Procesul Mara Construct. Se aşteaptă audierea martorilor


Un nou termen în dosarul în care societatea Mara Construct, care câştigase contractul pentru reabilitarea Monumentului Tropaeum Traiani, dar şi pe cel pentru salvarea şi punerea în valoare a Cetăţii Capidava, este judecată pentru o serie de infracţiuni.


Judecătorii Tribunalului Constanţa au dispus citarea pentru data de mâine a martorilor propuşi în această cauză, în vederea audierii acestora. Acuzaţiile aduse societăţii Mara Construct sunt, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii constănţeni, de constituire de grup infracţional organizat, folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, pentru obţinerea de fonduri pe nedrept, evaziune fiscală şi spălare de bani. Faptele ar fi fost săvârşite în legătură cu desfăşurarea contractelor privind reabilitarea Monumentului Tropaeum Traiani, a Cetăţii Capidava, dar şi în legătură cu contractul pentru restaurarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.


În cazul primelor două contracte, prejudiciul a fost estimat de anchetatori la 53.880.674 de lei, în timp ce în cazul MINA Constanţa, prejudiciul s-ar ridica la 8.963.612,64 de lei.


Trimise separat judecătorilor, cele două dosare au fost conexate de judecătorii Tribunalului Constanţa într-un singur proces în care, alături de Mara Construct, este judecat şi administratorul de la acel moment al firmei, Constantin Dima. Totodată, rândul acuzaţilor este întregit de alte societăţi şi persoane despre care procurorii au spus că ar fi pus umărul la crearea prejudiciilor menţionate anterior.


Potrivit rechizitoriului, faptele ce li se impută societăţii şi fostului său administrator ar fi avut loc în perioada 2011-2015, în contextul atribuirii şi executării contractelor pentru reabilitarea Monumentului Tropaeum Traiani şi pentru salvarea şi punerea în valoare a Cetăţii Capidava. Aşa cum am afirmat anterior, procesul penal desfăşurat la Tribunalul Constanţa priveşte şi contractul din 2010 pentru reabilitarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.


Consiliul Judeţean Constanţa s-a constituit parte civilă în cauză, pentru a recupera prejudiciul înregistrat.


Citeşte şi:

Mara Construct, în atenţia judecătorilor constănţeni. Martorii din proces, citaţi pentru luna februarie

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termen nou în dosarul privind reabilitarea unor monumente istorice din Constanţa! S-a cerut audierea fostei conduceri a Direcției Județene pentru Cultură

09 Oct 2023 1311

Mara Construct SRL, firma ce s-a ocupat de restaurarea Cetăţii Capidava, în faliment! Licitații fără succes!

16 Sep 2022 1801

Lipsa unui avocat a amânat procesul Mara Construct

02 Oct 2020 2019

O nouă înfățișare în procesul Mara Construct. Se așteaptă audierea martorilor

01 Sep 2020 1511

Acuzații de spălare de bani pentru contractele „Capidava“ și „Tropaeum Traian“. Când se redeschide dosarul

11 Jul 2020 1827

Bucurie prematură? Ce se află în spatele victoriei anunțate de Consiliul Județean Constanța

01 Jul 2020 3162

Anunțul Consiliului Județean Constanța legat de procesul cu Mara Construct

30 Jun 2020 2190

DNA acuză Spălare de bani și grup infracțional organizat, la reabilitarea monumentelor istorice constănțene. Procesul Mara Construct continuă

02 May 2020 1543

Bunuri sigilate și conturi supravegheate Reabilitarea monumentelor istorice județene, în atenția judecătorilor. Se așteaptă martorii

28 Apr 2020 1601

Patru ani de proces și mandate de aducere Reabilitarea monumentelor istorice din județ, în atenția judecătorilor. Martorii nu s-au prezentat pentru audieri

03 Apr 2020 2295

Mara Construct, acuzată de infracțiuni legate de reabilitarea Monumentului Tropaeum Traiani și a Cetății Capidava. Ce se întâmplă cu dosarul

31 Mar 2020 1272

Dosarul privind reabilitarea Cetăţii Capidava, a monumentului Tropaeum Traiani şi a Muzeului de Istorie, amânat pentru luna viitoare

07 Feb 2020 1553

Mara Construct, în atenţia judecătorilor constănţeni. Martorii din proces, citaţi pentru luna februarie

17 Jan 2020 1767

Cum încearcă Judeţul Constanţa să recupereze banii de la Mara Construct. Cât s-a cerut, cât s-a dat, cine e nemulţumit

10 Dec 2019 2621

Contractele Capidava şi Tropaeum Traiani Bunurile Mara Construct, sigilate. Firma nu are voie să scoată bani din bancă

26 Nov 2019 2800