Rompetrol Rafinare - percheziții în Constanța, Prahova și București Anunț de ultim moment al judecătorilor!



 
  • Obligă inculpaţii contestatori să nu ia legătura între ei, să nu se apropie de celelalte persoane cercetate în cauză în calitate de suspect (Utekov Yedil, Stănescu Mircea Ştefan, Teodor Bogdan Radu, Mihai Laurenţiu Adrian), precum şi de martorii Barbu Florin, Marin Maria, Rugină Cornelia Elena, Ciobanu Iulian, Merlă Radu, Florescu Dănuţ, Aldea Vasile, Paraschiv Adrian, Dumitrache Marius Adrian, Călin Marius, Duca Constantin, Barlaboi Gheorghe, Tiţă Mihaela, Petcu Viorel şi Ilie Costin.
 
Felicia Andrei, Robert Ianău și Diana Teodor, arestați la domiciliu în dosarul Rompetrol Rafinare SA au cerut judecătorilor revocarea măsurii preventive a arestului la domiciliu .
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești au admis contestaţiile formulate de cei trei inculpați și au înlăturat din încheierea contestată dispoziţia de luare a măsurii arestului la domiciliu faţă de aceștia și a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o periodă de 60 de zile.
 
„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii contestatori trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze deîndată instanţa şi organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat Conform art. 215 alin. (2) Cpp impune inculpaţilor contestatori ca pe timpul controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii: a) Să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală b) Obligă inculpaţii contestatori să nu ia legătura între ei, să nu se apropie de celelalte persoane cercetate în cauză în calitate de suspect (Utekov Yedil, Stănescu Mircea Ştefan, Teodor Bogdan Radu, Mihai Laurenţiu Adrian), precum şi de martorii Barbu Florin, Marin Maria, Rugină Cornelia Elena, Ciobanu Iulian, Merlă Radu, Florescu Dănuţ, Aldea Vasile, Paraschiv Adrian, Dumitrache Marius Adrian, Călin Marius, Duca Constantin, Barlaboi Gheorghe, Tiţă Mihaela, Petcu Viorel şi Ilie Costin şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. c) Să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme“, se mai arată în decizia magistraților.
 
„Atrage atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor impuse, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive Conform art. 215 alin. (4) Cpp dispune ca supravegherea respectării de către inculpaţi a obligaţiilor ce le revin pe durata controlului judiciar să fie exercitată, după cum urmează pentru inculpatul Ianău Robert - DGPMB – Poliţia sectorului 2 Bucureşti, pentru inculpata Teodor Diana - Poliţia municipiului Ploieşti pentru inculpata Andrei Felicia, - Poliţia municipiului Constanţa În baza art. 215 alin. (5) Cpp dispozitivul prezentei încheieri se va comunica Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Poliţiei Sector 2, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Constanţa, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Sector 2, Direcţiei Generală de Paşapoarte şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei încheieri. În temeiul art. 275 alin. (3) Cpp cheltuieli judiciare avansate rămân în sarcina statului. Definitivă“.
 
 Procurorii DIICOT susțin că începând cu anul 2018, mai multe persoane,  printre  care  și  trei  angajați  în  cadrul  S.C  Rompetrol  Rafinare S.A, ar fi constituit un grup infracțional organizat cu scopul de a „înșela atât Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de  Afaceri, în calitate  de  beneficiar  al  44.69%  din  acțiunile  Rompetrol Rafinare, cât și pe ceilalți acționari ai companiei sus amintite“.
 
„ În urma  investigațiilor  efectuate s-a  reținut  faptul că,  prin declarații false  depuse  la  Agenția  pentru  Protecția  Mediului  Prahova, membrii grupului  infracțional  organizat  au  creat  aparența  că  Batalul  nr.  18  din cadrul Rafinăriei Vega Ploiești a fost ecologizat în totalitate, extrăgându-se atât gudron acid cât și sol contaminat, în condițiile în care, în respectivul batal,  gudronul  acid  fusese  deja  extras, operațiunea  respectivă  de extragere fiind finalizată în cursul anului 2009. Gruparea  infracțională  organizată  a  funcționat  pe  două  paliere, membrii acesteia având roluri bine definite. Pe  primul  palier  au  activat  reprezentanții  legali  ai  beneficiarului Rompetrol Rafinare S.A. care au semnat contractul încheiat cu societatea comercială  prestatoare,  precum  şi  anexa  la  acesta,  având  ca  obiect ecologizarea batalului 18, prin care se atesta în fals necesitatea eliminării gudronului acid existent în batal“, potrivit magistraților.
 
