUMENTE)

13 May 2023 1789