Secretarul comunei Albești, în proces cu Agenția Națională de Integritate, la Tribunalul Constanța

  • Dosarul a fost înregistrat recent pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, cu indicativul 8135/118/2023.
Daniela Dinu, secretarul general al comunei Albești, a contestat la Tribunalul Constanța raportul întocmit de inspectorii din cadrul Agenției Naționale de Integritate.
 
Dosarul a fost înregistrat recent pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, cu indicativul 8135/118/2023.
 
Părți în cauză sunt Daniela Dinu, în calitate de reclamant, și Agenția Națională de Integritate, în calitate de pârât, iar obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare a unui act administrativ, fiind vorba despre „raport nr. 40005/G/II//09.11.2023“.
 
Până la acest moment, nu a fost stabilită data primei înfățișări, urmând ca dosarul să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată.
 
Amintim, la data de 9 noiembrie 2023, Agenția Națională de Integritate a transmis un comunicat de presă în care a vorbit despre un conflict de interese administrativ în legătură cu Daniela Dinu, secretarul general al comunei Albeși.
 
Potrivit inspectorilor de integritate, „în perioada 2021 - 2022, în exercitarea funcției publice de conducere, a contrasemnat pentru legalitate două acte administrative în baza cărora a fost desemnată președinte al comisiilor de concurs organizate la nivelul instituției angajatoare, activități în urma căreia a încasat venituri“.
 
„Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu  prevederile art. 445, alin. (1), (2) și (3) din O.U.G. nr. 57/2019“, au mai transmis reprezentanții ANI.
 
„Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare“, conform ANI.
 

Urmează ca, la Tribunalul Constanța, să se stabilească data primei înfățișări în proces.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, Județul Covasna, în atenția ANI! Ce nereguli au fost constatate
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei Dinu, secretar general, UAT comuna Albești (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 548

Achiziții Constanța Sumă de peste 500.000 de lei pusă la bătaie de Nuclearelectrica Serv SRL. Ce vrea să cumpere (DOCUMENT)

03 Apr 2024 833

Centrul Militar Zonal Constanța continuă activitățile de promovare a colegiilor militare

06 Mar 2024 606

Liceul tehnologic „Jean Dinu" din Adamclisi, județul Constanța, renovat cu fonduri prin PNRR (DOCUMENT)

03 Mar 2024 743

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Dinu Săraru depus luni, la Teatrul Naţional din Bucureşti

03 Mar 2024 681

Județul Constanța Liceul Tehnologic "Jean Dinu" din comuna Adamclisi va fi dotat cu echipamente digitale și mobilier (DOCUMENT

30 Jan 2024 866

Teatrul românesc în doliu! Unul dintre cei mai cunoscuți regizori s-a stins din viață

08 Jan 2024 1066

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 noiembrie 2023

29 Nov 2023 865

Înot David Popovici a câştigat proba de 100 m liber la Campionatele Naţionale de înot în bazin scurt (25 metri)

09 Nov 2023 896

ANI Secretarul General al Comunei Albești, județul Constanța, în conflict de interese

09 Nov 2023 1007

Fost director economic în cadrul Ministerului Mediului, trimis în judecată de DNA! Ce acuzații i se aduc

11 Oct 2023 1072

Declarații de Avere Constanța Nicolae Florin Dinu, primarul comunei Lipnița a moșnenit o casă și un teren (DOCUMENTE)

08 Sep 2023 1137

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 22 august 2023

23 Aug 2023 1372

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 iunie 2023

26 Jun 2023 1305

Sfințire Mare la parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Constanța

24 May 2023 1601