„Prin activitatea întreprinsă în cadrul grupării, semnând contractul şi actul adițional la acesta, înscrisuri ce au stat la baza efectuării unor plăţi în  valoare  cumulată  de  10.097.575,35  lei  pentru  eliminare  gudron  acid care în realitate nu exista depozitat în batal, pe adâncimea de un metru, au creat aparenţa existenţei respectivului deşeu, care ar fi trebuit eliminat“, se mai arată în anchetă.

 
„Pe  al  doilea  palier, au activat reprezentanții legali ai prestatorului care, de altfel, au şi semnat din partea acestuia contractul încheiat cu Rompetrol Rafinare S.A. şi anexa la acesta, precum și procesul-verbal de predare-primire  amplasament  în  cuprinsul căruia se atesta  în  fals necesitatea  efectuării  unor  lucrări  de  tratare, eliminare şi valorificare gudroane  acide,  inclusiv  din  batalul 18, în condiţiile  în  care  această materie nu mai exista în respectivul batal. Aceștia  au  întocmit în fals un număr de 4  facturi fiscale emise de prestator către Rompetrol Rafinare S.A. şi anexele la acestea, respectiv a tichetelor  false  de  cântar  prin  care se atesta  aparenta  transportare, în vederea ecologizării, a gudronului acid din batalul 18 prin efectuarea a 920 de curse“, potrivit anchetatorilor.
 

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția  de nevinovăție.
 
Comunicat de presă Rompetrol - 24 noiembrie 2021
 
Grupul KMG International a luat act cu surprindere de acțiunea DIICOT Ploiești din acestă dimineață, privind proiectul de ecologizare a batalelor istorice de la rafinăria Vega Ploiesti, parte a companiei Rompetrol Rafinare.
 
Menționăm că Rompetrol Rafinare a răspuns imediat solicitării de informatii a Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești și, ca de fiecare dată, a cooperat cu autoritățile judiciare și a furnizat toate documentele și informațiile necesare soluționării investigației.
 
Până în acest moment, niciunul din angajații Rompetrol Rafinare nu a fost citat anterior pentru a furniza detalii suplimentare privind derularea acestui proiect.
 
Pentru o bună informare a opiniei publice, dorim să facem următoarele precizări:
 
