Scandal în avionul Copenhaga – Bucureşti Otopeni Închisoare cu executare pentru un bărbat care a provocat scandal la bordul unei aeronave


 

Un bărbat în vârstă de 44 ani, care a avut un comportament violent la adresa pasagerilor unei aeronave a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa acestei aeronave, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 119 alin. 1 din Legea 21/2020 privind Codul Aerian al României şi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

De asemenea, instanţa de judecată a dispus, ca pedeapsă complementară, interzicerea unor drepturi, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale,

Hotărârea aparţine Judecătoriei Buftea, după ce poliţiştii de frontieră din cadrul Centrului de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti Otopeni au întocmit, pe numele persoanei în cauză, lucrare penală pentru încălcarea Codului Aerian şi au sesizat unitatea de parchet competentă.

În cauză, la data 24.03.2022, poliţiştii de frontieră l-au preluat pe bărbat, la aterizare, dintr-o aeronavă care se deplasa pe ruta Copenhaga – Otopeni şi care a aterizat, la ora 21:10, în regim de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Motivul a fost generat de faptul că, bărbatul respectiv, aflându-se în stare avansată de ebrietate, a devenit indisciplinat și a început o altercație în timpul aterizării, agresând verbal, atât pasagerii, cât şi pe membrii echipajului de zbor.

La momentul respectiv, echipajul a acționat conform procedurilor standard de securitate și aeronava a aterizat în siguranță.

Pasagerul a fost preluat de autorități, iar restul călătorilor au fost debarcați conform procedurilor normale.


Precizăm că, în conformitate cu Art. 119 - (1) din Legea 21/2020 privind Codul Aerian al României, “Săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa acestei aeronave, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 de ani şi interzicerea unor drepturi”.

Totodată, conform Art. 119 - (2) din acelaşi Cod Aerian, “Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită asupra unui membru al echipajului aeronavei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Totul s-a întâmplat pe ruta Copenhaga – Bucureşti Otopeni.

Foto: pexels

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Scene de impact pe Aeroportul Otopeni! O femeie cu un copil mic a încercat să prindă avionul din mers (VIDEO)



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„O să vă omor pe toţi, o să vă distrug“ Premieră în justiția din România! Închisoare cu executare după un scandal monstru în avionul Copenhaga – Bucureşti Otopeni! (MOTIVARE)

14 Jan 2024 1026