Răsturnare de situație Dosarele în care o importantă instituție din județ și-a dat în judecată fostul șef se întorc la Tribunal! (MINUTA)

  • Curtea de Apel Constanța a decis ca cele trei dosare să se întoarcă la prima instanță, pentru rejudecare.
  • Este vorba despre dosarele cu indicativele 8348/118/2021, 8350/118/2021 și 8352/118/2021, aflate pe rolul Secției I Civile a Curții de Apel, în care Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța este apelant reclamant, iar Adrian George Gâmbuțeanu este intimat pârât.
 
Decizie de ultim moment a Curții de Apel Constanța în trei dintre dosarele care îl vizează pe Adrian George Gâmbuțeanu, fostul șef al RAJDP Constanța, dat în judecată de instituția pe care a condus-o!
 
Judecătorii de la Curte au admis apelurile declarate de reprezentanții instituției împotriva hotărârilor primei instanțe, care respinsese acțiunile pentru recuperarea banilor de la fostul șef ca fiind prescrise.
 
Acum, Curtea de Apel Constanța a decis ca cele trei dosare să se întoarcă la prima instanță, pentru rejudecare.
 
Este vorba despre dosarele cu indicativele 8348/118/2021, 8350/118/2021 și 8352/118/2021, aflate pe rolul Secției I Civile a Curții de Apel, în care Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța este apelant reclamant, iar Adrian George Gâmbuțeanu este intimat pârât.
 
În minutele hotărârilor pronunțate acum de Curtea de Apel se arată că instanța admite apelul.
 
Astfel, judecătorii au anulat sentințele civile pronunțate de Tribunalul Constanța și au trimis dosarele spre rejudecare, la aceeași instanță.
 
Decizia Curții de Apel este definitivă.
 
Amintim, Tribunalul Constanța hotărâse să respingă acțiunile deschise în instanță de RAJDP împotriva fostului șef pentru recuperarea banilor ca fiind prescrise.

 
Astfel, în dosarul 8348/118/2021, Gâmbuțeanu a fost acționat în instanță pentru recuperarea sumei de 2.200.200 de lei, în dosarul 8350/118/2021 suma se ridică la 17.152.259 de lei, iar în dosarul 8352/118/2021 suma solicitată de RAJDP este de 1.294.245 de lei.
 

Acum, cele trei dosare vor fi reînregistrate pe rolul Tribunalului Constanța, Secția I Civilă, pentru a se analiza solicitările formulate de RAJDP pentru recuperarea banilor pretinși.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
RAJDP Constanța, acțiune în forță, la Curtea de Apel Constanța împotriva unui fost director
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Drumuri Județene Constanța SA repară drumul pietruit DC19 Cerchezu-Măgura. Contract de aproape 180.000 de euro cu Primăria Cerchezu (DOCUMENT)

20 Mar 2024 665

Fostul director executiv tehnic al Drumuri Județene Constanța SA, la un pas să își reia funcția, dar să primească și daune morale! Decizia, atacată în apel (MOTIVARE)

19 Mar 2024 2125

RAJDP Constanța, lovitură în instanță în procesul cu Adrian Gâmbuțeanu, fostul director

08 Mar 2024 610

Adrian Gâmbuțeanu, fost director al RAJDP Constanța, răspuns pozitiv de la Curtea de Apel! Avea de achitat aproape 2.000 de euro, taxă de timbru (MINUTA)

23 Feb 2024 732

RAJDP Constanța pierde definitiv unul dintre procesele intentate fostului director, Adrian Gâmbuțeanu. Regia cerea peste 5,34 milioane de euro! (MINUTA)

15 Feb 2024 654

Fostul director Gâmbuțeanu, apel în dosarul în care a fost obligat să achite circa 300.000 de euro RAJDP Constanța

11 Jan 2024 751

Dosar deschis de RAJDP Constanța fostului director Gâmbuțeanu, rejudecat la Curtea de Apel

17 Dec 2023 688

Procesul RAJDP Constanța contra unui fost director, amânat de Curtea de Apel

01 Dec 2023 779

Marinela Mitan, unul dintre cei mai cunoscuți judecători de la Tribunalul Constanța, iese la pensie

26 Nov 2023 988

DNA Constanța, nemulțumită de achitarea lui Adrian George Gâmbuțeanu, fostul șef al RAJDP Constanța

09 Nov 2023 877

Fost director al unei cunoscute instituții subordonate Consiliului Județean Constanța, bun de plată! Sunt în joc peste 300.000 de euro. Cu apel (MINUTA)

24 Oct 2023 2486

Adrian Gâmbuțeanu, fostul șef al RAJDP Constanța, achitat!

13 Oct 2023 1346

Declarații de avere Averea și interesele lui Daniel Jean-Slav, director executiv implemnetare proiecte la RAJDP Constanța (DOCUMENTE)

29 Sep 2023 1268

Tribunalul Constanța, o nouă amânare de pronunțare în dosarul fostului șef al RAJDP Constanța

17 Sep 2023 892

Știri din județul Constanța A demarat tăierea plopilor uscați de pe marginea DJ 225, pentru siguranța traficului auto

18 Aug 2023 1046