1.    În 2019, Rompetrol Rafinare a anunat continuarea programului de ecologizare a batalelor istorice din cadrul rafinăriei Vega Ploieşti, care implică tratarea deșeurilor de gudroane și transformarea acestora într-un deșeu stabil și solidificat, depozitat în batale curățate și impermeabilizate în prealabil, fiind eliminate în acest mod eventualele pericole pentru sănătatea oamenilor și a mediului, precum și valorificarea prin coincinerare în unități autorizate (fabrici de ciment).
2.    În momentul privatizării rafinariei Vega Ploiesti - 1999, cantitatea de deşeuri pe care viitorul acţionar urma să o preia în vederea ecologizării era estimată la circa 62.000 tone, ulterior constatându-se că volumul existent în batale este de cel puţin 6 ori mai mare. Respectându-și angajamentul din contractul de privatizare, Rompetrol a eliminat, până la această data, o cantitate totala de 142.000 tone de deșeuri, costurile suportate de companie fiind de circa 26,1 milioane de dolari USD.
3.    În ceea ce privește situația batalului 18, lucrări de ecologizare a acestuia de gudroane acide și reziduuri petroliere au fost executate până în 2009.În perioada 2009 – 2015, în acest batal s-au strâns, pe fondul precipitațiilor/infiltrațiilor, alte cantități de ape si sol contaminat.
4.    Astfel, lucrările din batalul 18 au fost reluate în 2019, fiind continuate si finalizate acțiunile de ecologizare, inclusiv montarea unui sistem de senzori pentru monitorizarea stării membranei de impermeabilizare și, în final, eliminarea deșeurilor tratate, conform cerințelor legale.
5.    Toate sumele investite de companie pentru realizarea acestui proiect au fost asigurate din resurse interne, nu s-au solicitat fonduri publice/europene sau ajutoare de stat.
6.    Batalele reflectă evoluţia industriei de rafinare de peste 160 de ani, gudroanele acide și reziduurile petroliere fiind rezultate și depozitate în proporţie covârşitoare în perioada anterioară privatizării rafinăriei Vega Ploieşti (1905-1999), rezultate din utilizarea unei tehnologii primare de prelucare a țițeiului, bazată pe utilizarea acidului sulfuric. Deșeurile existente în batale au proprietăți și caracteristici fizico-chimice neomogene, cum ar fi nivelul de aciditate sau densitate, diferențele fiind generate de modalitățile de procesare a țițeiului care au fost utilizate în trecut, precum și de produsele rafinate obținute.
7.    În prezent, Rompetrol Rafinare are în derulare lucrările pentru ecologizarea batalelor L16 și L17 și va continua lucrările în toate batalele rămase, având în vedere faptul că proiectul de reabilitare a batalelor din rafinăria Vega este esențial să fie dus la îndeplinire corespunzător, compania acordând o deosebită și constantă atenție îmbunătățirii condițiilor de mediu.
8.    În actualul context economic, compania acordă o deosebită atenție îmbunătățirii condițiilor de mediu și depune diligențele necesare în vederea îndeplinirii obligației de mediu, prin alocarea unor resurse financiare semnificative.
Rompetrol Rafinare va acționa în continuare cu maximă diligență atât în vederea protejării drepturilor sale, cât și a cooperării cu autoritățile judiciare.
 
De asemenea, avem încredere că investigația va fi soluționată cât mai rapid și vom coopera, ca și până acum, cuautoritățile competente, în măsura în care sunt necesare detalii și/sau clarificări suplimentare.
 
KMG International - Departamentul de Comunicare și Relații Publice
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Modificări în documentele societății Rompetrol Rafinare SA

10 Dec 2021 558

Percheziții în cazul Rompetrol Rafinare, în Constanța, Prahova și București. Se cere anularea arestului la domiciliu

01 Dec 2021 2278

Oficial! Trei persoane, arestate la domiciliu în cazul Rompetrol Rafinare SA

26 Nov 2021 2097

Percheziții în Constanța, Prahova și București Procurorii DIICOT au reținut trei persoane în cazul Rompetrol Rafinare SA

25 Nov 2021 1205

UPDATE. Procurorii DIICOT, percheziții în cazul Rompetrol Rafinare S.A, în Constanța, Prahova și București (DOCUMENT)

24 Nov 2021 4800

KMG International Rompetrol Rafinare reîncepe livrările de carburanți, inclusiv pe segmentul diesel

28 Sep 2021 1861

Rompetrol anunță repornirea Rafinăriei Petromidia

17 Aug 2021 6313

Rompetrol Rafinare Rezultatele financiare, în prima jumătate a anului 2021

13 Aug 2021 1214

Explozia de la Petromidia. Al doilea pacient rănit a decedat

18 Jul 2021 3457

Rompetrol Rafinare - „Este responsabilitatea noastră să găsim cele mai bune soluții pentru o creștere continuă a gradului de securitate pe platformă”

06 Jul 2021 5707

ITM Constanța despre incidentul de la SC Rompetrol Rafinare

06 Jul 2021 4570

Rompetrol Rafinare își oferă tot sprijinul pentru familia colegului decedat în urma exploziei

02 Jul 2021 1083

Acțiunile Rompetrol Rafinare, în scădere la Bursă după explozia de la Petromidia Năvodari

02 Jul 2021 1006

Rompetrol. Raportul de sustenabilitate pentru 2020. Rolul și impactul companiei în economia românească

24 Jun 2021 772

LIVE Începe construcția centralei de cogenerare pe platforma Petromidia Năvodari

27 May 2021 3214