- Feciorii Vrancei SRL este deținută și administrată de Constantin Aciubotăriței.
Procesul intentat de
Feciorii Vrancei SRL Primarului Municipiului Constanța, anulat inițial, poate începe, a decis astăzi,
18 martie 2024, un alt complet al
Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.
Magistrații au admis cererea de reexaminare formulată de reprezentanții companiei private (ce deține
Casa „Vrancea“, din
Satul de Vacanță) împotriva deciziei inițiale a Tribunalului de a anula cererea de chemare în judecată.
Astfel, procesul poate începe la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului, cauza fiind retrimisă completului învestit inițial cu soluționarea dosarului.
În centrul litigiului se află
viza de funcționare pe 2023 pentru autorizația de funcționare din 2019 vizând pensiunea din Satul de Vacanță deținută de Feciorii Vrancei SRL.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, la un termen anterior, instanța a decis anularea cererii de chemare în judecată formulată de către reprezentanții societății private, dat fiind că firma nu ar fi îndeplinit anumite formalități cerute de lege pentru deschiderea procesului.
Mai exact, instanța a apreciat că cererea ar fi netimbrată corespunzător, taxa de timbru fiind achitată pe numele altei persoane.
Acum, această decizie a fost anulată.
Dosarul are indicativul
7894/118/2023/a1 și astăzi,
18 martie 2024, Tribunalul a admis cererea de reexaminare.
Iată
minuta hotărârii de azi:
„Admite cererea de reexaminare formulată de reclamanta Feciorii Vrancei SRL, prin reprezentant convenţional. Anulează încheierea civilă nr. 229 din data de 21.12.2023 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 7894/118/2023 şi dispune trimiterea cauzei la completul iniţial învestit. Definitivă“
Hotărârea de azi este definitivă, ceea ce înseamnă că procesul propriu-zis poate începe.
Conform datelor noastre, dosarul
7894/118/2023/a1 s-a aflat în atenția completului prezidat de
magistratul Ciprian Gabriel Butaru, din cadrul
Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
Acum, urmează ca instanța să fixeze prima înfățișare în dosarul în care compania privată a cerut ca primarul să fie obligat să elibereze viza de funcționare pe 2023 pentru autorizația de funcționare din 2019 vizând pensiunea din Satul de Vacanță.
Părți în dosar sunt
Feciorii Vrancei SRL, în calitate de reclamant, și respectiv,
Primarul Municipiului Constanța, în calitate de pârât.
Despre Feciorii Vrancei SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 14 martie 2024,
Feciorii Vrancei SRL a fost înființată în 1991, are sediul social în Constanța și punct de lucru permanent în Mamaia, Satul de Vacanță,
Casa „Vrancea“.
Asociat unic și administrator este
Constantin Aciubotăriței.
În 2022, firma a declarat un angajat, profit peste 165.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 300.000 de lei.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței
www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Al cui rămâne Portul Tomis Constanța? Tomis Marina Management, contract până în decembrie 2024. Compania cere prelungirea până în 2040
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: