Ședință secretă la Tribunalul Constanța după crima dintr-un hotel din Mangalia!


 
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

Judecătorii de la Tribunalul Constanța au luat prima decizie în dosarul privind uciderea unei tinere într-un hotel din Mangalia!
 
În cauză, principala suspectă - Loredana Atănăsoaie - cercetată în stare de arest preventiv - a fost trimisă în judecată!
 
Tânăra este suspectată de omor, furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (două acte materiale), operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar și acces ilegal la un sistem informatic.
 
Recent, Tribunalul Constanța a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpată. 
 
Totodată, magistrații au respins ca neîntemeiată cererea inculpatei, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
 
Decizia Tribunalului Constanța (luată în faza camerei preliminare – procedură nepublică, așa cum prevăd normele legale) nu este una definitivă!
 
Oficial de la Parchet
 

 

Din probatoriul administrat au rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, următoarele date: în noaptea de 05/06.08.2023, în timp ce se aflau în camera unui hotel din stațiunea Saturn, pe fondul unor conflicte preexistente, inculpata a înjunghiat-o pe colega sa, victima C.E.A., în zona gâtului şi i-a provocat moartea, ce a survenit în urma unei hemoragii interne și externe, consecința plăgii înțepate-tăiate de la nivel cervical, cu interesarea pachetului vascular de la acest nivel, apoi a transportat cadavrul victimei şi l-a abandonat sub o bancă din municipiul Mangalia.
 
Totodată, în dimineața zilei de 06.08.2023, inculpata a sustras un card bancar al victimei ucise, iar, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a accesat fără drept de trei ori sistemul informatic de la ATM-ul unei bănci comerciale de pe strada Constanței din municipiul Mangalia, prin folosirea card-ului bancar sustras şi astfel a retras fraudulos, în mod succesiv, suma totală de 2.000 de lei, în două tranșe, a câte 1.000 lei fiecare (o interogare sold și două retrageri efective de bani), bani pe care și i-a însușit fără drept.


 
Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanța.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și


FOTO+VIDEO. Crimă într-un hotel din Mangalia!
Mama Alinei și-a strigat durerea în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa - „Am visat-o! Ne este foarte greu fără ea!“


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Crimă într-un hotel din Mangalia! Loredana, tânăra suspectată că și-ar fi ucis prietena este nemulțumită de prima condamnare

18 Apr 2024 474

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 576

„Sânge rece“ Crimă într-un hotel din Mangalia! Judecătorii motivează sentința în cazul tinerei băgată în geamantan și apoi abandonată în parc

11 Apr 2024 664

Justiție Constanța Crimă la Mangalia! Prima condamnare - 15 ani şi 3 luni

10 Apr 2024 857

Crimă în Mangalia! Tânără ucisă şi băgată într-un geamantan. Azi, pronunțarea la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 682

Avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, declarații în dosarul crimei din Mangalia! (VIDEO)

26 Mar 2024 692

UPDATE. Imaginile durerii la Tribunalul Constanța! Mătușa Alinei, tânăra ucisă la Mangalia, strânge la piept poza copilei (FOTO+VIDEO)

26 Mar 2024 1061

Atenție, detalii cu puternic impact emoțional! Crimă într-un hotel din Mangalia! Prima ședință de judecată cu ușile deschise (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 1255

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1772

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procesul începe la finele lunii

10 Mar 2024 771

Crimă într-un hotel din Mangalia! Începe procesul!

03 Feb 2024 1415

Crimă într-un hotel din Mangalia! Tribunalul Constanța a stabilit primul termen. Ședința va fi secretă

07 Dec 2023 1579

Oficial! Crimă într-un hotel din Mangalia! Loredana a fost trimisă în judecată

09 Nov 2023 1376

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procurorii se pregătesc să închidă ancheta

03 Nov 2023 1394

Crimă într-un hotel din Mangalia Avocatul Cristian Ion – „Loredana regretă enorm!“ (VIDEO)

30 Oct 2023 1805